Mergi la conţinutul principal

Învăţător acuzat că a bătut un elev

Incidentul s-a produs în ziua de 19 mai, în timp ce elevii se aflau în curtea şcolii şi jucau fotbal. Aflând că fiica lui a fost luată în râs de colegi pentru că a obţinut o notă mică la teza unică, învăţătorul din Sihleanu a decis să îşi facă dreptate într-un mod barbar. "Copiii jucau fotbal în curtea şcolii, învăţătorul a venit prin spate, l-a luat şi l-a dus într-o anexă din curte. I-a zis că îl omoară şi că nu mai are ce căuta la şcoală. Colegii de clasă au văzut ce s-a întâmplat şi femeia de serviciu. Învăţătorul ăsta a mai bătut şi alţi elevi, dar nu aşa rău. Băiatul a venit speriat acasă, plângea şi a povestit ce s-a întâmplat. Am fost la Postul de Poliţie, dar ni s-a spus că trebuie să venim cu certificat medico-legal, apoi la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi am făcut reclamaţie şi ni s-a spus că se vor lua măsuri împotriva învăţătorului", ne-a povestit mama copilului, Gicuţa Tonea.
Băiatul agresat, Antonel Ionuţ Tonea, a ajuns la spital, unde a fost internat de urgenţă cu diagnosticul «traumatism cranian prin lovire şi ştrangulare parţială». Ieri, copilul prezenta încă escoriaţii pe gât şi faţă, însă starea lui este bună. Cu toate acestea va mai rămâne internat în spital pentru investigaţii suplimentare. Copilul îşi revenise din şoc şi ne-a povestit prin ce a trecut. "Noi jucam fotbal, iar învăţătorul m-a chemat şi apoi m-a bătut, m-a ameninţat că mă omoară, să nu mă mai duc la şcoală. Eu m-am certat cu fata lui, nu ne suferim, ne jignim mereu, ea mă face prost. Ne este frică de învăţătorul ăsta pentru că a mai bătut şi alţi colegi, dar nu aşa de rău", a spus băiatul de pe patul de spital.

Învăţătorul susţine că este nevinovat

Chiar dacă elevul a ajuns la spital şi prezintă şi acum semne ale agresiunii, învăţătorul Nicolae Târhoacă îşi susţine nevinovăţia. Acesta ne-a spus că nu l-a lovit pe băiat, ci doar l-a ameninţat, acţionând în calitate de părinte şi nu de cadru didactic. "Nu pot face nicio declaraţie. Situaţia în care sunt implicat o rezolv cu cei care sunt în măsură să ia o decizie în acest sens. Incidentul este amplificat de mahala, eu sunt cu conştiinţa curată. Vă spun în faţa lui Dumnezeu că eu nu am lovit acest copil, cu palma, cu pumnii sau de perete, ci doar l-am ameninţat, apărându-mi propriul copil, în calitate de părinte, nu de cadru didactic", ne-a declarat învăţătorul acuzat de agresiune. La rândul său, directorul Şcolii cu clasele I-VIII Scorţaru Nou, Costică Vasilache, a precizat că ştie despre incidentul produs în urmă cu două zile şi nu îşi explică cum un cadru didactic a putut recurge la astfel de gesturi. Acesta a spus că este director de 18 ani şi nu s-a mai confruntat până acum cu un astfel de caz. "Am aflat că au avut loc nişte discuţii între învăţător şi copil. Eu am avut o şedinţă în ziua respectivă şi când am ieşit pe hol m-am întâlnit cu tatăl copilului şi am stat de vorbă. Tatăl şi învăţătorul au intrat în biroul meu, am încercat să discutăm, dar cei doi au început să îşi adreseze cuvinte jignitoare. Învăţătorul a spus că nu l-a agresat pe copil, doar i-a pus mâna la gât. Altercaţia a pornit de la o discuţie în clasă, între copii. Ceilalţi colegi au râs de fata învăţătorului, că a luat notă mică la teza unică, şi-au adresat reciproc cuvinte jignitoare. Oricum, este condamnabil un astfel de comportament, mai ales din partea unui cadru didactic. Eu sunt director de 18 ani aici şi nu am mai avut astfel de cazuri", ne-a declarat Costică Vasilache.
Părinţii copilului sunt hotărâţi să meargă până în pânzele albe pentru ca învăţătorul agresiv să fie pedepsit pentru ceea ce a făcut.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro