Mergi la conţinutul principal

Şahiştii de la Orizont 64, protagonişti ai turneulului de şah Cupa Kronsoft

• la Braşov, Cosmin Nedelcu a câştigat turneul rezervat sportivilor de 10 ani • Matei Grigore s-a clasat pe locul al treilea în turneul celor de 18 ani

 

Patru şahişti de la clubul brăilean Orizont 64, Cosmin Nedelcu, Matei Grigore, Victor Dumbravă şi Ştefan Stoian au participat la ediţia 2016 a turneului de şah de la Braşov, Cupa Kronsoft şi doi dintre ei s-au regăsit pe lista premiaţilor. Cum era de aşteptat, multiplul medaliat naţional Cosmin Nedelcu a câştigat turneul rezervat şahiştilor până în 10 ani. Elevul instructorului Ionel Balcan a realizat 8 puncte din 9 posibile, acelaşi punctaj fiind obţinut şi de braşoveanul Armand Vereş, de la CS Logic Braşov, pe care însă brăileanul la învins în meciul direct. După alte succese realizate în această vară, Cosmin Nedelcu şi-a trecut astfel în palmares şi Cupa Kronsoft.

La categoria de vârstă 18 ani, Matei Grigore s-a clasat pe locul al treilea. Reprezentantul clubului Orizont 64 a acumulat 7 puncte din 9 posibile. Toţi şahiştii prezenţi la această competiţie au fost premiaţi de către organizatori, iar primii trei clasaţi au fost recompensaţi cu diplome, cupe, medalii şi premii în bani.

“A fost un turneu reuşit atât pentru şahiştii care au urcat pe podium cât şi pentru ceilalţi, care trebuie menţionat că au avut prestaţii în creştere faţă de competiţiile anterioare. Nedelcu şi-a reconfirmat clasa, el se pregăteşte acum pentru competiţiile internaţionale la care şi-a căpătat dreptul de a participa”, a declarat Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro