Mergi la conţinutul principal

Şeful IŞJ Brăila exclude categoric montarea gratiilor la ferestrele de la «Murgoci»

Inspectorul şcolar general Cătălin Canciu, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Brăila, este de părere că la Colegiul "Murgoci" se impun o serie de măsuri, după ce o elevă a căzut de la etajul trei al clădirii unităţii de învăţământ. Asta, mai ales că este al doilea caz în ultimii 5 ani.
Insp. Canciu consideră că dacă în urma anchetei desfăşurate de poliţişti se va dovedi că accidentul de luni a fost o tentativă de suicid, elevii ar trebui supravegheaţi cu mai multă atenţie. Deşi una dintre angajatele liceului a spus că cea mai bună variantă ar fi ca ferestrele să fie prevăzute cu gratii, şeful inspectoratului nici nu vrea să audă. Din punctul său de vedere, una dintre soluţii ar fi să se pună mai mult accent pe relaţia diriginte - elev, diriginte - familia elevului. "Avem atâtea căi de monitorizare, dar cea mai importantă cred că ar fi relaţia diriginte - familie. Cu elevul trebuie să vorbeşti şi să-l înţelegi. Omul sfinţeşte locul. Şi eu am fost profesor atâţia ani şi am întâlnit multe situaţii. Din fiecare am învăţat câte ceva, dar mai presus de toate, important este să tratezi elevul cu atenţie", ne-a declarat acesta.
Tot în contextul a ceea ce s-a întâmplat luni la "Murgoci", conducerea liceului a decis ca joi să se întrunească Consiliul de Administraţie şi să pornească o anchetă administrativă.
Reamintim că o elevă din clasa a IX-a a căzut, luni dimineaţă, de la etajul trei al fostului internat de la "Murgoci", transformat în săli de curs. Adolescenta a ajuns în stare critică la Unitatea de Primiri Urgenţe Brăila, cu traumatisme lombare şi faciale, iar medicii au decis transferul ei la Bucureşti, la spitalul "Bagdasar Arseni". În paralel, poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro