Mergi la conţinutul principal

A început a doua etapă de admitere în învăţământul profesional

Săptămâna trecută a început a doua etapă de înscriere în învăţământul profesional de stat cu o durată de 3 ani, etapă ce se va încheia la sfârşitul lunii. În această sesiune de admitere au putut depune dosare absolvenţii de gimnaziu care nu au participat la prima etapă de admitere sau care au participat, dar nu au fost repartizaţi/admişi la liceu sau învăţământul profesional. Candidaţii au putut opta numai pentru calificările profesionale şi numai la şcolile unde au rămas locuri neocupate în urma primei etape. Tot în această perioadă ei şi-au putut revizui opţiunea pentru calificarea sau pentru şcoala pe care au ales-o iniţial.
Potrivit situaţiei locurilor rămase libere, publicată pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, la admiterea din luna iulie s-au ocupat doar 263 de locuri din cele 952 disponibile în unităţile de învăţământ profesional de stat. Clasele cele mai căutate de absolvenţii de gimnaziu au fost cele de Mecanic auto de la "A. Saligny" (unde s-au ocupat 27 de locuri din 28 totale) şi de la "Neniţescu" ( 21 de locuri ocupate din 28 disponibile). Şi la clasa de Brutar-patiser-preparator produse făinoase de la "Ed. Nicolau" mai sunt libere doar 2 locuri din totalul de 14. La polul opus sunt 7 clase unde nu s-a înscris niciun elev.
Astfel, după prima etapă de admitere au mai rămas 689 de locuri libere. În continuare, redăm lista liceelor cu locuri disponibile.
La Colegiul Tehnic "Ion Ghica" mai sunt 86 de locuri, repartizate pe domenii de pregătire după cum urmează: Turism şi alimentaţie - 58 şi Comerţ - 28. Colegiul Tehnic "C. D. Neniţescu" mai are 37 de locuri la Tursim şi alimentaţie, 22 la Industrie alimentară, 25 la Electric şi 7 la Mecanică. Multe locuri mai sunt şi la "Edmond Nicolau": Industrie alimentară - 13, Industrie textilă şi pielărie - 27, Turism şi alimentaţie - 9, Construcţii, Instalaţii şi lucrări publice - 22.
Colegiul Tehnic "Panait Istrati" mai are 63 de locuri pentru domeniul de pregătire Mecanică, 25 la calificarea Marinar şi 38 la Mecanic auto. Liceul Tehnologic "G. K. Constantinescu" mai are 28 de locuri la Agricultură, 24 la Industria alimentară şi 11 la Estetica şi igiena corpului omenesc. Liceul Tehnologic "C. Brâncoveanu" are toate locurile libere la cele trei clase de la Mecanică (Lăcătuş construcţii metalice şi utilaj tehnologic, Strungar şi Sudor). La "A. Saligny" mai sunt următoarele locuri: Electric - 25 şi Mecanică - 50 (la clasele de Lăcătuş construcţii navale, Mecanic auto şi Sudor). Pentru "Moisil" mai sunt 24 de locuri la Electromecanică şi 54 la Fabricarea produselor din lemn.
Şi la liceele din judeţ numărul de locuri rămase neocupate este mare. Astfel, la "Nicolae Oncescu" Ianca sunt 22 de locuri pentru fiecare din specializările Mecanică şi Agricultură. Liceul "N. Titulescu" Însurăţei are 15 locuri la Comerţ şi 8 la Electromecanică, iar la Liceul Teoretic "G. Vâslan", la clasa de Mecanică mai sunt 14 locuri. La Şcoala profesională "Emil Drăgan" Grădiştea mai sunt libere 11 locuri la Agricultură şi 4 la Mecanică.
Locuri neocupate au rămas şi în învăţământul profesional particular, la Liceul Tehnologic UCECOM "Spiru Haret" fiind disponibile 17 locuri pentru domeniul de pregătire Estetica şi Igiena corpului omenesc.
Rezultatele celei de-a doua etape de admitere se vor afişa pe 29 august la sediul unităţilor de învăţământ, iar pe 29 şi 30 augsut candidaţii declaraţi admişi îşi depun dosarele de înscriere la unităţile şcolare la care au fost repartizaţi.
Etapa a treia de admitere în învăţământul profesional de stat cu o durată de 3 ani începe la 1 septembrie, rezultatele urmând să se afişeze pe 7 septembrie.
Absolvenţii de scoli şi licee profesionale dobândesc un certificat de calificare profesională, valabil în orice ţară din Uniunea Europeană. De asemenea, ei primesc un certificat de absolvire a învăţământului obligatoriu, document ce le permite elevilor să-şi continue studiile în învăţământul liceal (din clasa a XI-a), la liceele unde există locuri disponibile.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro