Mergi la conţinutul principal

Închisoare pentru interlopul «Şoricel»

Proxenetul Cornel Amza, zis "Şoricel", a început să adune condamnările. Apropiat al grupării din Vărsătura, interlopul de 37 de ani, devenit proxenet pe cont propriu, a primit 3 ani şi 8 luni închisoare în dosarul în care a fost judecat pentru că a trimis trei tinere "la produs", în Spania şi Elveţia. A obţinut din "munca" fetelor - printre care soţia şi amanta -, peste 300.000 lei. Pedeapsa primită acum de interlop, care nu este definitivă, este nimic faţă de condamnarea anterioară, în dosarul «Caţali", respectiv 9 ani de închisoare. Nici aici nu este sentinţa definitivă.
În urmă cu un an, lui «Şoricel» i-au fost date planurile peste cap. Cornel Amza a fost reţinut pe 5 martie 2015, iar a doua zi a fost arestat preventiv, pentru comiterea infracţiunii de proxenetism. Dosarul "Amza" a ajuns pe rolul instanţei, iar Judecătoria Brăila s-a pronunţat pe 6 aprilie 2016.
Mai exact, în martie 2015, poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale (SIC) au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa interlopului şi l-au luat pe sus. Anchetatorii au stabilit că în perioada 2012-2014, "Şoricel" a înlesnit practicarea prostituţiei, peste hotare, pentru cele trei tinere cu vârste cuprinse între 23 şi 35 de ani. Încasările proxenetului au fost estimate la valoarea de 300.000 lei, din care 30.000 lei au fost ridicaţi de la domiciliul lui Amza în vederea cercetărilor. De asemenea, după percheziţia de anul trecut, s-a dispus măsura sechestrului pe un teren amplasat în cartierul Radu Negru, destinat construcţiei unei locuinţe, un imobil de pe Şoseaua Buzăului, unde este o spălătorie auto, precum şi pe un autoturism "Volkswagen". După ce a scăpat de arestul preventiv şi la domiciliu, interlopul Cornel Amza a rămas sub control judiciar, din iunie 2015.
Datorită noului Cod penal, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, Vasilica Andrei şi Corina Veronica Amza, tinerele care au practicat "cea mai veche meserie din lume" pentru Cornel Amza, au scapat de acuzaţii. Asta pentru că legislaţia dezincriminează acum prostituţia. În schimb, proxenetul a fost arestat preventiv şi trimis în judecată, fiind inculpat şi apoi condamnat în două dosare penale, în unul dintre acestea cap de listă fiind chiar liderul grupării interlope din Vărsătura.

"Caţali" şi alţi nouă interlopi, trafic de carne vie în Spania

Luna trecută, pe 15 martie, instanţa a dat condamnarea proxeneţilor din clanul "Vărsătura", lovitura fiind una grea pentru interlopi, asta pentru că pedepsele ajung şi la 10 ani închisoare. Din lista condamnaţilor nu lipseşte Cornel Amza.
După cum v-am informat, zece membri ai grupării, în frunte cu Radu Bogăţeanu, zis "Romică Caţali", au fost condamnaţi pe motiv că, în urma cu mai bine de zece ani, au "dus la produs" 17 tinere, dintre care două minore. Sumele obţinute din exploatarea victimelor este de ordinul sutelor de mii de dolari. Judecătorii Tribunalului Brăila l-au condamnat pe Radu Bogăţeanu, zis "Romică Caţali", liderul clanului, la o pedeapsă rezultantă de 9 ani de închisoare, pentru trafic de persoane, păstrând, totodată, sechestrul asigurator aplicat asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale proxenetului, până la concurenţa sumei de 136.630 USD, ce urmează a fi confiscată de la el. Petruş Serea Panaghiotidis a primit cel mai mult, 10 ani de închisoare cu executare în penitenciar, judecătorii dispunând confiscarea a 148.712 USD, pe care acesta i-a câştigat din exploatarea prostituatelor. Sorin Alexandru Botea a primit o pedeapsă de 7 ani de închisoare, iar Cornel Amza, alias "Şoricel", 9 ani de închisoare. Au mai fost condamnaţi în "lotul Caţali": Cătălin Pradais (7 ani închisoare), Nicola Pătraşcu (6 ani şi 6 luni închisoare), Ionel Graur (9 ani şi 6 luni închisoare), Liliana G. (2 ani cu suspendare sub supraveghere), Alina Serea (3 ani cu suspendare sub supraveghere) şi Mihai Tănase (8 ani închisoare, care, însă, au fost executaţi deja).
În urmă cu un an, proxeneţii interlopi au fost trimişi în judecată de către procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Brăila, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane, spălare de bani şi proxenetism. Faptele au fost comise în perioada 2002 - 2004. Recordul la încasări îl deţine Panaghiotidis, care a scos din exploatarea tinerelor racolate şi trimise în cluburile din Spania aproape 250.000 dolari, peste 53.000 euro şi 16 milioane de lei vechi, au precizat anchetatorii.
Rămâne de văzut care vor fi pedepsele finale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro