Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Şantierele lui Dragomir

• primarul Marian Dragomir a organizat, ieri, o conferinţă de presă specială, luând jurnaliştii brăileni într-un periplu prin şantierele deschise în  municipiu • acesta a vizitat 14 locaţii principale şi a prezentat în treacăt alte lucrări de pe străzi adiacente • pe lângă lucrările la Calea Galaţi, Şoseaua Focşani, cartierul Chercea, primarul a vizitat şi şantierele deschise pentru realizarea de parcări între blocuri în cartierele Obor, Viziru, Radu Negru, zona Buzăului şi zona Bulevardului Dorobanţilor

 

Primarul Marian Dragomir a vrut să demonstreze că în Municipiul Brăila chiar se lucrează şi că nu face doar declaraţii politice atunci când vorbeşte despre şantierele deschise în oraş. Acesta a organizat, ieri, o cursă specială pentru jurnaliştii brăileni, cu un autobuz “Braicar”, şi a vizitat, timp de aproape două ore, 14 locaţii unde se desfăşoară diverse lucrări, alături de alte câteva străzi adiacente acestora, pe care doar le-a prezentat din mers. Alături de viceprimarii Doiniţa Ciocan şi Alexandru Jantea, Marius Termegan (directorul executiv al Direcţiei Tehnice a Primăriei) şi Viorel Bulearcă (manager de proiect la tot ce înseamnă lucrări “Tancrad” în Brăila), Dragomir a ţinut să prezinte cele mai importante şantiere ce avansează în acest moment în Brăila, fie realizate de firme private, fie de Divizia de Drumuri a Primăriei.

Pe scurt, alături de jurnalişti, acesta a mers pe Calea Galaţi (dar şi pe străzile învecinate), apoi în cartierul Pisc (strada Bujorului intersecţie cu Jderului), pe Şoseaua Focşani, în cartierul Chercea, în cartierul Obor (zona blocurilor AF şi AG), apoi la Sala Polivalentă şi intrarea în Parcul Monument, zona Viziru 1 (în spatele blocului C1), Strada Mircea Vodă, Strada Sebeşului, Strada Călugăreni, Strada Simion Bărnuţiu, zona dintre Simion Bărnuţiu şi strada Comunarzi (blocurile A8 - A9 - A6 şi A4) şi cea din spatele blocului de pe Bulevardul Dorobanţilor colţ cu Şcolilor (unde se află sediul ING). Dragomir s-a arătat încântat de stadiul lucrărilor, iar în cazul celor privind parcările din spatele blocurilor chiar a avut ocazia să asculte părerile cetăţenilor. Mai puţin încântaţi de şantierele deschise deja de ceva vreme, oamenii care s-au întâlnit cu primarul şi-au exprimat speranţa că măcar produsul final va fi unul care să îi facă să uite de disconfortul creat în toată această perioadă.

 

Stadiul lucrărilor

Prima zonă vizitată de primar a fost Calea Galaţi, unde chiar şi pe străzile adiacente acesta a ţinut să le arate jurnaliştilor că deja locatarii au început să se branşeze la reţele, pentru ca ulterior să se poată interveni şi asfalta. De asemenea, pe Calea Galaţi o echipă de lucrători amplasa un capac de canalizare la momentul vizitei edilului-şef. La rândul său, Bulearcă a explicat că, începând de ieri, urma să se intre pe tronsonul 3 al Căii Galaţi, care va fi excavat, frezat şi reabilitat, astfel încât să devină “o semiautostradă”, după cum s-a exprimat acesta. Următoarea locaţie vizată a fost prima lucrare din cartierul Pisc, Strada Bujorului la intersecţie cu Strada Jderului, unde a fost prezent şi reprezentantul societăţii “Dales” Bucureşti, Viorel Grişan, care a precizat că are 11 luni la dispoziţie să termine lucrările şi că acestea vor fi realizate în termen.

“Acesta este primul tronson de stradă la zona Pisc, Brăiliţa, Progresul, Vidin. Camionul care transportă pământul tocmai a plecat înainte să ajungem noi aici şi ne-am întâlnit pe drum. Acum ei pregătesc marginea terenului pentru a urma transportul următor. Lucrările vor continua pe toate tronsoanele”, a precizat Dragomir.

De acolo, primarul a mers pe şantierul deschis la Şoseaua Focşani, unde reprezentantul “Tancrad” a avut ocazia de a prezenta stadiul proiectului, punctând că în două săptămâni strada va fi complet circulabilă.

“Sunt ultimele pregătiri pentru asfaltarea Străzii Focşani. Noi estimăm în două săptămâni să fie circulabilă, cu toate accesoriile. Pentru a turna al doilea strat avem nevoie de o pauză de o săptămână între ele. Aşa trebuie. Dar suntem în termen. Este bine”, a afirmat Bulearcă. La rândul său, primarul a adăugat că estimările municipalităţii sunt că această lucrare va fi gata înainte de termenul limită din contract.

“Un plus pentru locuitorii Municipiului Brăila, dar şi pentru administraţie, având în vedere faptul că la sfârşitul lunii mai fabrica construită în centrul comercial Armonia se va deschide, moment în care, pe această stradă, trebuie să putem circula în condiţii normale”, a mai completat primarul, cu precizările că pe Şoseaua Focşani deja s-au plantat şi tei pe o parte şi pe alta a drumului, alături de critici pentru cetăţenii care au decis să arunce gunoaie în plin şantier, astfel încât “Tancrad” s-a văzut nevoită să culeagă şi aceste deşeuri pe lângă cele inerte, lucru absolut anormal.

Dragomir şi reprezentantul “Tancrad” s-au lăudat şi cu asfaltările din Cartierul Chercea, aceştia prezentând din mers străzile unde se lucrează în prezent, subliniind că stadiul acestora este fie la nivel de piatră, de binder, fie gata pentru turnarea stratului de uzură. Tot cu această ocazie, jurnaliştilor brăileni li s-a prezentat şi zona ANL-urilor, unde de asemenea se lucrează.

Mai departe, primarul a dorit să prezinte stadiul lucrărilor la Bazinul Olimpic, dar şi faptul că se fac pregătiri şi toaletări pentru reamenajarea aleilor din Parcul Monument. Acesta s-a mai lăudat şi cu modul în care se intervine în prezent pentru reamenajarea spaţiilor verzi din cartierul Hipodrom şi zona de lângă Sala Polivalentă.

Tot la capitolul asfaltări, primarul a dorit să atragă atenţia asupra Străzii Simion Bărnuţiu, cu precizarea că este prima reabilitată în acest an.

“Strada Simion Bărnuţiu este prima reabilitată în acest an cu covor asfaltic, de la primul bloc până în capăt, la Spitalul Judeţean. Urmează după aceea ca toate străzile până la Şoseaua Viziru să fie reabilitate prin covor asfaltic şi aşteptăm pentru a intra şi pe alte zone la fel de importante în toate cartierele din Brăila. Efectiv, după aceea vor fi făcute şi perpendicularele pe Viziru şi Buzăului şi toată această zonă va avea covoare asfaltice. Apoi intrăm pe Călăraşi 4 şi zona Plantelor. Tot aşa: trotuare asfaltice şi trotuare între blocuri. Sunt zone din oraş în care e nevoie de aşa ceva. Avem 3,5 milioane euro alocaţi din bugetul Primăriei Municipiului Brăila pentru astfel de lucrări. Estimăm că vom consuma suma în totalitate anul acesta, dar se vor vedea şi rezultatele. Comunarzi se face ca şi Sebeşului pentru că este prinsă pe tronsonul Călăraşi 4 - Radu Negru - Buzăului, cu tot cu borduri”, a explicat Dragomir.

Edilul-şef a mers şi pe strada Sebeşului (în Zona şcolii gimnaziale Mihai Viteazul) unde o echipă lucra la amenajarea trotuarelor şi carosabilului prin turnarea de covor asfaltic. Lucrarea, după cum a explicat Dragomir, face parte din proiectul privind asfaltarea zonei: Călăraşi 4, Viziru, Buzăului, Radu Negru, inclusiv a altor străzi neasfaltate deocamdată.

“Cel mai important lucru este că venim dinspre Grigore Alexandrescu până la Şoseaua Viziru şi urmează ca după aceea să vedeţi asfaltul la fel ca pe Chişinăului, unde estimăm că în 3 săptămâni cel mult vom avea covorul asfaltic. Aceasta este o lucrare finanţată integral din bugetul Primăriei Municipiului Brăila. De asemenea, pe Chişinăului au terminat de montat bordurile şi după ce frezează strada Simion Bărnuţiu, vor intra la frezare şi acolo”, a mai completat sursa citată.

 

Parcările din cartierele brăilene încep să prindă contur

Mai departe, primarul Marian Dragomir s-a axat foarte mult pe şantierele deschise cu ocazia realizării de viitoare parcări la nivelul cartierelor din oraş. Acesta a făcut o vizită, ieri, în zona cartierului Obor, la blocurile AF şi AG pentru a demonstra modul în care evoluează lucrările la două parcări ce se construiesc acolo. Primarul a explicat că peste tot unde se vor realiza parcări nu vor mai exista grădini închise şi pavate de cei de la parter, ci doar spaţii verzi amenajate de “Seroplant”, îngrădite cu gard viu de dimensiuni mici.

“Nu pot să o numesc zonă verde, aici era o zonă abandonată între blocuri. Încă puteţi să vedeţi aici reminiscenţele unor aşa-zise grădini. Nu acesta este viitorul din Municipiul Brăila. Dar puteţi să vedeţi în spatele meu cum se transformă această zonă dintr-o junglă abandonată, într-un spaţiu modern de parcare a mijloacelor de transport private. Se lucrează. Este o societate care are utilaje (n.r. - Promotas), sunt două astfel de parcări care se fac acum în cartierul Obor. Urmează şi mai multe în perioada următoare în municipiu. Aici vor fi 54 de locuri de parcare şi 27 în cea învecinată. Aici erau bălării şi un fel de grădini total neamenajate, dar pe lângă parcări va fi spaţiu verde şi vor fi demolate aceste aşa-zise împrejmuiri. Avem borduri, trotuare şi vom deschide şi vom demola toate aceste îngrădiri. Va fi spaţiu verde, cu gard viu, dar nu foarte înalt”, a declarat Dragomir.

Un cetăţean aflat în trecere la momentul vizitei primarului a ţinut să îi transmită că îi place modul în care se prezintă lucrurile deocamdată, însă vrea să le vadă şi încheiate înainte de a da verdictul final, deoarece în România există trendul ca lucrurile să fie începute şi lăsate aşa. Tot în zona respectivă, o brăileancă, locuitoare a unui bloc din zonă, a dorit să îşi manifeste nemulţumirea în privinţa faptului că şantierul respectiv este deschis de prea multă vreme şi şi-a arătat scepticismul privind utilitatea şi funcţionalitatea parcării odată finalizate.

Tot în cartierul Obor, Dragomir a mai vizitat un şantier între blocuri, unde se vor realiza 27 de locuri de parcare, cu precizarea că în zona respctivă punctul de transformare “Electrica” va fi păstrat la fel ca şi în zona blocurilor AF. Dragomir a indicat că cele două parcări ar trebui să fie gata în aproximativ patru luni de zile.

 

Divizia de asfaltări a Primăriei, în acţiune

Tot la o parcare lucra ieri şi Divizia proprie de Asfaltări a Primăriei Brăila, în spatele blocului C1, în zona Viziru 1. Potrivit edilului-şef, zona era plină de cratere în asfalt, însă va arăta complet diferit.

“Aici ne aflăm la parcarea din spatele blocului C1, unde lucrează divizia proprie a Primăriei Municipiului Brăila. Este prima parcare pe care o vom reabilita. Ne vom extinde apoi către blocurile A8 - A9 spre zona învecinată, după care vom finaliza toate parcările de la blocurile E şi ne vom muta apoi către alte zone la fel de aglomerate ca aceasta. Aşa cum vedeţi, acum se toarnă trotuarele, urmând ca în perioada următoare să se toarne şi covorul asfaltic pe stradă. Cel mai important lucru este că prin noua sistematizare se creează 20 de locuri de parcare în plus faţă de cele care erau în prezent (vreo 30)”, a declarat Dragomir, cu precizarea că punctul termic din zonă ar trebui să intre pe lista celor care se vor demola, astfel încăt să se realizeze o cale de acces mai facilă între Aleea Cocorilor şi Aleea Lebedei, dar şi extinderea spaţiilor de parcare.

Parcări va realiza municipalitatea şi în spatele cartierului de vile ce se construieşte în zona “Caporal Muşat”. Potrivit lui Dragomir, ar urma să se realizeze 191 de locuri.

Primarul a vizitat şi parcarea din zona Străzii Mircea Vodă, cu precizarea că şi acolo erau spaţii abandonate şi tot felul de construcţii amplasate ilegal la parterul blocurilor, însă se vor realiza 94 de locuri de parcare tot până la vară.

O altă parcare se construieşte în zona Străzii Călugăreni, în spatele blocului B30, şantier vizitat de asemenea, ieri, de edilul-şef. Acesta a punctat că şi acolo se vor realiza 27 de locuri de parcare, iar spaţiul îşi va schimba total aspectul deplorabil. Primarul i-a condus pe jurnalişti într-o zonă apropiată şantierului, unde pe un spaţiu verde erau aruncate foarte multe gunoaie, precizând că aşa arăta şi locaţia unde în prezent deja se lucrează. Acesta a indicat că după realizarea locurilor de parcare, Divizia de Drumuri a Primăriei va interveni pentru a continua reabilitarea zonei, iar munţii de gunoaie şi moloz vor fi înlăturaţi.

Dragomir le-a arătat jurnaliştilor şi un alt spaţiu care se va transforma în curând într-o parcare modernă, în zona dintre străzile Simion Bărnuţiu şi Comunarzi (blocurile A8 - A9 - A6 şi A4), punctând că acolo vor fi 82 de locuri de parcare, iar părculeţul de copii din zonă va fi reabilitat.

Ultima zonă vizitată de edilul-şef a fost în spatele blocurilor din Bulevardul Dorobanţilor colţ cu Şcolilor (unde este sediul ING), spaţiu unde, de asemenea, se amenajează 50 de locuri de parcare.

Şi aici edilul-şef a fost întâmpinat de brăileni care au venit cu rugămintea de a primi înştiinţări clare privind schiţa parcării pe care municipalitatea vrea să o realizeze acolo.




Categorie articol: 

Comentarii