Mergi la conţinutul principal

Şi nesimţirea înfundă canalizările

Dragoş G. TUDOSEO bună parte dintre inundaţiile după ploile de marţi seară şi miercuri dimineaţă au fost generate chiar de către brăilenii certaţi cu cele mai elementare reguli de bun simţ şi care au aruncat la canalizare cam tot ce nu le-a mai fost de trebuinţă prin gospodărie. Dovadă stau mormanele de deşeuri pe care lucrătorii de la CUP Dunărea le-au scos din gurile stradale de scurgere - principalele puncte de preluare a apei pluviale în reţeaua de canalizare a oraşului. După cum se vede şi din poze, în afară de "tradiţionalele" PET-uri de plastic şi cutiile de aluminiu de suc şi bere, grupele de intervenţie de la companie găsesc de fiecare dată în căminele stradale şi pe conducte piese de îmbrăcăminte, sacoşi, ba chiar şi jaluzele din plastic. Toate acestea, spun specialiştii de la CUP Dunărea, ajung să ştranguleze fluxul de apă şi să înfunde complet gurile de scurgere dar şi conductele reţelei subterane de canalizare, chiar şi la cea mai mică ploaie efectul imediat fiind acela al formării unor bălţi imense pe şosele şi străzile din municipiu. "Marţi seară am fost prezent împreună cu echipele de intervenţie în zonele cu probleme şi am putut astfel să stau de vorbă şi cu brăilenii, practic clienţii noştri, pentru a afla şi nemulţumirile legate de serviciile noastre. Primarul municipiului, Marian Dragomir a fost cu noi. (...) S-a acţionat rapid cu autospecialele companiei, iar în circa 40 - 45 de minute toate problemele grave au fost rezolvate. Ni s-a cerut intervenţia, cu precădere, în zona cartierelor Chercea şi Lacu Dulce, dar şi în zona podului feroviar de pe şoseaua Râmnicu Sărat unde s-a format o acumulare importantă de apă. Echipele noastre au lucrat la degajarea gurilor de scurgere astfel încât apele pluviale să poată fi preluate în reţeaua de canalizare. (...) Dacă pentru zona Chercea, de exemplu, problemele apărute au fost şi din cauza ştrangulării, cam 80%, a reţelei companiei din cauza lucrărilor care se efectuează pe şoseaua Rm. Sărat, în multe alte situaţii de vină au fost acumulările de deşeuri care au acoperit gurile de scurgere sau care au provocat mai departe dopuri în reţeaua subterană. Am rămas uimit de ce au scos lucrătorii noştri, pornind de la îmbrăcăminte până la funduri de butoaie sau chiar jaluzele din plastic! Chiar în această dimineaţă (miercuri, 3 august - n.r.) echipa noastră a fost din nou în zona ANL Lacu Dulce pentru a degaja gurile de scurgere acoperite de gunoaiele provenite din pubelele blocurilor din respectivul cartier", ne-a declarat Silviu Mangiurea, directorul general al CUP Dunărea Brăila. De asemenea, sursa citată a mai adăugat că personal a identificat şi câteva zone, în cartierele municipiului, unde se formează bălţi imense la fiecare ploaie din cauză că nu există guri de scurgere, nefiind prevăzute în planurile după care s-a lucrat la extinderea reţelei de canalizare. "O astfel de zonă este în cartierul Călăraşi IV, la intersecţia străzii Pontonieri cu str. Constantin Nottara, ca să dăm un singur exemplu. (...) Am discutat cu colegii din conducerea CUP Dunărea, iar concluzia a fost că trebuie realizată o inventariere a zonelor şi punctelor de impact, precum şi o identificare a naturii problemei şi să putem apoi stabili soluţii", a încheiat sursa citată. 

Reamintim că ploaia torenţială de marţi seară a generat inundaţii pe mai multe străzi şi şosele din municipiu, zeci de cititori semnalându-ne astfel de aspecte, cu precădere în cartierele Chercea şi Lacu Dulce. De departe, însă, zona de la podul de cale ferată de pe şoseaua Râmnicu Sărat a rămas unul din punctele roşii pe harta intervenţiilor celor de la CUP Dunărea când sunt ploi abundente.

Dragomir: "M-a mulţumit mobilizarea exemplară a CUP Dunărea"

Ploaia şi furtuna de marţi seară l-au scos din casă şi pe primarul municipiului, Marian Dragomir. În urma mai multor apeluri din partea cetăţenilor, el a ieşit pe teren împreună cu echipele de lucru ale companiei de apă canal. "În momentul în care am văzut că plouă în cantitate aşa mare, am luat legătura cu d-l Mangiurea (n.r. - Silviu Mangiurea, directorul CUP Dunărea) să fie pregătit pentru intervenţii cu oameni şi utilajele din dotare. Am intervenit imediat ce am primit primele mesaje, mai precis pe strada Cometei din Vidin, unde a fost necesară tăierea unui copac rupt de furtună. Au început apoi să vină mesajele despre străzi inundate. Au fost scoase vidanjele şi am mers în primul rând în Chercea, împreună cu d-l Mangiurea, d-l Tarău, plus consilierul municipal Loredana Badiu. Pe strada George Coşbuc a fost o situaţie mai ciudată, în sensul că în canalizare am găsit uitat un capac din vechi, care obtura parţial scurgerea apei către reţeaua magistrală. L-am scos şi problema s-a rezolvat. Tot în Chercea am intervenit pe str. Sportului, la intersecţia cu Eftimie Murgu. În Lacu Dulce, de asemenea, s-a solicitat prezenţa vidanjelor şi în mai multe puncte de pe Râmnicu Sărat, nu doar sub pod. Şi în Vidin, şi pe Vizirului au mai fost probleme, dar ce m-a mulţumit a fost mobilizarea exemplară a celor de la CUP Dunărea, care au intervenit rapid. Practic, în circa o oră apa a fost trasă din toate zonele cu probleme", a precizat primarul Marian Dragomir.

Pentru agricultură, ploaia de marţi nu a adus stricăciuni

Agricultorii brăileni nu au reclamat pagube din cauza ruperii de nori de marţi seară. Potrivit datelor prezentate de conducerea Direcţiei Agricole Brăila, nu au fost semnalate, deocamdată, probleme în judeţ, chiar dacă în unele comune s-au înregistrat precipitaţii ce au depăşit cantitativ 15 litri per metru pătrat. "Precipitaţii consistente s-au înregistrat în zona municipiului, unde s-au semnalat şi căderi de grindină, mai cu seamă în zona de nord a oraşului, spre ieşirea către Focşani. Din păcate, precipitaţiile nu au căzut uniform, în toate zonele judeţului, în sensul că au fost comune unde n-a plouat deloc", ne-a declarat Traian Cişmaş, şeful Direcţiei Agricole Brăila. De asemenea, sursa citată a prezentat şi câteva dintre comunele care au înregistrat vârfuri de precipitaţii în episodul torenţial de marţi seară: Frecăţei - 21 l/mp, Măraşu - 17 l/mp, Unirea - 17 l/mp, Tichileşti - 14 l/mp, Tufeşti - 11 l/mp şi Movila Miresii - 11 l/mp. De precizat că media precipitaţiilor pe municipiu a fost de 21 l/mp.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro