Mergi la conţinutul principal

Şi-au construit locuinţe în IMB, folosind lemne din fondul forestier

este vorba despre doi brăileni care s-au ales cu dosare penale

 

Locuinţe temporare, construite ilegal. La data de 15 iunie, ora 10.00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Navale Brăila, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Focşani şi Direcţiei Silvice Brăila, i-au depistat, în apropierea malului drept al Dunării, în Insula Mare a Brăilei, pe raza unui ocol silvic, pe doi brăileni, cu vârste de 65 şi 67 de ani. Prin construirea în regie proprie a două locuinţe temporare şi împrejmuirea cu gard a unor suprafeţe, aceştia au redus fondul forestier cu aproximativ 624 metri pătraţi, respectiv 400 mp. Poliţiştii au întocmit pe numele celor doi bărbaţi dosare penale pentru reducerea suprafeţei fondului forestier naţional fără respectarea Legii 46/2008 Codul silvic.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro