Mergi la conţinutul principal

Înotătorul Alexandru Coci va reprezenta România la JO de la Londra

Sportivul Alexandru Coci va participa la Jocurile Olimpice de la Londra, după ce a primit o invitaţie din partea Federaţiei Internaţionale de Nataţie.
Băimăreanul în vârstă de 22 de ani ar urma să concureze în proba 200 de metri fluture şi a fost invitat de FINA, graţie rezultatelor bune şi îndeplinirii baremului olimpic B.
"Regulamentul prevede un anumit număr de sportivi, care pot participa prin îndeplinirea baremului A, dar şi un număr de sportivi, care pot fi acceptaţi de FINA, datorită rezultatelor bune şi a îndeplinirii baremului B. În această a doua situaţie s-au aflat şi Dragoş Agache şi Norbert Trandafir, ambii cu baremele B îndeplinite, dar şi rezultate notabile la CM şi CE. Ei se vor alătura Cameliei Potec, ce s-a calificat direct, cu baremul A . Alexandru Coci va lua startul în proba de 200 metri fluture, am şi trimis deja confirmarea", a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, Ştefan Iamandi, secretarul general al Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.
România va fi reprezentată astfel de patru înotători la Jocurile Olimpice de la Londra: Camelia Potec, Dragoş Agache, Norbert Trandafir şi Alexandru Coci.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro