Mergi la conţinutul principal

Şase autospeciale "Volkswagen" noi, în dotarea Poliţiei Brăila

Participanţii la trafic certaţi cu legea vor fi "vânaţi" şi mai aprig în perioada următoare, mai ales că la Rutier au venit forţe proaspete. Este vorba despre şase autospeciale "Volkswagen" noi, care se află acum în dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila. Acestea au intrat deja "în pâine".
De ieri, rutieriştii brăileni au în dotare autospeciale "Volkswagen Polo", achiziţionate în baza programului de înnoire a parcului auto al Ministerul Afacerilor Interne. Maşinile sunt prevăzute cu sisteme optico-acustice destinate activităţilor de poliţie rutieră şi vor contribui la salvarea de vieţi, creşterea siguranţei rutiere şi la o mai bună monitorizare şi fluidizare a traficului rutier. "Întregul efort de îmbunătăţire a mobilităţii Poliţiei Române are ca scop asigurarea unui serviciu poliţienesc de calitate. De asemenea, au fost prevăzute şi sumele de bani necesare pentru montarea sistemelor optico-acustice, pe autospecialele intrate în dotarea IPJ Brăila, în cursul anului 2015, şi distribuite structurilor de ordine publică", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, scms. Jenel Sogor.
Reamintim că în luna august, alte 19 maşini de poliţie şi-au început activitatea la Brăila. Autoturismele "Dacia Logan", repartizate Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, au ajuns la serviciile operative, astfel că nu a fost necesară inscripţionarea lor. Şi atunci, dotarea IPJ Brăila s-a făcut tot în cadrul programului de înnoire a parcului auto. Din luna noiembrie 2014, de când a fost demarat acest proiect, IPJ Brăila a primit 39 de autospeciale marca "Dacia Duster" şi "Dacia Logan".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro