Mergi la conţinutul principal

Şase minute de fotbal şi o sclipire în repriza a doua

Ţinând cont de echipa trimisă în teren de această dată de Pânzaru şi Daghera, CF Brăila părea o favorită certă la victorie în faţa unei formaţii care a făcut deplasarea chiar în ziua meciului. Şi mai mult, jucătorii pregătiţi de Cristi Popovici nu au văzut niciun ban în 2015, faţă de brăileni care, cât de cât, şi-au mai trecut în cont câte ceva din mila Primăriei. Cu toate acestea SC Bacău a fost formaţia care a demonstrat că respectă competiţia în care este angrenată şi care şi-a dorit cu adevărat victoria.
Brăilenii au avut un start furtunos dar după primele şase minute au intrat într-o apatie generală. Onofraş a fost singurul jucător al gazdelor care s-a zbătut pentru culorile clubului. La polul opus, colegul său din avanposturi, Bogdan Ungureanu, a făcut tot ce i-a trecut prin cap, numai rolul pentru care a fost introdus în teren nu l-a respectat. Practic Ungureanu a fost al 12-lea jucător al echipei din Bacău iar puţinii spectatori aflaţi în tribune au cerut înlocuirea lui, numai că antrenorii au văzut cu totul altceva şi l-au păstrat pe Ungureanu în teren până la finalul partidei. Poate atacantul a prins o zi slabă sau poate, cine ştie, o fi uitat că acum este legitimat la CF Brăila.
O altă realitate din teren a fost aceea că, în repriza a doua, cu o singură excepţie, echipa CF Brăila a jucat fotbal după regulile din rugby. Fotbaliştii gazdă au atacat pasând mereu mingea în spate. Iar în proporţie de 90% pasele precise au fost acelea către portarul Leu sau către jucătorii din defensivă. Galeria brăileană a fost la înălţime, a cântat şi încurajat echipa timp de 90 de minute. Şi puţinii spectatori au aplaudat cele câteva faze create de favoriţii lor în teren, dar la finalul partidei au plecat dezamăgiţi, mulţi dintre ei regretând nu banii daţi pe bilete ci faptul că au pierdut timpul degeaba.


Puţin fotbal au văzut spectatorii sâmbăta trecută pe Municipal. În primele şase minute CF Brăila şi-a masat adversara în propriul careu şi a irosit două şanse de gol. Prima prin Onofraş (min. 2) care a şutat de la marginea careului dar cu toate că a fost surprins ieşit din poartă, Savu a reuşit să revină şi să scoată mingea de sub transversală. Iar după două minute, Frunză a centrat în faţa porţii şi, de la şase metri, din poziţie centrală, Bârsănel a şutat pe lângă poartă. Gazdele au mai avut o acţiune periculoasă în jumătatea adversă însă pasa decisivă a fost greşită iar oaspeţii au scăpat de emoţii. A urmat o perioadă 20 de minute de joc confuz la finalul căreia Onofraş a şutat de la 40 de metri, mingea l-a depăşit pe portarul Savu, ieşit inoportun, dar a trecut şi peste transversală. Finalul de repriză a aparţinut băcăuanilor, dar după o centrare foarte bună a lui Vraciu, Neagu nu a găsit ţinta, iar în minutul 40, după centrarea lui Mihălăchioaie, Vraciu a trimis mingea, cu capul, pe lângă stâlpul din dreapta porţii apărate de Leu.
Prima ocazie a reprizei a doua a aparţinut gazdelor, însă Onofraş (min. 53) a şutat imprecis, dintr-un unghi dificil. Replica oaspeţilor a venit în minutul 73, când Neagu a şutat puternic şi precis dar Leu a reuşit să devieze mingea în corner. Putea fi 1-0 pentru CF Brăila în minutul 75 numai că, în aceeaşi fază Stelian Nicoliţă şi Bârsănel au luftat de la 3-4 metri, poziţie centrală. La faza imediat următoare defensiva visătoare a brăilenilor a făcut greşit pasul la ofsaid şi Neagu a făcut inutilă intervenţia lui Leu. Era 1-0 pentru SC Bacău şi toată lumea de pe Municipal se aştepta la o replică viguroasă din partea elevilor lui Pânzaru. Brăilenii au evoluat însă în aceeaşi notă haotică iar băcăuanii puteau să-şi mărească avantajul în minutul 84, însă tabela nu s-a mai modificat la şutul lui A. Pavel, deoarece portarul Leu a scos mingea de la vinclu. Ameninţată cu desfiinţarea şi cu jucătorii neplătiţi de luni de zile, SC Bacău a obţinut pe Municipalul brăilean primele puncte din turul turneului play off. Ajunşi la turneul play off, deci cu obiectivul îndeplinit, jucătorii brăileni se consideră deja în vacanţă şi probabil că aceeaşi atitudine o vor avea şi la meciurile următoare, mulţumindu-se cu locul al şaselea, cel făcut cadou de FCM Dorohoi.

CF Brăila: Leu - Dima, Bârsanel, L. Ivan, Necoară - Onofraş (min. 83: Novello), Olenic, Frunză, Niţă (min. 86: Dojcinovic) - Puşcaşu (min. 65: S. Nicoliţă), Ungureanu.
Antrenor: Alin Pânzaru.
SC Bacău: Savu - Mihălăchioae, Ursu, Burcă, Drugă - Căinari (min 90: Oancea), Dumitriu, Adăscăliţei, Pungă (min. 64: A. Pavel) - Vraciu, C. Neagu (min. 79: Taban).
Antrenor: Cristian Popovici.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro