Mergi la conţinutul principal

Între un hoţ şi un laş... alegătorul moare

PSD nu se predă. Nici n-ar avea de ce. Pe zi ce trece, şansele de reuşită a moţiunii de cenzură scad pe fondul tensiunilor şi al lipsei de coerenţă în negocierile dintre liderii Opoziţiei. Practic, trecând peste calculele pur matematice, care arată clar că PSD încă are majoritate în Parlament, realitatea crudă este clară: în ciuda declaraţiilor de acum şi a asigurărilor din campania electorală, în faţa faptului împlinit, Opoziţia fuge de responsabilitatea guvernării. Pe de o parte, înţeleg aceste reticenţe, dezastrul pe care îl lasă în urmă PSD va fi extrem de greu de îndreptat într-o perioadă atât de scurtă, adică până la alegerile parlamentare de anul viitor. Şi e păcat de Dumnezeu, dar şi de noi, ca oalele să se spargă iar în capul partidelor de dreapta. Am mai trecut o dată prin asta, preţul plătit de premierul Emil Boc pentru huzurul PSD încă mai produce efecte, încă mai sunt câteva milioane de români pentru care Boc este inamicul nr. 1, cel care le-a tăiat pensiile şi salariile. Cu înţelepciune şi modestie însă, Boc a fost capabil să-şi asume atunci riscul, actuala Opoziţie, iată, nu. 

PNL vrea să guverneze, dar nu singur. Nici nu poate, nici n-ar trebui. USR ar sprijini un guvern anti-psd, dar n-are bărbăţia să meargă până la capăt şi să facă parte din el. Pro România nu s-ar da la o parte, dar îl exclude categoric din schemă pe Ludovic Orban ca prim-ministru, ceea ce nu mi se pare fair play. PMP s-ar băga, dar asta numai pentru că “am vrut să nu intrăm în corhota celor criticaţi”. UDMR, veşnica fată mare, ar vrea şi n-ar vrea, iar dacă ar vrea ar pune şi nişte condiţii. Iar minorităţile, astea-s oricum după cum bate vântul şi după cum li se promit favoruri. Una peste alta, din nou Traian Băsescu pune degetul pe rană şi face cea mai corectă radiografie a momentului: “Partidele de opoziţie nu au încă un plan concret privind un program de guvernare în cazul în care Guvernul Dăncilă ar fi demis”. Lucru confirmat cumva şi de senatorul PNL Florin Cîţu, specialistul partidului în economie, care recunoaşte că nu există încă un program de guvernare efectiv redactat, dar că atunci când vom intra la guvernare se va lua o decizie şi vom avea un vot în BEX. Asta e poziţia marelui câştigător. Cam trist! Iar dacă PNL nu are, USR, al doilea mare învingător, visează de-a dreptul cai verzi, dacă chiar crede că listuţa aia cu “o să facem” publicată pe site poate asigura o guvernare de criză. Din punctul meu de vedere, progrămelul ăla cu “fără cozi, fără birocraţie, fără taxe etc” e un fel de “Căţeluş cu părul creţ”, adică o poezie uau! când ţi-o recită un copil de 3 ani. Dar atât! Ar fi tragic să nu conştientizeze că, la acest moment, economic şi financiar România e atât de jos, încât doar un “Luceafăr” o mai poate salva de la faliment.

Şi cum nu s-a născut încă acel politician sau acel partid providenţial pentru România, e clar că cea mai la îndemână soluţie pentru a scoate ţara din ghearele PSD este un guvern de uniune, în care responsabilităţile, deciziile, dar şi asumarea să se împartă în mod egal.

Altfel, “bă băieţi”, deşi toţi vă feriţi de răspundere pentru a vă conserva imaginea şi succesul până în 2020, când fiecare speraţi că veţi lua caimacul, s-ar putea să aveţi surprize! Mari! Căci, fiţi siguri, fiecare zi de laşitate, de neasumare, de calcule legate strict de un viitor electoral se va deconta! În prezenţa la vot, dar şi în procente. Momentul acela din 2020 pe care toţi îl vedeţi acum ca încununarea gloriei ar putea deveni practic moartea voastră. Dar şi a noastră, pentru că, la urma urmei pe cine să mai creditezi când ai de ales între un hoţ şi un laş...

Aşa că, măi câştigătorilor, lăsaţi orgoliile, râca, fiţele şi fonfleurile şi apucaţi-vă de treabă! PSD e capabil să se regrupeze, Viorica deja s-a împrietenit cu limba română, iar Antena 3 se încălzeşte să dea viitorul preşedinte!

E groasă, înţelegeţi?! Fiţi bărbaţi! PNL să pună osul la treabă, gata lălăiala, gata cu folk-ul! USR să coboare cu picioarele pe pământ, s-o lase mai moale cu “vom câştiga la parlamentare”, că nu ştiu câţi de-ale barna sau cioloşi au în teritoriu! Iar celelalte partide care contează să-şi conştientizeze procentele şi să aibă pretenţii corelate cu ele. Dacă nu... nici nu vreau să mă gândesc ce-o să urmeze!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro