Şi nici refugiu pentru inadaptaţi, slab pregăţi, puturoşi ori, mai pe şleau, proşti, aşa cum cu nonşalanţă mulţi dintre voi îi numiţi pe elevii care la Evaluarea Naţională nu reuşesc să obţină nota 5. Am lucrat mulţi ani în sistem, în şcoli una mai uitată de lume ca alta, şi, pot să vă garantez, nu de prostie este vorba în cazul elevilor care abia trec clasa. Dezinteres, sărăcie, exploatare, lipsă de educaţie, medii toxice, da, acestea pot fi cauze, dar nu prostia. Pentru că, niciun copil nu se naşte bun sau rău, prost sau deştept. Mai mult sau mai puţin dotat intelectual, bolnav sau sănătos, înzestrat sau nu genetic cu anumite abilităţi, da. Deşteptăciunea însă nu se moşteneşte la naştere, ea se dobândeşte pe parcursul vieţii, evoluţia unui copil fiind strâns legată de mediul familial şi social în care are şansa sau neşansa să trăiască.
În general, orice copil este oglinda adulţilor din jurul lui, şi, pot iar să vă garantez, pentru un pui de om mai puţin norocos e o luptă zdrobitoare să se ridice de la periferia societăţii, performanţă pe care nu o va atinge niciodată singur, ci doar cu sprijin intens şi necondiţionat din partea unor oameni speciali, dăruiţi, din păcate din ce în ce mai puţini. De aceea şi avem acum atâţia “proşti” în ţara asta! Pentru că multora efectiv nu le pasă, dar şi pentru că masa asta de “proşti” e singura care poate ţine şi întreţine pe culmi o clasă politică atât de coruptă şi incultă.
Revenind la performanţă, dacă mulţi dintre voi înţelegeţi prin ea medalii, diplome, olimpiade, şcoli înalte, pentru copiii aceştia mai puţin norocoşi, o şcoală profesională, o meserie din care să se întreţină măcar cât să se smulgă din infern, ar fi mană cerească. Spre neşansa lor, cei mai mulţi nici măcar atât nu reuşesc. Şi asta deoarece şcoala românească, societatea în general, nu dă doi bani pe ei. Ba, mai mult, îi percepe ca o piatră de moară legată aiurea de gât. La urma urmei, într-un sistem atât de prost croit, cu o scară a valorilor atât de strâmbă, de ce ar interesa nişte copii fără rezultate notabile, care nu pot propulsa judeţul în Top 10 rezultate examene!
De acord, nu toţi copiii trebuie să urmeze un liceu. Categoric, nu toţi au forţa necesară şi nici disponibilitatea. Dar de la a instaura o normalitate şi până la a-i transforma pe cei sub 5 în paria societăţii, în vinovaţii de serviciu e cale lungă. De aceea, mie mi se pare o mare IPOCRIZIE modul în care au pus problema “toţi sub 5, automat la şcoala profesională”. Ca şi cum acolo ar fi batalion disciplinar, sau, cum bine au spus elevii în manifestul “Doliu pentru Educaţie”, “groapa de gunoi a învăţământului românesc”.
Şcoala profesională, bine promovată şi susţinută financiar ar putea fi o şansă nesperată, UNICA, de fapt, pentru foarte mulţi copii. Context în care mi se pare o greşeală fatală să o discreditezi, să o desconsideri, efectiv s-o înjoseşti ca mai apoi te plângi că până şi “proştii” fug de ea. Odată şi odată, Ecaterina Andronescu ar trebui să dea socoteală pentru deazastrul făcut!
Dar, ce ne miră atitudinea aceasta, tipică pentru PSD şi ultimii 30 de ani de învăţământ: să pedepsim şi să ameninţăm copiii - Nu iei 5, şcoala profesională te mănâncă! - dar pe profesorii responsabili cu educaţia şi dezvoltarea lor să nu-i sancţionăm! Despre părinţii inconştienţi, despre autorităţile şi serviciile sociale complet dezinteresate, nici nu mai vorbim!
De fapt, prost, deştept, silitor, puturos, genial, de excepţie, brânză bună în burduf de câine (Doamne, cât am urât expresia aceasta!)... cam asta face şcoala românească: PUNE ETICHETE! Şi se făleşte şi le afişează doar pe cele care, consideră ea, îi fac cinste. Restul copiilor, coş! Să se descurce cu ei profesorii. Care mai pot, care mai vor, care mai au putere. Să facă bine să-i aducă până la 18 ani, să poată cere ajutor social şi să voteze!
Tragedia însă este şi mai mare, valorizarea şi etichetarea copiilor strict după note, în acest sistem ajuns atât de alunecos, sapă între ei nişte hăuri greu de recuperat. Şi asta se vede mai ales în curtea şcolii, locul din care, ceea ce nu vor să înţeleagă politicienii noştri, şi “proştii” şi “deştepţii” se pierd cel mai adesea pe drum.
