Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Între porţile a două imperii

Faptul că Israelul a refuzat să-şi ceară scuze după atac, aşa cum ceruse Ankara, a provocat un bun prilej de radicalizare a tonului şi, implicit, de afirmare a Turciei ca putere regională. Acest lucru s-a văzut inclusiv în conflictul intern din Siria, pe care guvernul radical al lui Tayyip Erdogan s-a angajat să-l medieze. Turcia găzduieşte câteva mii de refugiaţi din această ţară. În relaţiile externe, liderii turci merg chiar mai departe, încercând să stabilească o alianţă cu Egiptul, celălalt stat mare din regiune. Dacă se va dovedi viabilă, va fi o puternică axă nu doar politică în regiune, care ar putea face Israelul să se simtă strâns în cleşte taman acum, când palestinienii se află în plină ofensivă la Naţiunile Unite pentru recunoaşterea statului lor. Situaţia este cu atât mai delicată cu cât Turcia găzduieşte câteva zeci de arme nucleare pe teritoriul său, deţine a doua armată ca mărime în NATO după SUA (cu aproximativ un milion de oameni), iar deunăzi a încheiat un acord cu americanii pentru montarea unui radar - componentă a scutului antirachetă.

Pe de altă parte, creşterea economică susţinută este văzută de mulţi drept motiv de relaxare în demersurile pe care această ţară le-a făcut cu mult aplomb până deunăzi pentru a adera la Uniunea Europeană. Se pare că tocmai împotrivirea unor lideri europeni precum Nicolas Sarkozy a făcut bine lirei turceşti, care a întâmpinat mai puţine dificultăţi în criză decât moneda unică a UE, ţinută jos în ultimii ani de piatra de moară grecească. Ba, mai mult, Ankara a lansat recent avertismente serioase la adresa Bruxelles-ului, în perspectiva preluării preşedinţiei Uniunii de către Cipru, în vara anului viitor. Conflictul cu Grecia este de notorietate din cauza insulei împărţite în două încă din 1974, iar îngheţarea relaţiilor cu UE va fi un bun motiv pentru ca multe proiecte care au nevoie de sprijinul Ankarei - cum ar cel al binecunoscutului gazoduct Nabucco - să bată oficial pasul pe loc.
Dar cum e să încerci să te dezvolţi în umbra unei puteri regionale aflate în plină expansiune? România, la rândul ei, pare prinsă într-un imens cleşte economic, respectiv între turci şi UE. Piaţa internă este invadată de produse aduse din ambele părţi, în vreme ce destui români au plecat la lucru atât la unii, cât şi pe "moşia" celorlalţi. Doar că, în faţa Vestului Europei, toţi balcanicii sunt trataţi la fel în ultima vreme, la categoria a doua: unora le trebuie vize, altora - permise de muncă. Bucureştiul a încercat să arate că totuşi contează, în urma refuzului accederii în spaţiul Schengen, însă cu o floare, fie ea şi olandeză, nu se poate face primăvară.
Cu turcii, în schimb, se pot face mai multe. Perspectivele urmaşilor Imperiului Otoman sunt interesante aşadar, pe când Statele Unite ale Europei, de exemplu (visul preşedintelui României), prinde contur mai greu decât conducta Nabucco. Pentru moment însă, stăm bine între două imperii, de la care avem foarte multe de învăţat atâta timp cât vom reuşi să ne păstrăm echilibrul.




Categorie articol: 

Comentarii