Mergi la conţinutul principal

Şofer fără permis, oprit din drum de poliţişti

Un tânăr de 22 de ani, din satul Lanurile, a plecat cu autoturismul "Ford Focus" la plimbare, deşi nu avea permis de conducere. În timp ce circula prin municipiu, şoferul teribilist a dat nas în nas cu poliţiştii, care i-au făcut cadou un dosar penal.
În ziua de 20 aprilie, la ora 11.50, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat, pe strada Roşiori, pe Tudorel G. (22 de ani), din satul Lanurile, comuna Viziru. "Acesta conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere. I s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, în conformitate cu prevederile Codului Penal", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Marţi, conducătorii auto obişnuiţi să circule după propriile legi, fără a ţine cont de prevederile Codului Rutier, au fost în vizorul poliţiştilor. Lucrătorii din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ, pentru constatarea de contravenţii şi prevenirea, respectiv, combaterea infracţiunilor rutiere. Poliţiştii au constatat 102 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 21.530 de lei şi au ridicat în vederea suspendării cinci permise de conducere.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro