Mergi la conţinutul principal

Înotătorii pregătiţi de Cătălin Nistor şi Diana Mocanu, pe podium la naţionalele de poliatlon

• Ganea, Gavrilă, Ciutacu şi Leopa sunt vicecampioni naţionali cu ştafeta 4X50 m liber • Gavrilă, Leopa, Ganea şi Bălan au cucertit argintul cu ştafeta 4X50 m mixt • Ganea şi-a trecut în cont bronzul la 100 m bras

 

La ultima competiţie din calendarul Federaţiei Române de Nataţie din 2017,  Campionatul Naţional de Poliatlon rezervat cadeţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, înotătorii pregătiţi de Cătălin Nistor şi Diana Mocanu la CSM Brăila au cucerit două medalii de argint în probele de ştafetă şi una de bronz.

La Piteşti sportivii brăileni au devenit vicecampioni naţionali cu ştafeta 4X50 m liber, în componenţa Cristian Ganea, Mădălin Gavrilă, Robert Ciutacu, Denis Leopa şi cu ştafeta 4X50 m mixt, în componenţa Mădălin Gavrilă, Denis Leopa, Cristian Ganea, Pavel Bălan. Dublu medaliat cu argint la ştafetă, Cristian Ganea şi-a mai trecut în cont şi o medalie de bronz la finalul probei de 100 m bras.

Mădălin Gavrilă s-a clasat pe locul al cincilea la 100 m bras, acelaşi rezultat fiind obţinut de Ioana Harabagiu la 100 m fluture.

“Am avut un sezon bun de pregătire şi acest lucru s-a văzut în rezultatele sportivilor noştri. La cadeţii de 14 ani CSM Brăila a urcat pe locul al treilea în clasamentul pe echipe, un rezultat foarte bun. Pentru echipă au mai punctat, chiar dacă nu au urcat pe podium, Alexandru Ariton la cadeţi 12 ani, Teodora Pînzariu, Denis Ghionu, Alexandru Stoian, Alexandru Mazilu, Andrei Neagu, Robert Milos la cadeţii de 13 ani. Să nu uităm şi de calificarea sportivei Ioana Harabagiu în lotul României la Concursul Ţărilor Central Europene de la Târgovişte, de săptămâna trecută. Rezultatele copiilor noştrii au fost ca un cadou de Crăciun venit mult mai devreme şi suntem foarte bucuroşi de evoluţia şi prestaţia lor”, ne-a declarat antrenorul Cătălin Nistor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro