Mergi la conţinutul principal

Şef de şantier la Microhală, trimis în judecată pentru că a desfigurat un afacerist

• inginerul Marian George Dan, şef de şantier la SC Pricons SRL Brăila, a fost trimis în judecată pentru lovire sau alte violenţe • în martie anul trecut, inginerul coordona lucrările de reabilitare la Piaţa Microhală, când a intrat în conflict cu proprietarul unui magazin • inginerul l-a plesnit pe bărbat cu casca de protecţie în figură, rupându-i nasul • potrivit medicilor legişti, victima a avut nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale

 

Incident deosebit de violent pe şantierul de la Piaţa Microhală, finalizat cu dosar penal.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au finalizat cercetările şi l-au trimis în judecată pe inculpatul Marian George Dan, în vârstă de 50 de ani, de profesie inginer, şef de şantier la SC Pricons SRL, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Anul trecut, în timp ce supraveghea lucrările, inginerul l-a lovit pe un brăilean cu casca de protecţie peste faţă pentru că parcase autovehiculul la intrarea în şantier, victima având nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale. 

În perioada 16 februarie - 16 septembrie 2017, inginerul Marian George Dan şi-a desfăşurat activitatea în calitate de şef de şantier, el coordonând lucrările de reabilitare a Pieţei Microhală din cartierul Hipodrom. Potrivit propriilor declaraţii, inginerul a avut de mai multe ori probleme cu locatarii şi cu administratorii societăţilor comerciale aflate în proximitatea şantierului, din pricina autoturismelor pe care aceştia le parcau în zonă, blocând accesul utilajelor pe şantier.

Ionel D., brăileanul care avea să fie lovit de şeful de şantier, deţine un magazin alimentar amplasat, de asemenea, în proximitatea Pieţei Microhală, respectiv pe aleea care face acccesul către piaţă, dinspre strada Şcolilor. Procurorul de caz precizează:

La data de 30 martie 2017, în jurul orei 14:30, persoana vătămată a parcat autoturismul în apropierea căii de acces către şantier, cu intenţia de a merge la magazinul său, situat în imediata apropiere (intenţiona să descarce marfă - n.r.) motiv pentru care între acesta şi inculpatul Dan Marian George a avut loc o discuţie contradictorie pe timpul căreia inculpatul l-a lovit pe D. Ionel cu casca de protecţie în zona feţei. În urma loviturii primite, persoana vătămată a început să sângereze, motiv pentru care s-a rezemat de un autoturism din apropiere, iar inculpatul a continuat să-l bruscheze, până în momentul în care a fost oprit şi îndepărtat de către un lucrător de pe şantier”.

De altfel, potrivit victimei, şeful de şantier i-ar fi spus acesteia, în timp ce continua s-o bruscheze: “Îţi mai dau, ca să te înveţi minte!”. Un alt martor, măcelar la Microhală (care i-a dat victimei un prosop, să se şteargă de sânge) a declarat, la rândul său, că agresorul l-a lovit pe afacerist cu casca pe care o avea în mână după care l-a bruscat, spunând: “Zi, mă, mai vrei să-ţi mai dau? Îţi mai dau!...”

Victima agresiunii le-a oferit poliţiştilor două CD-uri cu imagini surprinse de camerele de supraveghere ale unui cafe-bar din zonă, care surprind agresiunea.

Potrivit certificatului medico-legal ataşat la dosar, victima agresiunii din Piaţa Microhală a suferit leziuni traumatice la nivelul piramidei nazale, având nevoie de 20-30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Cazul se află în atenţia judecătorilor de la Judecătoria Brăila.   

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro