Mergi la conţinutul principal

Şapte culturişti vor reprezenta «Dumi Gym Ianca» la etapa de zonă a Campionatului Naţional

La etapa de zonă a Campionatului Naţional de culturism clubul organizator «Dumi Gym Ianca» este reprezentat de şapte sportivi, juniorii Bianca Brăteanu, Cosmin Mitu, Aurelian Lăptucă şi seniorii Costel Grigore, Ionuţ Novac, Radu Veveriţă, Alina Dima. Sportivii menţionaţi fac ultimele retuşuri înaintea primei lor competiţii de obiectiv din 2016, care va avea loc sâmbătă, 26 martie, la Casa de Cultură din Ianca.
"Toţi sportivii din Ianca sunt bine pregătiţi şi sunt convins că vor obţine biletele pentru fazele finale. Radu Veveriţă este liderul secţiei noastre de culturism, iar de la el avem aşteptări foarte mari în acest an, atât în plan intern, cât şi în cel internaţional. Anul trecut am avut 15 medalii naţionale, în 2016 vrem să ne menţinem la acest nivel de performanţă", a declarat Daniel Dumitrescu, preşedintele clubului «Dumi Gym Ianca».

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro