Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Şeful Tribunalului. Repere şi Proiecte

• bunul simţ - o «busolă» care-l ajută pe judecător să se orienteze în hăţişul vieţii cotidiene, responsabilitate, echilibru/cumpătare şi o pregătire profesională temeinică, sunt reperele magistratului Viorel Vasile • “Eu nu mă consider un şef. Mă consider un coleg care, la momentul acesta, ocupă funcţia”, este părerea preşedintelui Tribunalului • din nou Judecătorie la Însurăţei,  completarea schemelor de personal la instanţele din raza de competenţă a Tribunalului Brăila, sunt doar două din proiectele importante ale lui Viorel Vasile • “Când vine o lege penală care modifică ceva, trebuie luate toate dosarele în care s-au dat condamnări pe legea respectivă, să analizezi şi să aplici legea mai favorabilă”, crede magistratul despre modificările legislaţiei penale despre care se tot vorbeşte zilele acestea • magistratul recunoaşte emoţiile pe care ca orice om le simte când judecă un caz dramatic, dar probele sunt cele care dictează sentinţa

 

Cu o carieră de judecător de 22 ani, trecut prin foarte multe sectoare de activitate, judecând de la cazuri civile simple la cazuri de crimă sau trafic internaţional de droguri, Vasile Viorel a fost numit, începând cu 1 ianuarie 2019, preşedintele Tribunalului Brăila, în urma promovării unui concurs. Acesta a acceptat să ne acorde un interviu, în exclusivitate, în care ne-a vorbit despre starea actuală a sistemului juridic, dar şi despre cum şi-ar dori să arate sistemul în viitor. Are planuri mari pentru Palatul Justiţiei din Brăila, iar unul dintre acestea este la un pas să se realizeze: reluarea activităţii la Judecătoria Însurăţei, ceea ce va fi foarte util, în primul rând, oamenilor de rând din localităţile îndepărtate de municipiu, pentru care drumul până la Judecătoria Brăila este costisitor.

Pe lângă aceste subiecte de o importanţă deosebită, am reuşit să stăm de vorbă şi cu omul Viorel Vasile, care şi-a amintit de cazurile pe care le-a soluţionat de-a lungul celor 22 de ani: de la cum îi tremurau mâinile când a scris primele Minute prin care a trimis anumiţi indivizi în spatele gratiilor la cazuri încărcate emoţional, când îşi muşca buzele la momentul audierii unor părinţi al căror unic copil fusese ucis, ori cazuri care i-au smuls un zâmbet: un brăilean care a încercat să mascheze traficul de droguri motivând că s-a plimbat de câteva ori pe ruta România-Olanda-America de Sud-Africa pentru a cunoaşte o fată cu care şi-ar fi dorit să se căsătorească.

Ialomiţean la origine, Viorel Vasile a urmat cursurile Facultăţii de Drept “Nicolae Titulescu” din cadrul Universităţii din Craiova, în perioada 1993-1997. A susţinut un examen pentru intrarea în magistratură pe care l-a promovat cu brio, iar de la 1 noiembrie 1997 a devenit judecător stagiar la Judecătoria Brăila. A făcut practică în cadrul instanţei la compartimentele Arhivă, Registratură, Birou Executări Penale, Executări Civile. După doi ani de stagiatură, a susţinut, din nou, un examen, iar la repartiţie a ales Brăila. În anul 2000, prin decret al Preşedintelui României, a fost numit judecător definitiv la Judecătoria Brăila, unde a răspuns de mai multe compartimente. În 2006, în urma promovării unui examen, a ajuns judecător la Tribunalul Brăila, unde a coordonat activitatea compartimentelor: Biroul de Informare şi Relaţii Publice (2007 - prezent), Arhivă şi Registratură (2008-2013), Controlul activităţii desfăşurate de Judecătoria Brăila (2012-2018), Biroul Executări Penale (2014-2018). A fost membru în Colegiul de Conducere al Tribunalului Brăila din octombrie 2018 până în decembrie 2018, dar şi preşedintele secţiei Penal în perioada 15 iunie 2018-31 decembrie 2018. “Am trecut cam prin toate compartimentele, am coordonat activitatea anumitor compartimente. Aş zice că acest lucru m-a ajutat ca să cunosc punctele tari şi punctele slabe ale instanţei şi m-a ajutat în promovarea examenului pentru ocuparea funcţiei de preşedinte”, consideră judecătorul Viorel Vasile, preşedintele Tribunalului Brăila.

În cele ce urmează, vă invităm să-l cunoaşteţi atât pe magistratul Viorel Vasile, cât şi pe omul din spatele robei.

 

“Ai în mâini soarta oamenilor, libertatea şi bunurile lor”

 

- Care sunt calităţile unui judecător?

- În opinia mea, profesia de judecător presupune o onoare şi o responsabilitate deosebit de mari. Ai în mâini soarta oamenilor, libertatea şi bunurile lor. Calităţile obligatorii, în opinia mea, ar fi bunul simţ - o «busolă» care-l ajută pe judecător să se orienteze în hăţişul vieţii cotidiene, responsabilitate, echilibru/cumpătare şi o pregătire profesională temeinică. Pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Tribunalului, ai nevoie de calităţi de manager. Să fii un bun comunicator, să fii prompt în rezolvarea problemelor, să poţi lucra şi comunica cu persoane cu nivel de pregătire diferită, de vârste diferite, să ai putere de muncă, să ai capacitatea de a organiza, de a vedea problemele esenţiale.

- Ce v-a determinat să vă înscrieţi la concurs?

- În primul rând, a fi preşedintele unei instanţe este altceva decât să fii comandantul unei unităţi militare. Judecătorii cărora le coordonezi activitatea şi le asiguri cele necesare pentru buna desfăşurare a activităţii sunt colegii tăi. Este foarte posibil să ocupi funcţia de preşedinte, după care să revii în rândul colegilor. Eu nu mă consider un şef. Mă consider un coleg care, la momentul acesta, ocupă funcţia de preşedinte al instanţei. Mă simt onorat că ocup această funcţie. Ca să revin la întrebare, mă bucur de susţinerea colegilor. Experienţa mea profesională şi faptul că am trecut prin toate sectoarele şi cunosc punctele slabe şi punctele tari ale fiecărui sector de activitate m-au îndreptăţit să consider că mi-aş putea aduce contribuţia la buna desfăşurare a activităţii instanţei în calitate de preşedinte. Am făcut o evaluare şi a calităţilor de manager şi apreciez că le am.

 

Reluarea activităţii la Judecătoria Însurăţei, un proiect important

 

- Ce planuri aveţi pentru Tribunalul Brăila?

- Tribunalul Brăila este, în opinia mea, o instanţă cu un colectiv bun de judecători şi care a beneficiat de o conducere eficientă şi în trecut şi doresc să o menţionez pe doamna judecător Păuniţa Banu, care a ocupat timp de 6 ani funcţia de preşedinte şi a făcut o treabă foarte bună. Eu mi-am propus ca în fiecare sector de activitate să încerc să împart echitabil munca, pentru a nu exista nemulţumiri între angajaţi şi să ridic standardul acolo unde se poate. Unul dintre proiectele mele importante este reluarea activităţii la Judecătoria Însurăţei. Am mai multe argumente. În opinia mea, justiţia este un serviciu public, în folosul cetăţeanului. Nu poţi să analizezi necesitatea existenţei unei instanţe numai pe criterii economice. În centrul preocupărilor sistemului judiciar este cetăţeanul şi nevoile lui. Cam de aici trebuie plecat. Judecătoria Însurăţei răspunde unei necesităţi în comunitate. Ea deservea, înainte de rearondare, 10 localităţi: oraşul Însurăţei şi nouă comune, cu o populaţie de 40.000 locuitori. Dintre aceştia, aproximativ 10% sunt asistaţi social. Este un proiect important pentru conducerea Tribunalului Brăila. De asemenea, fac demersuri pentru un alt proiect important, şi anume completarea schemelor de personal la instanţele din raza de competenţă a Tribunalului Brăila. O altă problemă pe care o am în atenţie este cea a spaţiului de birouri ale Judecătoriei Brăila şi Tribunalului Brăila. Noi împărţim clădirea cu cele două unităţi de Parchet, dar de la construirea Palatului de Justiţie s-au schimbat multe, a crescut numărul de angajaţi, numărul de cauze s-a diversificat şi spaţiul a rămas acelaşi. Situaţia s-ar putea rezolva fie prin alocarea unui spaţiu mai mare Tribunalului şi Judecătoriei, fie prin mutarea celor două unităţi de Parchet într-o clădire nouă. S-au făcut anumite demersuri, s-au identificat nişte locaţii. Din păcate, amenajarea spaţiilor necesită timp, bani. Dar sunt optimist. Apoi, continuăm un proiect început de câţiva ani privind educaţia juridică în unităţile de învăţământ preuniversitar. Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Public au încheiat un protocol de colaborare privind educaţia juridică în unităţile de învăţământ preuniversitar. Aceste activităţi presupun ca judecătorii şi procurorii să meargă în şcoli generale şi în licee cu diverse teme juridice şi de interes. Doamna vicepreşedinte Vicol Daniela este cea care coordonează proiectul. Eu merg din 2014, de când s-a semnat acest protocol. Lucrând de 15 ani în secţia Penală, am participat cu teme precum combaterea drogurilor în rândul tinerilor, combaterea traficului de persoane, proxenetismul etc. Au generat discuţii, unii au pus întrebări chiar de cunoscători. A fost o întrebare care mi-a atras atenţia, dacă e posibil să se legalizeze cannabisul. Alţii ştiau că nu mai este incriminat consumul propriu de etnobotanice, aveau cunoştinţe. Eu zic că proiectul este foarte util şi permite magistratului să dea înapoi societăţii civile ceva din experienţa lui.

 

“O schimbare frecventă a legislaţiei nu este benefică”

 

- Justiţia are nevoie de schimbări legislative la acest moment, din punctul dumneavoastră de vedere?

- Legislaţia este dinamică şi perfectibilă. Nu poţi spune că o lege nu poate fi schimbată, oricând pot interveni schimbări legislative care să răspundă unor necesităţi sociale. Acum, modificarea frecventă a legislaţiei, în orice domeniu am vorbi, nu este benefică, deoarece, pentru a crea un cadru de dezvoltare armonios, legislaţia trebuie să fie predictibilă. Dacă intervenim frecvent şi modificăm legislaţia o dată la 6 luni, în domeniul economic de exemplu, societăţile comerciale nu mai ştiu cum şi când să investească. La fel şi în Penal. Când vine o lege penală care modifică ceva, trebuie luate toate dosarele în care s-au dat condamnări pe legea respectivă, să analizezi şi să aplici legea mai favorabilă. Este mult de muncă, dar este obligatoriu, pentru că textul este imperativ. În Penal, se vorbeşte de principiul legalităţii. Dacă intervine un act de graţiere, teoretic, la intrarea lui în vigoare, cel care trebuie pus în libertate, îl pui în libertate. Altfel, intervin revolte. O modificare legislativă importantă a fost în 2014, în Penal, când s-au adoptat şi noul Cod penal şi noul Cod de procedură penală. Au fost schimbări legislative importante care încă îşi mai produc efectul. Încă mai sunt fapte săvârşite pe vechiul Cod penal şi încă se mai analizează care e legea penală mai favorabilă. Din acest punct de vedere, spun că o schimbare frecventă a legislaţiei nu este benefică. Prin anul 2000, cineva făcea o statistică şi spunea că legile, ca număr, ajunseseră la 600 şi ceva, iar numărul de hotărâri de guvern era de peste o mie, ordonanţe de urgenţă la fel... Este o reglementare excesivă să dai 600 de legi, nu numai în domeniul justiţiei. Este o hemoragie legislativă. Între timp, lucrurile s-au mai aşezat, nu se mai reglementează atât de mult. Nu cred că în 2018 a fost lege cu numărul 600. Codul Civil a fost adoptat în vremea lui Alexandru Ioan Cuza şi s-a lucrat aşa până în 2010, bineînţeles cu câteva modificări. Calitatea unei legi sau ce înseamnă o reglementare bună este să nu fie o reglementare pe o chestie specifică, ci să o aplici general. Ca să vă dau un exemplu, în Codul civil de pe vremea lui Cuza se vorbea despre răspunderea pentru prejudiciul produs prin fapta lucrului. Adică treci pe lângă o clădire şi îţi cade o cărămidă în cap. Cine răspunde? Nu ţi-a aruncat-o nimeni, dar s-a deteriorat zidul şi a căzut. Codul civil, adoptat de Napoleon şi apoi de Principatele Unite în vremea lui Cuza, a fost atât de bine elaborat, încât principiile acelea s-au aplicat ca răspundere şi pentru accidente nucleare. Cam asta înseamnă o reglementare bună. La momentul acela nici nu era descoperită energia nucleară. Fapta lucrului a reuşit să rezolve litigiul şi să găsească aplicabilitate.

- Ce legi aţi schimba în domeniul Justiţiei?

- Sunt aspecte care pot fi îmbunătăţite, însă ele trebuie să plece de la necesităţi şi să nu fie făcute în pripă. Nu cred că aş modifica nimic. Ori, dacă aş modifica, aş face-o în timp, după o analiză şi dacă se impune acea schimbare. Cele două Coduri, cel Penal şi de procedură penală, au fost adoptate în 2014 şi de atunci au suferit modificări, prin decizii ale Curţii Constituţionale, RIL-uri. Dacă s-ar fi lucrat mai mult atunci, dacă s-ar fi pus în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, dacă ar fi fost înaintate la Curte ca să se pronunţe pe constituţionalitatea lor înainte de adoptare, probabil lucrurile ar fi stat altfel, iar Codurile nu ar fi fost atât de modificate prin decizii ale Curţii Constituţionale, decizii care sunt obligatorii.

 

“Baza oricărui sistem judiciar o reprezintă încrederea publică”

 

- Ce aşteptări aveţi de la sistemul judiciar pe viitor?

- Justiţia este un serviciu public şi în centrul preocupărilor sistemului judiciar trebuie să se afle justiţiabilul şi problemele lui. Baza oricărui sistem judiciar o reprezintă încrederea publică, încrederea de care sistemul se bucură în rândul cetăţenilor. În primul rând, mi-aş dori ca sistemul judiciar să se bucure de o încredere cât mai mare în rândul cetăţenilor. Mi-aş dori un sistem eficient, instanţe cu scheme complete, reducerea numărului de dosare per judecător, soluţionarea rapidă a cauzelor, scăderea procentului de atacabilitate în căile de atac, scăderea numărului de cauze în care soluţia e modificată în căile de atac. Cam astea mi-aş dori. În Penal, mi-aş dori o legislaţie penală stabilă, eficientă,  soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Mi-aş dori ca încălcarea legii să nu mai fie rentabilă din punct de vedere material. Să nu mai existe persoane care să se îmbogăţească în urma comiterii de infracţiuni.

- Vă mai aduceţi aminte de prima cauză soluţionată de dumneavoastră? Care a fost aceea?

- Ca judecător stagiar, primele cazuri erau sesizări privind transformarea amenzii contravenţionale în închisoare, plângeri contravenţionale, acum nu mai există aşa ceva. Cum se proceda? Agentul constatator aplica o amendă care trebuia plătită de cetăţean într-un anumit timp. Dacă nu o plătea, agentul constatator sesiza instanţa privind transformarea amenzii contravenţionale în închisoare. Cam acestea au fost primele cauze, cazuri de judecător stagiar... Ca judecător, făceai eforturi ca cetăţeanul să plătească amenda. Dacă o achita în timpul procesului, încetai procesul şi respingeai sesizarea. Erau situaţii în care dădeai un termen, două, trei. Dar existau situaţii când îi transformai amenda în închisoare. Vă spun sincer că atunci când am scris primele Minute - la momentul acela Minuta se scria de mână pe o foaie din dosar - şi am conştientizat că în baza Minutei mele, respectiva persoană face închisoare, îmi tremurau mâinile. Nu reuşeam să scriu caligrafic. Acum nu mai există astfel de cazuri. Era oarecum o anomalie, pentru că în baza unei sentinţe civile, tu executai închisoare. Apoi, ca judecător definitiv, am o mulţime de cazuri întipărite în minte. Un caz cu încărcătură emoţională mare a fost unul de ucidere din culpă. Inculpatul era angajatul unei societăţi de pază şi stătea într-o gheretă. Nu avea permis de port armă, dar postul era prevăzut cu armă, aşa că societatea de pază i-a pus arma la dispoziţie. Avea o prietenă în vârstă de 20 de ani şi era unic copil al părinţilor. Prietena l-a vizitat la post, împreună cu un prieten al lui. Inculpatul, bineînţeles, s-a lăudat cu arma. A tras cursorul şi a băgat cartuş pe ţeavă şi l-a ameninţat pe prietenul lui. Acesta din urmă, care făcuse armata, i-a zis să nu se mai joace, pentru că nu e de glumă. El trage din nou cursorul, aruncă cartuşul afară şi dă drumul la cursor, după care scoate încărcătorul şi, convins că nu are glonţ pe ţeavă, reia ameninţarea către prietena lui. Prietena râdea, nici ea nu făcuse armata. El a apăsat pe trăgaci şi o nimereşte direct în frunte şi, evident, o omoară. Părinţii au fost audiaţi, erau foarte îndureraţi, Mama ei era susţinută la microfon. Şi eu m-am emoţionat, mi-am muşcat buzele. A fost un caz emoţionant. Ca să trecem şi la lucruri mai puţin triste, deşi în Penal lucrurile nu sunt deloc amuzante, o să vă mai povestesc un caz despre cum am aflat că drumul cel mai scurt din Olanda în Africa este prin America de Sud. Era un caz de trafic de droguri. O româncă, ce locuieşte în Olanda, unde este căsătorită cu un cetăţean străin, coordona o activitate de trafic de droguri, respectiv lua droguri din America de Sud şi Africa şi le aducea în Europa. În general, cocaina era drogul respectiv. A recrutat nişte cetăţeni din Brăila care transportau cocaină prin ingurgitare. Se făceau nişte biluţe de staniol şi îngurgitau până pe la 800 de grame. O fată care a fost prinsă în operaţiunea asta, a băut o cafea în aeroport, s-a dus la toaletă şi câteva mii de euro i-a «pierdut». Apoi, audiind un inculpat care fusese în Olanda, apoi în Brazilia şi de acolo în Africa, în Burundi, el n-a recunoscut traficul de droguri. A zis că a fost în Olanda, s-a întâlnit cu o româncă, ea i-a propus traficul, dar el a refuzat. «A încercat, dar eu am zis că aşa ceva nu fac!». Apoi i-a propus totuşi să se căsătorească cu o fată din Africa pe care o chema Mary. Şi cel mai scurt drum dintre Olanda şi Africa trece prin Sao Paulo, Brazilia. S-a deplasat în Sao Paulo pentru a se întâlni cu Mary. A stat acolo la un hotel, numai că Mary n-a venit, aşa că s-a dus el în Burundi să o caute. Nu ştiu dacă a găsit-o sau nu, dar s-a întors în Olanda, după care a mai făcut o dată tot traseul ăsta. L-am întrebat dacă s-a întâlnit cu Mary până la urmă şi mi-a zis că «Da, dar nu ne-am mai căsătorit...Nu mi-a plăcut de ea». Declaraţiile lui urmau să justifice traseul acesta. Chiar l-am întrebat dacă el consideră că îi va fi crezută povestea cu căsătoria.

 

“Judecătorul este şi el om cu emoţii, empatii”

 

- Ştim că judecătorii soluţionează dosarele conform legii şi pe baza probelor administrate. Este afectată, totuşi, latura umană a unui judecător de cauzele pe care le întâlneşte pe parcursul carierei?

- Judecătorul este şi el om cu emoţii, empatii. Sunt cauze care au un impact emoţional asupra omului care judecă, însă soluţia trebuie dată pe probe. Trebuie analizat pericolul, ce probe sunt. Uneori, convingerea ta e alta decât situaţia care rezultă din probe, dar tu trebuie să ţii cont de ceea ce rezultă din probe. Adică soluţia ta trebuie să fie validată şi peste timp. Într-un fel se văd lucrurile la cald, când sunt chestii de impact media, şi altfel când trece o vreme. Soluţia trebuie să rămână în picioare şi peste timp. În Penal, se spune că probele «se răcesc». La momentul faptei, martorul ştie tot, declară multe. Între momentul urmăririi penale şi audierea în instanţă, uneori trec 2-3 ani, iar el nu-şi mai aminteşte tot. Probele se «răcesc». Ideea este ca soluţia ta să fie valabilă şi când probele s-au «răcit».




Categorie articol: 

Comentarii