Mergi la conţinutul principal

Şofer cu permisul anulat, prins în localittaea Măxineni

sâmbătă, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Corbu Nou, a fost oprit din drum de poliţiştii care au constatat că acesta nu avea ce căuta la volan

 

Deşi nu avea permis, un şofer s-a urcat la volan şi a pornit la drum. S-a întâlnit pe drum cu poliţiştii.

La data de 4 iulie, ora 20:00, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila l-au oprit în trafic pe un bărbat de 39 de ani, din localitatea Corbu Nou, în timp ce conducea un vehicul pe raza localităţii Măxineni. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că brăileanul are dreptul de a conduce anulat.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro