Finanţarea per capita bagă şcolile în faliment. Banii astfel alocaţi nu sunt suficienţi, cele mai mari probleme fiind înregistrate în şcolile cu mai puţini copii şi în care cadrele didactice au vechime, grade profesionale şi gradaţii. Noiembrie şi decembrie sunt cele mai "negre" luni, pentru că, fiind sfârşit de an financiar, fondul de salarii se epuizează, în cele mai multe şcoli fiind nevoie de intervenţia autorităţilor pentru ca dascălii să-şi poată primi lefurile. La Brăila, de exemplu, primele probleme deja au apărut. Luna aceasta, Şcoala Măraşu a ajuns la fundul sacului şi nu a mai avut bani de salarii. Acestea au fost date, totuşi, cu o săptămână întârziere şi doar după intervenţia Inspectoratului Şcolar şi a Consiliului Judeţean. Măraşu e doar prima şcoală care a avut nevoie de ajutor. În următoarele două luni tot mai multe unităţi vor ajunge în această situaţie.
De la promisiune la faptă e cale lungă
Salarii mai mari cu 100%, utilităţi scumpite cu peste 100%, iar bugetul şcolilor sporit cu doar 10% - este capcana căreia i-au căzut pradă foarte multe unităţi de învăţământ, odată cu impunerea finanţării în funcţie de numărul de elevi. În mod normal, această finanţare trebuia să ţină cont de evoluţia preţurilor şi a salariilor din sistem, în realitate nu s-a realizat acest lucru şi s-a ajuns la o situaţie extrem de gravă - o subfinanţare crasă a şcolilor. Pentru că, dacă în 2005 când s-a lansat proiectul aceastei modalităţi de finanţare suma alocată de Guvern pentru un elev era de 2.200 lei, după 8 ani, adică în 2013, ea este de doar 2.400 lei. În aceste condiţii, e lesne de înţeles de ce, de la an la an, tot mai multe şcoli rămân fără bani de salarii, iar cheltuielile curente pentru consumabilele din clase sunt suportate tot mai des de părinţi. Din cauza bugetului tot mai străveziu, şcolile au ajuns să facă până şi investiţii majore în şcoală tot cu bani de la părinţi: schimbarea instalaţiei termice (ex. - Şcoala "Alexandru Ioan Cuza"), montarea de centrale pentru încălzire (ex. - Colegiul "Murgoci", Colegiul tehnic "Edmond Nicolau"), sau - ceea ce se întâmplă în toate şcolile - dotarea claselor, de la bănci noi, parchet, perdele, la aparatură necesară unei educaţii moderne de calitate (computere, scanere, imprimante), achiziţii de material didactic, materiale de laborator, fie prin Comitetul de Părinţi al clasei, fie cel al şcolii etc.
Aceasta e realitatea, în ciuda promisiunilor, de la an la an situaţia se deteriorează în şcoli şi, cu cât miniştrii Educaţiei sunt mai vocali în a interzice "fondul şcolii" (anul acesta Remus Pricopie a ameninţat chiar cu demiterea directorii care cer bani de la părinţi şi cu sancţiuni dure profesorii care impun auxiliarele), cu atât mai mult părinţii se văd mai des în situaţia de a scoate bani din buzunar pentru a crea copiilor un minim de confort în clase, asta peste achiziţia de manuale, auxiliare, materiale de curăţenie etc, părinţii asigurând, practic, supravieţuirea învăţământului românesc.
Multe şcoli vor ajunge într-o lună cu bugetele pe zero
Anul trecut, şcolilor din judeţul Brăila nu le-au ajuns bugetele până la sfârşitul anului şi a fost nevoie de intervenţia Inspectoratului Şcolar şi a Primăriei pentru ca profesorii să-şi ia salariile, iar unităţile să nu rămână cu datorii la utilităţi. Practic, s-au luat bani de la şcolile cu mulţi elevi şi venituri extrabugetare, precum Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau", Şcoala "Fănuş Neagu" sau Colegiul Economic "Ion Ghica" şi s-au dat şcolilor mai mici. La acel moment, primarul Aurel Simionescu atrăgea atenţia directorilor să-şi facă mai bine socotelile în buget pentru că nu este corect să se ia de la unele şcoli şi să dea la altele, că este ultima dată când acceptă asemenea mişcări financiare. Deşi directorii au conştientizat situaţia în care se află şi au strâns cât au putut robinetul cheltuielilor, nici în acest an banii nu le vor ajunge până la finalul anului. Cel puţin luna decembrie este descoperită în majoritatea şcolilor în ceea ce priveşte salariile. În privinţa utilităţilor, cuvântul de ordine pentru directori este economia, cu riscul că, pe alocuri se mai tremură în clase. Acum, de exemplu, se gândesc cu îngrijorare cum vor trece peste această iarnă, anunţată deja de meteorologi ca fiind una capricioasă şi cu temperaturi scăzute. "Avem clasele cu numărul de copii corespunzător, dar banii nu ajung pentru că avem profesori cu grade didactice, cu gradaţii de merit şi fondul ar trebui să fie mai mare. Acum sperăm într-o rectificare de buget", a spus prof. Elena Barbu, directorul Şcolii "Vasile Alecsandri". Şi la Şcoala "Mihai Eminescu" sunt probleme cu materialele consumabile, pentru care conducerea şcolii face referate către Asociaţia de Părinţi să le achiziţioneze. "De la bugetul local se fac însă investiţiile mari, aşa cum a fost reabilitarea instalaţiei electrice, instalaţie care era din 1967, dar tot nu ajung banii, deşi suntem o şcoală mare, cu elevi mulţi. Costul standard pe elev este prea mic pentru necesităţile unei şcoli", a spus directorul Victorina Ciomârtan. Nici Colegiul "Murgoci" nu se descurcă foarte bine, deşi este una dintre cele mai căutate şcoli din Brăila şi are aproape 1.000 de elevi. "Există percepţia că elevii noştri au bani şi avem fonduri extrabugetare, dar noi nu obligăm pe nimeni să dea bani şi avem şi elevi săraci. Tot ce facem în şcoală se face prin Asociaţia Părinţilor, iar la clasă fiecare colectiv se gospodăreşte şi încercăm, facem toate eforturile, să ne încadrăm în buget. La orice solicitare domnul primar ne spune că ne aprobă dacă se încadrează în buget, iar bugetul e dat de costul standard pe elev, care este prea mic", crede şi directorul Viorica Moşescu.
Şcolile mari sar în ajutorul şcolilor mai mici
Nici la Liceul "Anghel Saligny" situaţia nu este roz, sunt probleme cu bugetul şcolii. "Ne descurcăm, dar facem eforturi. Este greu pentru o şcoală care are profesori cu grade, cu gradaţii. Ca director te simţi pedepsit pentru că ai profesori cu o foarte bună pregătire şi există pericolul să nu-ţi ajungă banii de salarii", a spus şi prof. Petruţa Simionescu, directorul Liceului Tehnologic "Anghel Saligny".
Colegiul "Edmond Nicolau", cea mai mare şcoală din judeţ, stă bine din punct de vedere financiar. Prof. Laura Vasiliu, directorul şcolii, a precizat că bugetul pentru salarii este suficient, chiar vor rămâne ceva bani pe care i-ar putea da şcolilor cu probleme. "Noi stăm bine pe partea de salarii, iar sumele rămase le dăm dacă e nevoie pentru că oricum la final de an se varsă din nou la bugetul de stat. Pentru reparaţii noi apelăm la bugetul local, dar şi la veniturile proprii obţinute de la cantină şi de la cămin, de la cazări ocazionale sau închiriere de săli. Anul trecut, de exemplu, cu bani de la Asociaţia noastră de tineret, formată din elevi, părinţi, profesori, am achiziţionat un cazan pentru centrală, am făcut unele reparaţii ca să aibă copiii căldură. La cămin şi la cantină încercăm să menţinem preţul cât mai mic pentru că altfel copiii se mută la şcoli din apropierea locuinţei sau renunţă cu totul la şcoală pentru că nu au bani nici de navetă, nici de cazare. Şi pentru materialele de curăţenie cheltuim bani şi din venituri proprii, pentru că acel cost standard este prea mic", a explicat directorul Laura Vasiliu.
Întrebat despre problemele apărute în finanţarea şcolilor, primarul Aurel Simionescu a declarat că nu ştie să fie probleme financiare majore în şcoli, dar a precizat că pentru salarii, dacă este nevoie, se va face totuşi o rectificare bugetară în noiembrie, astfel încât profesorii să nu rămână fără bani, aşa cum s-a întâmplat cu cei din Măraşu, care au aşteptat o săptămână banii de salarii, până când s-a reuşit să se facă redistribuiri de fonduri de la alte instituţii şi să se dea primăriilor ca să poată plăti salariile. Şi liderul Sindicatului Învăţământ Brăila, prof. Valeriu Partene, a precizat că profesorii nu trebuie să-şi facă griji pentru salarii, acestea vor fi întotdeauna plătite.
Costul standard pe elev, un pat al lui Procust
În 2005, atunci când s-a introdus prima dată în România noţiunea de cost standard pe elev, s-a pornit de la 2.200 de lei, pentru ca în 2010 să se ajungă la 3.200 de lei. În 2010 costul standard a scăzut şi el cu 30%, cum s-a întâmplat cu salariile din învăţământ, ajungând din nou la 2.200 de lei. Apoi, a crescut în ultimii doi ani, cu doar 10%, de la 2.200 la 2.400 de lei, deşi salariile au crescut faţă de momentul 2005 cu 100%. Mai mult, în 2005 s-a alocat din PIB 5% pentru Educaţie, în timp ce în acest an Educaţia a avut numai 3% din PIB, aproape la fel ca şi în anul precedent. În aceste condiţii, este firesc să nu ajungă banii pentru salarii.
În privinţa utilităţilor, creşteri de preţuri au fost cu mai mult de 100% şi la energia electrică şi la apă, însă creşterea ameţitoare, care dă peste cap bugetul, este cea de la gazele naturale. Dacă în 2005 se plătea pentru un MWh 64 de lei, un preţ mediu, acum am ajuns să plătim 168 de lei, adică vorbim de o creştere a preţului de 162%. Cum poate să ajungă bugetul unei şcoli dacă el e calculat la nivelul anului 2005 şi între timp preţurile la utilităţi au crescut cu peste 150%?
În proiectul iniţial de finanţare în funcţie de numărul de elevi se susţinea că o componentă importantă a bugetului şcolii va fi venitul propriu, însă la Brăila şcolile dau jumătate din puţinul lor Primăriei. Apoi, în proiect se mai avansa ideea că şcolile vor putea primi donaţii sau sponsorizări. Mai nou, ministrul Remus Pricopie a spus că directorii nu trebuie să accepte astfel de sprijin şi chiar a demis un director, considerând că a încălcat legea atunci când a adunat bani pentru fondul şcolii. Directorii sunt acum într-o situaţie imposibilă: fără ajutorul financiar al părinţilor calitatea învăţământului va scădea semnificativ, dar dacă acceptă ajutorul părinţilor, vor fi daţi afară.
Toate acestea în condiţiile în care tindem în permanenţă spre Europa, ne uităm cu jind la şcolile şi la rezultatele europenilor, "uitând" să menţionăm că în 2012, de exemplu, în Europa s-au alocat, în medie 4.700 de euro pentru educaţia unui copil, ca să nu mai discutăm despre statele nordice, unde alocarea bugetară este aproape dublă.
