Mergi la conţinutul principal

Şapte brăileni decedaţi din cauza virusului SARS-COV -2. Medicii luptă pentru viaţa pacienţilor

ieri, situaţia Covid - 19 transmisă de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a fost una care provoacă îngrijorare, atât în rândul oamenilor obişnuiţi cât şi al medicilor • au fost alte 54 de cazuri nou confirmate, însă s-au înregistrat 7 decese, fiind vorba despre persoane din municipiu cu multiple afecţiuni

 

Virusul Covid-19 loveşte puternic şi la Brăila. La data de 12 noiembrie, alte 54 de cazuri au fost nou confirmate şi, din păcate, s-au înregistrat alte 7 persoane decedate, toate din municipiul Brăila. Medicii brăileni luptă cu virusul şi încearcă să salveze pacienţii, numai că, în unele situaţii, nu reuşesc să îi ţină în viaţă pe toţi cei care ajung pe patul de spital. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, dr. Delia Râşnoveanu, ne-a declarat că medicii se aşteptau ca cei 7 bolnavi să nu nu mai reziste mult, mai ales că majoritatea erau în vârstă (chiar şi de peste 80 ani) şi toţi aveau comorbidităţi. Cinci pacienţi erau deja internaţi la Terapie Intensivă când au decedat, iar ceilalţi doi urmau să ajungă tot acolo, numai că, din păcate, nu au mai apucat. „Noi facem tot efortul pentru a-i salva pe toţi. În cazul celor 7 pacienţi, medicii se aşteptau la deces, pacienţii fiind în stare foarte gravă. La ATI (nr. - Terapie Intensivă) cele opt paturi sunt mereu ocupate. Cum se eliberează un pat, acesta este ocupat imediat de un alt pacient”, ne-a declarat dr. Delia Râşnoveanu.

Situaţia “covid” la nivelul judeţului Brăila, la data de 12 noiembrie, a ajuns la un total de 4.124 persoane confirmate de la începutul pandemiei şi 181 de persoane decedate. Joi, erau 1.150 persoane în carantină la domiciliu, 39 izolate la domiciliu şi 212 persoane internate în spitale.

Potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila,

au fost 631 de teste prelevate.

Din totalul de 4.124 persoane confirmate la Brăila, 169 sunt din alte judeţe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro