Mergi la conţinutul principal

(+) Întâmpinarea Domnului; Sfinţii Mucenici Iordan şi Gavriil

Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la Naşterea Domnului Iisus Hristos. Prunc fiind, Mântuitorul a fost dus la Templu de către Fecioara Maria şi dreptul Iosif, pentru împlinirea Legii Vechi care prevedea că orice întâi născut de parte bărbătească să fie prezentat Lui Dumnezeu, în a 40-a zi de la naştere. Atunci se făcea şi curăţirea mamei.

În Templul din Ierusalim, Iisus şi Maica Sa au fost întâmpinaţi de dreptul Simeon şi prorociţa Ana. Potrivit Tradiţiei, dreptul Simeon s-ar fi numărat printre traducătorii Pentateuhului (din ebraică în greacă). În momentul în care a ajuns la textul “Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu”, a înlocuit termenul “fecioară” cu “femeie”. Pentru necredinţa sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu va muri până nu-L va vedea pe Mesia născut din Fecioară (Luca 2, 25-26).

Om al rugăciunii, Simeon reprezintă aşteptarea împlinirii profeţiilor. În momentul în care l-a luat în braţe pe Iisus Hristos, a rostit cuvintele: “Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău, Israel” (Luca 2, 29-32). Simeon a cerut să fie “eliberat” (slobozit) nu pentru că era obosit şi bătrân, ci pentru că era împlinit.

Părintele Teofil Părăian spune că “noi suntem mai avantajaţi decât dreptul Simeon, pentru că putem să-L primim pe Hristos în fiinţa noastră şi să-L purtăm în noi nu numai câteva clipe, ci o viaţă întreagă şi chiar o veşnicie întreagă”.

De cealaltă parte, proorociţa Ana simbolizeaza Legea şi Proorocii, precum şi lucrurile care se vor împlini în persoana Lui Iisus Hristos.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro