Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Şi dacă dreptatea este în altă parte?

Spectacolul aşa-zisei indignări a fost unul de un grotesc năucitor. E nevoie de multă tărie de caracter plus o inimă sănătoasă ca să-ţi păstrezi mintea limpede în faţa unei asemenea explozii de resentimente. Au fost scoase la înaintare ghilotinele reducţioniste, forumurile s-au încărcat de sânge, spumele la gură şi ochii ieşiţi din orbite au ţinut loc de argumente. Bâtele ideologice, care până mai ieri proslăveau discursurile anti-monarhiste, s-au transformat brusc în floricele cu blazoane regale pictate pe petale. Călcai pe "fanatici" ai tronului, care urlau din toţi rărunchii "Trăiască regele!" A gemut ţara de comunişti-regalişti, de fascişti-regalişti, de neonazişti-regalişti, de etc-regalişti. Fiecare şi-a dat cu părerea după cum l-a tăiat capul. Toţi aveau în traistă asul adevărului istoric, toţi ştiau care, cum şi ce a făcut. "Dacă declaraţia lui Traian Băsescu a fost nesimţită la puterea a doua, reacţiile la ea sunt nesimţite la puterea a zecea", explica, pe bună dreptate, Dragoş Paul Aligică. Desigur, din flăcările acestei apocalipse n-a lipsit şi prezenţa "regalistului" Ion Iliescu, care gâfâia indignat, uitând probabil de "afecţiunea" cu care, la începutul anilor '90, l-a expulzat, îmbrâncindu-l din ţară, pe Regele Mihai.

Dincolo de teribilismul şi iresponsabilitatea opticii, declaraţiile lui Traian Băsescu au scos la lumină un nou subiect tabu al societăţii româneşti. Mai exact, celor trei tabu-uri - punctate excelent de Dorin Tudoran -, pentru care în România rişti să fii călcat la propriu în picioare, adică Mihai Eminescu, Biserica Ortodoxă şi cultura română, li se mai adaugă un al patrulea: Regele Mihai. Odată luate în luneta gândirii critice, aceste patru tabu-uri te transformă instantaneu într-un duşman al neamului. Iar dacă nu ai un minim antrenament de anduranţă în faţa invectivei ori a linşajului public, ura care se va dezlănţui te va face knock-out dintr-un singur suflu. Deoarece aceste trei tabu-uri (mai nou, plus al patrulea!), prin structura lor culturală plină de prejudecăţi, inexactităţi şi oportunism politic au o forţă teribilă - forţa de a determina persoane care, de obicei, se detestă reciproc să facă front comun pentru a te distruge. Faceţi, de pildă, un experiment: rostiţi în Brăila, pe la mesele "entelectualilor" locali, că Fănuş Neagu a cochetat cu SECU sau că, în proporţie de 90%, literatura lui este de un kitsch metaforic sufocant şi vedeţi ce se va întâmpla...
Trei situaţii par a se desprinde, în mod concret, din fumul acestor umori: A) în continuare societatea românească nu poate suporta nuanţările - de aici, probabil, apetenţa pentru demagogia de stânga; B) în continuare societatea românească nu poate gândi critic decât dacă la capătul acestui demers se află prezumţia "duşmanului comun" (ex: Traian Băsescu); C) în continuare societatea românească îşi teoretizează eşecurile declarându-se victima unor demoni naţionali (ex. Traian Băsescu).
Revenind la declaraţiile preşedintelui... Ipoteza emisă de Traian Băsescu, chiar dacă a fost formulată din topor, nu este totuşi lipsită de o oarecare valabilitate, însă, mă grăbesc să afirm, nu cuprinsă în acel verdict ţâfnos. În acest sens, o poziţie echilibrată şi pertinentă o are Adrian Cioflâncă, fost membru al Comisiei Wiesel - "Regele Mihai I poate fi acuzat mai mult pentru ceea ce nu a făcut, decât pentru ceea ce a făcut. Trebuia sa iasă mai des, mai repede şi mai ferm din poziţia de personaj de vitrină. A fost monarhul României într-o vreme când situaţia îi punea pe umeri o povară de responsabilitate imensă."
Aşadar, nu isteria şi leşinul patriotic ar trebui să fie, în opinia mea, reacţiile "standard" într-un asemenea context, ci dezbaterea avizată. Repet: AVIZATĂ! Deci, psihopaţii, naţionaliştii, resentimentarii, negaţioniştii şi alţii asemeni lor sunt rugaţi să facă un pas în spate.
O altă eroare de logică se cere a fi punctată: de când şi până când a fi regalist presupune a nu avea o atitudine critică la adresa unui rege?
În fine, fatalmente, nu putem scăpa de o întrebare: şi dacă Băsescu, cu amendamentele de rigoare, are dreptate? Ce propuneţi să facem? Să-i tragem un glonte în cap şi să ne prefacem că Regele Mihai nu este un personaj tragic, că, în cazul Regelui, problema constituţiei morale de lider nu se pune?
Totul e foarte uşor când privim istoria ca pe un film: cadrul ăsta nu-mi place, cadrul ăsta îmi convine...




Categorie articol: 

Comentarii