Mergi la conţinutul principal

Şedinţe gratuite de dresaj pentru câinii adoptaţi la târgul organizat de Primărie

• un instructor dresor din municipiu se oferă să-i ajute gratuit, în procesul de dresaj, pe brăilenii care vor adopta câini • acesta va încheia un parteneriat cu Primăria Municipiului în acest sens • primarul s-a arătat extrem de încântat de ideea bărbatului • Romeo Cîrneci, instructorul dresor, mai are în plan şi un parteneriat cu Penitenciarul Brăila, prin care deţinuţii aflaţi pe ultima sută de metri a executării pedepsei cu închisoarea să aibă grijă de animale, ulterior să le adopte, dacă doresc acest lucru • pentru acest proiect încă mai aşteaptă răspuns din partea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor • brăileanul este preşedintele clubului non-profit “Andras”, înfiinţat în anul 1992

 

Iubitorii de animale care vor adopta câini în cadrul târgului organizat de Primăria Municipiului, în perioada 11-12 august, vor beneficia gratuit de opt şedinţe de dresaj a patrupedului. Un instructor dresor atestat s-a oferit voluntar pentru a-i ajuta pe noii stăpâni ai maidanezilor să dezvolte armonios relaţia de om-animal, dar şi să-i înveţe pe căţeluşi să răspundă diverselor comenzi. De asemenea, bărbatul mai are în plan un alt proiect în parteneriat cu Penitenciarul Brăila.

Romeo Cîrneci, un brăilean iubitor de animale şi instructor dresor atestat de Federaţia Chinologică Internaţională, are o iniţiativă lăudabilă în ceea ce priveşte dresajul animalelor care vor fi aduse la Târgul de Adopţie care va avea loc în Parcul Monument, în intervalul orar 16.00-19.00. “Aş vrea să mă implic în organizarea târgului de adopţie pentru căţei, de pe 11-12 august. Eu iubesc animalele, fac asta din pasiune, nu cer bani, am alte surse de venit. Aş vrea să particip, să fiu prezent, în speranţa că pot să conving mai mulţi oameni să adopte căţeii. Au fost atâtea cazuri mediatizate cu câini agresivi. Eu pot să-i ajut să depăşească toate aceste lucruri, să demonstrez că acel câine poate fi şi ascultător. Vor fi opt şedinţe, în care căţelul va învăţa să stea în poziţia şezut, să vină la chemare, să stea într-un loc, să meargă în lesă. Dresajul se face pe un teren neutru, pe care-l stabilim de comun acord. Căţelul nu poate fi dresat pe terenul lui. Nu ar primi ordine de la un străin la el acasă, pentru că el ştie că trebuie să apere acea casă, nu să asculte de ordinele cuiva, în afară de stăpân. Câinele trebuie să se lase dominat, iar asta se face numai pe teren neutru. La şedinţă vor fi 3-5 căţei, iar eu mă voi ocupa de ei”, ne-a povestit Romeo Cîrneci despre cum vor decurge şedinţele gratuite de dresaj pentru cei care vor adopta animalele.

Trebuie menţionat faptul că brăileanul este preşedintele Clubului non-profit “Andras”, din anul 1992. Scopul clubului este acela de a dresa câinii, interrelaţionarea acestora cu oamenii, integrarea în societate şi evidenţierea rolului câinelor în viaţa unui om. De asemenea, clubul se implică în terapia copiilor cu diverse afecţiuni, unde vindecarea este mult ajutată de relaţia minorului cu un căţel. Bărbatul susţine că au şi rezultate foarte bune pe partea de terapie cu micuţii.

Contactat telefonic, primarul Marian Dragomir a declarat că este foarte încântat de ideea lui Romeo Cîrneci, căruia îi mulţumeşte pentru susţinere. “O să încheiem un parteneriat cu preşedintele Clubului «Andras», iar cei care vor adopta un câine, vor primi asistenţă gratuite timp de 8 şedinte de la un instructor dresor atestat de Federaţia Chinologică Internaţională. Îi mulţumesc mult pentru susţinere domnului Romeo Cîrneci”, ne-a declarat edilul municipiului.

 

Deţinuţii ar putea avea grijă de câini, ulterior să-i adopte, la liberare

Bărbatul ne-a spus că mai are în plan un proiect cu Penitenciarul Brăila, însă în prezent aşteaptă un răspuns de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). Dacă acest parteneriat va fi aprobat, cinci deţinuţi selectaţi de psihologul penitenciarului, care sunt pe ultima sută de metri cu executarea pedepsei cu închisoare, vor putea avea grijă de căţei. Concret, Cîrneci va aduce, iniţial, un număr de cinci patrupezi de la centrul din Unirea, pentru care va asigura hrana din sponsorizări. Penitenciarul Brăila va trebui să le identifice un loc unde animalele să poată dormi peste noapte. Timp de două luni, deţinuţii vor participa la şedinţe de dresaj, fapt care îi va ajuta la creşterea respectului faţă de sine şi dezvoltarea stării emoţionale. Mai mult, li se va uşura şi pedeapsa. Există însă şi câteva condiţii în selectarea persoanelor încarcerate, printre acestea numărându-se studiile medii, adică să fie absolvent de liceu.

“Căţeii sunt sterilizaţi şi vaccinaţi. Deţinuţii vor avea în îngrijire căţeii pe o perioadă de 2 luni. Am ca susţinători pe cei de la Universitatea «Danubius» din Galaţi – secţia de Relaţii Internaţionale, care este o secţie de psihologie. Deţinutul dresează căţelul, iar în felul ăsta va vedea lumea altfel, i se dezvoltă respectul de sine, starea emoţională. Dacă după 2 luni, deţinutul vrea să-l ia acasă, îl ia. Deţinuţii trebuie să fie în ultima fază a detenţiei. I se uşurează pedeapsa, iar căţelul are şansa să-şi găsească stăpân, să fie adoptat. De la penitenciar mi s-a spus că o să analizeze propunerea şi urmează să obţin un răspuns din partea ANP. Mâncarea va fi asigurată din sponsorizări, eu m-am ocupat de acest lucru. Eu am vorbit, am discutat cu toată lumea, nu vorbesc aiurea. Trebuie numai să se vrea”, ne-a mai spus Cîrneci.

 

«Se zice că Dumnezeu îţi dă un talent ca să-l foloseşti»

Bineînţeles că hobby-ul lui Romeo Cîrneci are şi o poveste în spate. O poveste pe cât de interesantă, pe atât de uimitoare. Când era mic, a primit un câine cadou. Pe parcursul timpului, şi-a dat seama că patrupedul devenise cel mai bun prieten al său. Într-o zi, a plecat la nişte rude la Bucureşti. Unchiul său avea acasă un câine ciobănesc german. Brăileanul a fost întâmpinat la intrarea în casă de animal, acesta din urmă începând să-l miroasă. Cîrneci s-a speriat şi a ridicat mâna, crezând că patrupedul îl va ataca şi intenţiona să se apere. Mare i-a fost mirarea când căţelul, într-o fracţiune de secundă, a reacţionat prinzându-i mâna, superficial, pentru a nu-l lovi. “L-am rugat pe unchiul meu să-mi spună cum şi în ce fel a ajuns câinele la performanţa asta. El găsea obiecte prin casă, dacă îi cereai lucrul ăsta. M-a pus în legătură cu persoana care a dresat câinele. Mai târziu, am urmat nişte cursuri de dresaj la Asociaţia Chinologică din România şi mi-am dat atestatul la Timişoara. Şi pofta vine mâncând! Aşa am înfiinţat şi clubul «Andras», în 1992. A fost o perioadă de glorie, în sensul că oamenii acordau mai mult timp câinilor. Aveau probabil mai mult timp liber. După care a apărut internetul, oamenii intră acolo şi încearcă să înveţe de acolo, ce să mai meargă la instructor? Acum nu mai fac treaba asta că a trecut vremea, eram mai tânăr. Dar dacă tot am cunoştinţe, vreau să le folosesc. Instructorul dresor este persoana care instruieşte omul să-şi dreseze câinele. Dresajul înseamnă că creezi puntea de legătură dintre câine şi om. Nu folosesc deloc metode agresive. Se zice că Dumnezeu îţi dă un talent ca să-l foloseşti. Dacă nu l-ai folosit, ţi-ai irosit degeaba viaţa. Alt talent mai mare ca treaba asta nu am, nu am descoperit altul. Eu fac lucrul ăsta din plăcere”, ne-a povestit bărbatul.

Clubul “Andras” are şi alţi voluntari pregătiţi în acest domeniu. De obicei, sunt dresaţi câini de rasă, aceştia fiind mai uşor aduşi în rândul câinilor utilitari, adică patrupedele care îţi sunt de folos. “Pentru câinii utilitari se folosesc câini de rasă. Dar orice maidanez poate deveni un câine utilitar. Maidanezul este un câine semi-sălbatic care poate fi utilitar. Am educat căţei maidanezi şi au avut rezultate foarte bune. Nu e o regulă însă. Nu putem spune că unii sunt mai proşti, alţii mai deştepţi”, a conchis Romeo Cîrneci.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro