Mergi la conţinutul principal

Închisoare pentru membrii celei mai mari reţele de distribuţie a etnobotanicelor

Implicaţi în comerţul cu etnobotanice, patru indivizi arestaţi în decembrie 2012 şi trimişi în judecată anul trecut au fost condamnaţi definitiv, de către Curtea de Apel Galaţi, la câte 3 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "efectuare, cu ştiinţă, de operaţiuni cu produse susceptibile de a produce efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie", faptă săvârşită în perioada iunie-decembrie 2012. Curtea a dispus, de asemenea, obligarea inculpaţilor Liviu Roadecincu, Georgian Lungu, Constantin Sebastian Lemnaru şi Alexandru Luigi Vrabie la plata unor cheltuieli judiciare statului, totalizând 207.000 de lei. Pe 18 martie 2013, după ce au pledat "vinovaţi", cei patru fuseseră condamnaţi, de către Judecătoria Brăila, la câte 2 ani şi 4 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, însă au declarat recurs împotriva sentinţei. DIICOT a contestat, de asemenea, sentinţa instanţei de fond.

Comerţ cu etnobotanice la Casa Tineretului

Liviu Roadecincu, Georgian Lungu, Constantin Sebastian Lemnaru zis "Sebi" şi Alexandru Luigi Vrabie au fost trimişi în judecată la sfârşitul lunii februarie 2013 de către procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Brăila, după o anchetă care s-a desfăşurat pe parcursul mai multor luni. Astfel, oamenii legii au reuşit să anihileze cea mai mare reţea de distribuitori de produse etnobotanice şi să confişte peste 13,5 kilograme de "prafuri", după ce identificaseră 35 de tineri şi copii ajunşi la spital în urma consumului de produse psihotrope.
Potrivit DIICOT, la mijlocul lunii iunie 2012, ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminialităţii Organizate Brăila (SCCO) s-au sesizat cu privire la faptul că în zona Casei Tineretului se desfăşoară un înfloritor comerţ cu produse denumite "etnobotanice", respectiv "produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, despre care exista prezumţia că ar conţine substanţe calificate de lege ca droguri de risc sau de mare risc".
În urma investigaţiilor s-a probat faptul că în 2012, Liviu Roadecincu dezvoltase o adevărată reţea de comercializare a etnobotanicelor. Grupul infracţional era alcătuit din mai mulţi membri, iar etnobotanicele erau procurate, tratate şi vândute fără autorizaţie de către dealerul Alexandru Luigi Vrabie, din Bucureşti. Produsele psihoactive erau preluate apoi de Liviu Roadecincu, acesta ambalându-le şi vânzându-le în Brăila, în mod direct sau prin intermediul altor indivizi implicaţi în distribuţie.
"Cărăuşul" era Constantin Sebastian Lemnaru, zis "Sebi", angajat al unei cunoscute firme de curierat. Acesta asigura legătura, transportul şi livrarea coletelor cu produse etno de la Vrabie, din Bucureşti, către Roadecincu, la Brăila. Ultimii membri ai reţelei erau: Georgian Lungu, Victor Sebastian Hotar, Ion Marian Ciupitu, precum şi Ionuţ Sârghiuţă, care cumpărau etnobotanicele de la Roadecincu şi le revindeau tinerilor. Dintre aceştia, doar Georgian Lungu a fost trimis în judecată.
Potrivit DIICOT, Liviu Roadecincu procura substanţele interzise de la Bucureşti (de la Vrabie), primindu-le prin firma de coletărie "Fan Curier", mai precis prin angajatul acesteia, Constantin Sebastian Lemnaru ("Sebi"). "Sebi" era cel care-i livra, cu bună-ştiinţă, coletele brăileanului. Mai departe, Roadecincu porţiona, cântărea şi ambala substanţele, după care le comercializa prin intermediul amicilor săi Lungu, Hotar şi Ciupitu.

35 de adolescenţi şi copii intoxicaţi cu etnobotanice

Surse din cadrul DIICOT ne-au precizat că "în primă fază, au fost identificate persoanele care au cumpărat pentru consum astfel de produse de la Roadecincu Liviu, Lungu Georgian şi de la celelalte persoane care au făcut parte din lanţul de distribuţie. Întrucât existau informaţii că la camerele de gardă ale spitalelor se prezintă persoane tinere care acuză intoxicaţii cu produse etnobotanice, iar efectele acestor substanţe sunt similare cu cele ale drogurilor - în unele cazuri chiar mai severe -, s-au solicitat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila relaţii privind persoanele care s-au prezentat la Unitatea Primiri Urgenţe în urma consumului de substanţe etnobotanice".
Din analiza înscrisurilor medicale a rezultat că cei 35 de pacienţi cărora li s-a acordat asistenţă medicală pentru intoxicaţie cu substanţe cu efecte psihoactive sunt tineri, în multe cazuri minori cu vârste începând de la 10 ani, care au necesitat internare medicală sau transfer la Spitalul de Psihiatrie "Sf. Pantelimon".
Au fost audiaţi în calitate de martori mai mulţi consumatori de etnobotanice, care au precizat în ce au constat efectele ingerării unor astfel de produse asupra organismului: stări de anxietate, probleme cardiace, pierderi de memorie, agitaţie psihomotorie şi stări de suicid, dependenţă psihică, stări de vomă, leşin, ameţeală.
Activitatea de monitorizare a membrilor reţelei s-a concretizat şi în identificarea şi depistarea consumatorilor de etnobotanice, imediat după ce le-au achiziţionat de la inculpaţi, pentru a obţine mijloace de probă concludente (pentru a obţine substanţele care făceau obiectul comercializării stradale şi a le supune analizelor).
Pe 28 noiembrie 2012, precizează anchetatorii, mama unui minor consumator de etnobotanice s-a adresat poliţiei, cerând tragerea la răspundere a celor care comercializau astfel de substanţe la Brăila. Femeia le-a spus oamenilor legii că şi fiul ei a fost internat în spital din pricina etnobotanicelor.
Minorul fusese internat la Spitalul de Psihiatrie Brăila, iar în foaia de observaţie clinică, la capitolul "Motivele internării", erau consemnate următoarele: "Agitaţie psihomotorie datorată consumului de substanţe etnobotanice, mişcări dezordonate, transpiraţii generalizate, pupile midriatice". La capitolul "Evoluţie" medicul neuropsihiatru a notat: "Agitaţie psihomotorie extremă, care pune în pericol integritatea proprie şi pe cea a personalului".
S-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, iar din concluziile acesteia se reţine că minorul adus la spital prezenta "tulburări de comportament consecutive consumului cronic de substanţe etnobotanice", precum şi dependenţă de aceste substanţe.
Potrivit raportul de expertiză medico-legală, etnobotanicele sunt "un amestec de prafuri sau plante stropite cu diferite substanţe chimice, în componenţa cărora se pot găsi urme de amfetamine, methamfetamine, mefedronă, cocaină, heroină, cannabinoizi sintetici". Proporţia acestor substanţe diferă de la plic la plic, de aceea unii consumatori riscă să consume substanţe impure, amestecuri nocive sau să ia supradoze. În plus, consumul de etnobotanice poate dezvolta dependenţă fizică şi psihică.

Captură record: 13,5 kilograme de etnobotanice

Grupul comercianţilor de etnobotanice era filat încă din luna iunie 2012. La începutul lunii decembrie, Liviu Roadecincu şi Alexandru Vrabie au stabilit să facă o tranzacţie mai mare cu produse etnobotanice şi să dea astfel lovitura, pentru că se apropiau Crăciunul şi Anul Nou.
Potrivit anchetatorilor, tranzacţia s-a efectuat în ziua de 5 decembrie 2012, prin intermediul lui "Sebi" de la firma de curierat, fiind vândute peste 3,5 kilograme de substanţe psihoactive, în valoare de 40.500 lei. În momentul în care se pregăteau să părăsească zona, traficanţii de etnobotanice au fost reţinuţi de către poliţiştii de la Crimă Organizată.
Concomitent, oamenii legii au efectuat percheziţii la domiciliile membrilor reţelei, reuşind să confişte alte 10 kilograme de etnobotanice. Au fost ridicate, de asemenea, importante sume de bani provenite din tranzacţiile ilegale cu "etno".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro