Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Şahistul Teodor Cosmin Nedelcu pe primul loc la Tulcea

Duminica trecută, cel mai valoros şahist brăilean al momentului, Teodor Cosmin Nedelcu, şahist care se pregăteşte sub îndrumarea instructorului Ionel Balcan la clubul Orizont 64, s-a clasat pe primul loc la turneul de şah organizat de clubul Delta Tulcea. Concursul de şah rapid de la Tulcea s-a desfăşurat la două secţiuni de vârstă, copii şi juniori cu vârsta până în 12 ani. Cu toate că are numai opt ani, triplul medaliat cu bronz la naţionalele şcolare, Teodor Cosmin Nedelcu, s-a clasat pe primul loc, la egalitate de puncte cu reprezentantul gazdelor, Laurenţiu Sarighioleanu, la categoria 12 ani. Ambii jucători au acumulat câte 6 puncte şi jumătate, au încheiat turneul neînvinşi şi au primit din partea orgnizatorilor medalii, cupe, diplome şi materiale şahiste, festivitatea de premiere fiind oficiată de Marius Sarighioleanu, preşedintele clubului Delta Tulcea, cel care a şi arbitrat meciurile de la acest turneu.
"Nedelcu a obţinut un rezultat foarte bun la Tulcea, care demonstrează saltul valoric pe care l-a făcut în ultimul timp. Faptul că şahistul clubului nostru obţine deja rezultate notabile la o categorie de vârstă superioară ne dă speranţe într-o comportare bună la finalele Campionatului Naţional care va avea loc la începutul lunii aprilie, la Călimăneşti", a declarat candidat maestru, Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64.

 




Categorie articol: 

Comentarii