Mergi la conţinutul principal

Începe Concursul Naţional "Lumina Math"

Concursul se adresează elevilor din clasele IV - VIII şi constă în susţinerea unui test tip grilă, pentru clasa a IV-a format din 30 de întrebări, iar pentru clasele V - VIII din 40 de întrebări.

Fiecare elev va primi diplomă de participare şi un raport detaliat privind răspunsurile date, clasarea pe şcoală, pe judeţ şi pe ţară. La nivel naţional, primii 20 de elevi, pe nivel, vor primi premii consistente, iar la nivel judeţean, dacă se înscriu cel puţin 300 elevi pe nivel, se acordă primului clasat pe fiecare nivel, o excursie în Turcia, Istanbul, în vara acestui an.


 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro