Mergi la conţinutul principal

Întâlnirea Umoriştilor a ajuns la a treia ediţie

• festivalul concurs se va desfăşura în perioada 24-26 aprilie 2020, la Casa Memorială Petre Ştefănescu-Goangă, iar lucrările vor fi trimise până la data de 3 aprilie 2020

 

Casa de Cultură a Municipiului Brăila, în colaborare cu Cenaclul Umoriştilor Brăileni (C.U.B.) Ştefan Tropcea, organizează cea de a treia ediţie a Festivalului Concurs Întâlnirea Umoriştilor în perioada 24-26 aprilie 2020, la Brăila, la Casa Memorială Petre Ştefănescu-Goangă.

Potrivit informaţiilor furnizate de Emanoil Ciucaşu, managerul Casei de Cultură, festivalul se doreşte a fi un eveniment anual, competitiv şi are drept scop cultivarea literaturii umoristice – fabula, poezia umoristică, schiţa umoristică, aforismul - în literatura de gen a urbei. La concurs poate participa orice creator din ţară, indiferent de vârstă.

Concursul se va desfăşura pe două secţiuni, fiecare având tema sa. Pentru secţiunea UMOR PE RIME , însemnând fabulă şi poezie umoristică, a fost aleasă tema Prinsul la înghesuială, iar pentru secţiunea PROZĂ SCURTĂ -schiţă umoristică şi aforisme- tema este Iubind în taină. Concurenţii pot participa la ambele secţiuni şi subsecţiuni, însă nu pot obţine decât un premiu, cel cu valoarea cea mai mare.

Lucrările vor fi trimise până la data de 3 aprilie 2020 (data poştei), într-un exemplar, cu motto, iar în plic se vor trece adresa, numărul de telefon şi, eventual, adresa de e-mail, pe adresa Casei de Cultură a municipiului Brăila. Jurizarea va avea loc în intervalul 6-9 aprilie 2020, lucrările primite urmând să fie analizate de un juriu prezidat de Mihai Frunză – preşedintele C.U.B., iar câştigătorii vor fi invitaţi la Brăila, unde, pe 25 aprilie 2020, vor fi premiaţi în cadrul unui spectacol de gală.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro