Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

"Şansele de afirmare sunt circumstanţiale acum în România"

Titus Andrei a debutat în 1974 în cadrul emisiunilor realizate de Victoria Andrei şi Ion Ghiţulescu. Între anii 1975 şi 1983 realizează cu succes mare la public emisiuni la Radio Vacanţa. A descoperit şi îndrumat multe talente din muzica românească: Dida Drăgan, Adrian Enache, Aurelian Temişan, Daniel Iordăchioaie, Laura Stoica, Daniel Robu, Daniela Gyorfi, Rafael, Vlad Miriţă, Mihai Trăistariu. În anul 1991 devine realizatorul emisiunii "Oriunde te vei afla nu regreta această noapte" difuzată la Radio România Actualităţi, iar în anul 1993 primeşte pentru această emisiune, din partea revistei muzicale "Vox pop-rock", distincţia pentru cel mai ascultat program al anului. Este iniţiatorul unor evenimente muzicale de marcă precum "Gala muzicii uşoare româneşti - o zi printre stele" sau "Concurs de creaţii dedicate sărbătorilor de iarnă". Titus Andrei este aproape de fiecare festival de muzică românească ce poate scoate la lumină talente noi, fiind aproape şi de Festivalurile "George Grigoriu" şi "Chira Chiralina", organizate de Consiliul Judeţean şi Centrul de Creaţie Brăila. În anul 1997, Radio Iaşi l-a desemnat "Omul anului" pentru promovarea muzicii româneşti.

"Cei care compun şi nu ştiu muzică se fac de râs"

- Cum vi s-au părut concurenţii faţă de alte ediţii şi faţă de alte concursuri?
- N-aş putea să fac o comparaţie exhaustivă, pentru că am ascultat doar opt şi mi-au plăcut jumătate. Am notat câteva prezenţe care s-au remarcat prin versuri, tehnică instrumentală şi interpretare. Muzica folk înseamnă că prin poezie şi prin muzică te simţi transcedentat în altă parte, iar patru dintre concurenţii din prima seară chiar au reuşit asta.
- Unele creaţii proprii copie parţial alte melodii mai cunoscute.
- Cărţile din cărţi se fac, aşa e şi cu muzica, dar nu putem spune că au copiat. E adevărat, nu se poate să nu ai influenţe, să nu ai un idol folk, iar creaţia lui să nu te influenţeze. Şi asta este valabil în orice, nu numai în folk, dar se întâmplă cu oamenii care ştiu muzică. Până la urmă nu este ceva negativ.
- Şi cei care nu ştiu muzică şi compun, totuşi?
- Cei care compun şi nu ştiu muzică se fac de râs. Aşa, două apariţii mi s-au părut sub pretenţiile concursului.
- Ce şanse au să se lanseze aceşti tineri?
- Aceleaşi ca în orice alt gen muzical.
- Adică mici şi foarte mici?
- Nu. Şansele de afirmare sunt circumstanţiale acum în România. Totul depinde de ceva. Dacă e să ne raportăm la muzica folk, casele de impresariat nu ştiu dacă au ajuns să ia pe cineva şi să-l facă mare vedetă. Se întâmplă în muzica pop, în muzica dance, disco, cu solistele care nu au voce, au doar o apariţie absolut, dar absolut efemeră, şi atâta tot.
- În aceste cazuri se spune că respectiva sau respectivul a ajuns acolo după ce a trecut prin patul cuiva.
- Poate să treacă şi printr-o mie de paturi. Pentru că până la urmă totul se cerne. Publicul din România s-a mai deşteptat. Sunt oameni care fac o clasificare a valorilor.
- Ce pot să facă tinerii talentaţi ca să se lanseze?
- Bun, hai să luăm cazul unui tânăr talentat, nu o solistă. Dacă e foarte bun, cum e Alexandru Parfeni, care a luat Trofeul Grigoriu...
- Aţi auzit ceva de el în acest timp?
- Am auzit.
- Până la noi n-a răzbătut.
- Este solicitat în Europa, oamenii l-au văzut. El şi compune. Din acest punct de vedere se ajută singur. El compune, el scrie versuri, el interpretează şi are succes. Este un caz. L-au chemat impresarii şi a evoluat.
- Poate trăi din acest job?
- El câştigă la drepturi de autor, câştigă la un concert. Să ştiţi că nu e chiar atât de neagră situaţia precum o prezintă unii dintre soliştii care câştigă foarte bine şi care nu vor să recunoască şi care au şi mari pretenţii.
- De ce nu recunosc?
- O consideră o chestiune personală, ţin acest lucru într-o mare discreţie, intervine poate şi concurenţa. Mai ales acum, pe timp de criză, aceste tarife sunt ţinute secrete pentru că altfel ele pot fi influenţate, în sensul scăderii lor.

"Sunt şi manele foarte bune din punct de vedere muzical şi al textului"

- Cum se poate promova o melodie de zece ori pe zi la un post de radio comercial?
- De ce de zece ori pe zi?
- Ca să ajungă şlagăr.
- Cine o dă de zece ori pe zi şi de ce? Merită?
- Credeţi că se ţine cont de acest aspect? Calitate?
- Mai bine o dai zece ani o dată pe zi, decât să înnebuneşti lumea.
- Înnebuneşti lumea şi apoi se duce lumea şi cumpără şi gata. Omul e aranjat.
- Cine?
- Impresarul, interpretul, producătorul.
- Nu ştiu dacă este chiar aşa. La Radio România Actualităţi nu dăm aşa des o piesă nici atunci când avem parteneriat cu o trupă, un solist de valoare. Asta este o nebunie.
- La televiziunile comerciale sunt emisiuni de divertisment în care sunt invitate tot felul de trupe. Cum se poate ajunge acolo ca să fii văzut de foartă multă lume? Eu am auzit că se plăteşte. Aşa e?
- Bun, să zicem că a fost invitată o trupă datorită unui telefon. Cântă o dată, după aceea cine-i mai cheamă? Dacă e un artist bun, va fi chemat în continuare şi fără telefon. Dacă nu, nu se mai încurcă nimeni şi dispare. Lucrurile se cern de la sine, valorile rămân. Mediocritatea zboară în câteva clipe, valoarea rămâne.
- Aţi îndrumat multe vedete pe calea artistică, dar de unii nu se mai aude nimic. De exemplu, Daniel Robu. A fost o vreme pe val şi acum a dispărut.
- Nu a dispărut deloc. Are o formaţie, cântă, merge foarte bine, compune, are inspiraţie melodică.
- Dar nu prea mai iese în faţă.
- Mai sunt şi artişti cu bun simţ.
- Dar poate trăi din ceea ce face, din muzică?
- Nu mi-am pus problema existenţială a artiştilor din România de toate gradele şi de toate nivelurile. Daniel Robu vine în fiecare an cu un CD. Ce fac ei acolo e ceva plăcut, modern şi dacă mai au şi concerte probabil că şi câştigă.
- Cum era viaţa artistică în urmă cu 30 de ani?
- Atunci se făcea muzică.
- Şi acum nu se face?
- Mi se pare că ceva scârţâie. Se face muzică, dar se face multă muzică, din care doar o parte e de valoare. Nu pot să spun că atunci toată muzica era de valoare, pentru că o parte era comandată. Muzica în sine era valoroasă, dar când trebuia să-i lipeşti anumite texte... Aşa s-au pierdut multe. Se scrie şi acum, dar bun este ceea ce rămâne. Timpul alege.
- Manele difuzaţi la Radio România?
- Niciodată, deşi eu am spus de mai multe ori, şi oficial, că sunt şi manele foarte bune din punct de vedere muzical şi al textului.
- Unele manele bune s-ar putea să fie furate de la vecini?
- Da, cum a fost cu melodia aceea sârbească.

"În 2009 s-au înregistrat peste 80% din piesele româneşti în limba engleză. Este inadmisibil!"

- Care este modalitatea postului Radio România de a alege melodiile difuzate?
- Noi toţi suntem absolvenţi de facultăţi de specialitate şi nu ne permitem să apărem pe post cu producţii mediocre. La Radio, eu am trei criterii: muzica bună, care cred eu că e bună, care să corespundă preferinţelor publicului şi pe care să o prezint într-o manieră încât să fie percepută ca atare.
- Şi, revenim, ce trebuie să facă un artist ca să fie promovat?
- Eu realizez un top românesc, de 22 de ani, care are cea mai mare durată. Acolo, în fiecare lună, dau toate melodiile care se lansează în România.
- Cum aflaţi?
- Păi, cum să nu aflu!? Ţin legătura cu Casele de producţie, cu oamenii care conduc aceste case, cu impresarii. Oamenii mă sună şi anunţă o nouă melodie, un nou interpret. Dacă eu îmi permit să comentez un subprodus înseamnă că mă complac şi nu vreau lucrul acesta.
- Vom ajunge şi noi la nivelul SUA în muzică?
- Nu. Sistemul nu a fost pus la punct niciodată. Se încearcă acum să se reglementeze ceva, ca artiştii să aibă o siguranţă a vieţii. Culmea e că avem resurse, compozitori, voci, dar nu avem acest sistem, astfel încât un om care a scris o piesă să trăiască toată viaţa din acea piesă.
- "Ozon" a dat lovitura cu "Dragostea din tei".
- E adevărat, s-a cântat acea melodie şi în chineză, a prins acel gen acum şapte ani, dar dacă ascult acum melodia mi se pare o mare uşurinţă să te laşi furat de acest succes facil. Textul este submediocru, are o linie melodică şi un stil de interpretare. Producţiile mediocre încă mai prind, din păcate. Producţiile bune apar mai târziu sau deloc. O altă nenorocire e că se cântă numai în engleză, nu se mai cântă în limba română.
- Ca să ai succes în afară trebuie să cânţi în engleză.
- E adevărat, dar au succes câţiva şi oricum nu toate creaţiile merg afară. În 2009 s-au înregistrat peste 80% din piesele româneşti în limba engleză. Este inadmisibil!
- Dar nu se pot face versiuni în limba română pentru aceleaşi piese?
- Le-am cerut, dar... Eu, dacă vreau ceva în limba engleză ascult ceva original în engleză, nu caut producţii româneşti în engleză. Cei care vor ca melodiile să aibă succes în România trebuie să cânte în limba română.
- Tânăra generaţie se simte mai bine reprezentată probabil de limba engleză, engleza este firească pentru ei, au crescut cu limba engleză.
- Şi ce facem cu fondul muzical românesc? Unde ajungem? Dar cred că se va reglementa. Prin 1991 era tot aşa o furie cu limba engleză, după care s-a liniştit.
- De ce vă place radioul şi nu l-aţi părăsit pentru televiziune?
- Niciodată! Îmi place să creez, să scriu. La televiziune ai şi imagine, dar pentru mine, comunicare este la radio. Imaginea substituie şi reduce tot ce înseamnă factori adiacenţi care fac o emisiune bună la radio. Ce fac eu în patru ore la radio, nu se va întâmpla niciodată la televiziune. La TVR sunt foarte rare emisiunile muzicale, cu excepţia celor de folclor. E o realitate.
- Aţi ajutat mulţi tineri. V-a dezamăgit vreodată un artist pe care l-aţi sprijinit?
- I-am ajutat, uneori le dădeam şi bani ca să ajungă acasă, dacă nu luau premii, le-am făcut rost de negative, pe care le plăteam eu. Am făcut nişte gesturi din convingere, pentru a-i ajuta pe cei pasionaţi. Sunt mulţumit când ei pun mâna pe telefon şi îmi mai spun ce fac, şi îmi spun la mulţi ani de sărbători. Am avut şi o dezamăgire. Există un artist pe care l-am ajutat crucial pentru destinul lui artistic. În 2006, la preselecţia pentru Eurovision, erau la egalitate absolută Mihai Trăistariu şi Accent, iar ultima notă dată atunci a fost a mea. Eu nu ştiam că sunt ultimul, am dat 12 puncte pentru Trăistariu şi 10 pentru Accent. Eu am decis cine să meargă la Eurovision. A avut atunci o reacţie frumoasă, a spus că nu mă va uita toată viaţa. Eu nu am nevoie să nu mă uite toată viaţa, eu am nevoie de un telefon, de Paşti şi de Crăciun. Nu am primit niciodată acest telefon. Nu este un protest, este o simplă observaţie, o nemulţumire sufletească a mea.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii