Eu nu aş fi atât de aspru cu ţăranii din comuna Movila Miresii (satele Ţepeş Vodă şi Esna), care şi-au dat coate pentru a pune mâna pe mai mult de o lopată şi o roabă, oferite de o fundaţie umanitară. Da, de aici, de la oraş, din Brăila, este de neconceput să auzi că nişte oameni în toată firea s-au înghesuit să pună mâna pe cât mai multe roabe, pentru ca apoi să le poată vinde pe băutură, pe mălai, pe găini... căci pe bani nu cred că le-au vândut, din simplul motiv că la ţară e mai greu cu banii cash. Am văzut că mulţi i-au făcut nesimţiţi şi neamuri proaste pe ţăranii din Movila Miresii, că au făcut Brăila de râs în toată ţara, că nu se face aşa ceva. Da, suntem cu toţii de acord că nu se face aşa ceva, însă pe mine mă pasionează să aflu ce anume s-a întâmplat cu firea ţăranului autentic de la ţară, ce schimbări s-au produs în fibra sa interioară, în ultimii – să zicem – 30 de ani, de a ajuns să se manifeste în halul ăsta? Unde a dispărut ţăranul ăla român atât de elogios prezentat în romanele vremii, acel ţăran căruia îi era ruşine să iasă pe uliţă dacă rămânea ultimul care nu şi-a dat zăpada din faţa porţii, până unde i se termina gardul? Răspunsul e simplu: acel ţăran, dacă a existat vreodată cu adevărat, a murit. Pe ţăranii din Movila Miresii (ca să particularizăm, căci despre ei este vorba) i-a canibalizat sărăcia şi deznădejdea. Am mai spus-o: sărăcia (foamea) dezumanizează, îi transformă pe oameni în animale. Nu mi-am propus să cauţionez comportamentul de loaze hămesite al ţăranilor din Movila Miresii, care s-au înghiontit pentru un banal kit de deszăpezire, dar consider că ar trebui să ne gândim cum anume s-a ajuns aici. Când vreme de 27 de ani (din 1990 încoace) comunităţile de la ţară, inclusiv Movila Miresii, au fost ţinute în sărăcie, fără speranţă de mai bine, fără canalizare, uneori şi fără racord la electricitate, fără posibilitatea de informare, nu e de mirare că oamenii din acele comunităţi au ajuns să se comporte ca nişte neanderthalieni. Aceşti oameni au fost „educaţi” să acţioneze ca nişte hiene, să nu mai ţină cont de ruşine, de bun simţ, de nimic. Iar dacă în timp au văzut că se poate supravieţui şi fără muncă, stând cu fundul pe ajutorul social, oamenii au uitat să mai alerge pentru a obţine un ban. Stau cu ochii doar după ce le pică din cer. Săptămâna asta au picat lopeţi şi roabe „din cer”. În alţi ani, în special în campaniile electorale, picau din cer zahăr, ulei şi cizme din cauciuc. Era bine, ţăranii îşi dădeau coate cu spor. Şi nimeni nu s-a întrebat de ce aceşti oameni se omoară pentru un kil de zahăr primit moca. Însă, de data aceasta, primarul din Movila Miresii a ţinut să îi mustreze public pe „supuşii” lui că au dat dovadă de nesimţire, ca şi cum el ar fi făcut ceva în ultimii ani de zile pentru a schimba mentalităţi, pentru a le deschide oamenilor ochii şi a le explica că cu lenea şi cu şmecheria nu ajungi prea departe, ci cel mult pe prima pagină a ziarelor, la rubrica „Nu faceţi ca ei!”. (Movila MIRELUI)
