Mergi la conţinutul principal

Întâlnire virtuală cu prof. Gheorghe Mosorescu, președintele UAPR - Brăila

* tema întâlnirii de marți, 18 mai 2021, este Salonul Național de Plastică Mică Brăila, ediția a XXII-a, care s-a desfășurat în perioada februarie - aprilie 2021

 

Continuă seria întâlnirilor virtuale cu artiști plastici brăileni, inițiată de inimoasa echipă a Centrului de Creație Brăila.

Astfel, potrivit unui comunicat remis, luni, presei, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) și Consiliul Județean Brăila, cu sprijinul Primăriei Municipiului, organizează, sub egida "Întâlniri  virtuale cu artiști plastici brăileni", evenimentul cultural "Convorbire cu Gheorghe Mosorescu, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România - Filiala Brăila".

Potrivit organizatorilor, tema întâlnirii de marți, 18 mai 2021, este Salonul Național de Plastică Mică Brăila, ediția a XXII-a, care s-a desfășurat în perioada februarie - aprilie 2021. Lucrările celor peste 400 de participanți din toată țara au fost expuse în Galeria de Artă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, din Piața Traian.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro