Mergi la conţinutul principal

"Şapte culori, un singur curcubeu"

În perioada 22 - 25 august, la Penitenciarul de Minori şi Tineri (PMT) Tichileşti s-a desfăşurat programul educativ "Şapte culori, un singur curcubeu". Programul s-a derulat prin implicarea directă a Fundaţiei Surorilor Clarise ale Sf. Sacrament, cu care penitenciarul a încheiat un protocol de colaborare pe 2 ani, şi a unei echipe de 10 voluntari italieni membri ai Federaţiei Viviamo In Positivo (VIP) cu sediul în Torino. După cum ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Tichileşti, italienii sunt membri ai unei organizaţii de caritate cu specific clown-voluntariat care, în timpul liber, organizează spectacole la spitalele de copii, la căminele de bătrâni şi în penitenciare, reuşind să le aline internaţilor suferinţele sau tristeţea. "Programul a avut drept scop valorificarea unor aptitudini ale minorilor şi tinerilor aflaţi în PMT Tichileşti şi oferirea unei alternative de relaxare şi de petrecere a timpului liber. Obiectivele programului au fost iniţierea minorilor şi tinerilor în arta fotografică, deprinderea unor acrobaţii şi jonglerii specifice spectacolului de circ, formarea şi/sau dezvoltarea unor relaţii interpersonale pozitive, descoperirea, însuşirea şi alegerea alternativelor dezirabile social specifice vârstei, promovarea unor atitudini pozitive", a declarat Ionel Dincă. Programul s-a adresat persoanelor private de libertate condamnate definitiv, cu participarea a 20 de minori şi tineri de la regimul semideschis. Programul a debutat cu un spectacol susţinut de către membrii asociaţiei VIP, pe 22 august, ulterior s-au derulat activităţile consacrate iniţierii în arta fotografiă, arta dramatică, acrobaţii, jonglerii, iar pe 25 august a avut loc un spectacol susţinut de membrii VIP şi deţinuţii participanţi la program. Cu această ocazie au fost prezentate şi fotografiile realizate în cadrul proiectului. La spectacol a asistat tot efectivul de persoane private de libertate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro