Mergi la conţinutul principal

Încep cursurile de Măiestrie Artistică

În acest an, la Cursurile Marianei Nicolesco participă 66 de tineri. Ca de fiecare dată, naţionalitatea participanţilor este variată, tinerii nu sunt veniţi doar din România, ci şi din alte ţări precum China, Republica Moldova, Italia, Rusia, Armenia şi Spania.

"Vom onora memoria a doi mari compozitori ilustrând stilul baroc şi stilul clasic, Haendel şi Haydn, dispăruţi de 250 şi respectiv 200 de ani, dar rămaşi pe veşnicie în memoria colectivă prin frumuseţile oferite umanităţii. Iar faptul că domnul Stephan Poen, doctor în muzicologie, va analiza aici modul în care eu am interpretat creaţia acestora, este un stimulent pentru fiecare dintre voi care ar dori să aprofundeze secretele acelor interpretări. Anul 2009 a însemnat în lumea operei, sub îndrumarea mea, premiera absolută în România a operei «Parisina d'Este» de Gaetano Donizetti, la Opera Naţională din Bucureşti, urmată de o reprezentaţie, primită şi aceea de ovaţii, în Salonul de Muzică al Castelului Peleş din Sinaia. Interpreţii principali vă sunt cunoscuţi, soprana Aurelia Florian, laureată a Marelui Premiu Darclee şi tenorul Bogdan Mihai, laureat al Premiului I al Concursului nostru. Îi vom aclama cu toţii vineri, 7 august, pe această scenă, ca şi pe ceilalţi excelenţi interpreţi, mezzosoprana Mihaela Işpan, baritonul Dorin Mara, basul Horia Sandu şi pianista Ioana Maxim, maestru acompaniator.

Toate acestea vor fi într-un mod sau altul, modalităţi de pregătire pentru marele eveniment din 2010, şi anume ediţia jubiliară a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto "Hariclea Darclee" celebrând naşterea la Brăila, acum 150 de ani, a ilustrei soprane", a declarat Mariana Nicolesco în cadrul cuvântului de la Deschiderea Cursurilor de Măiestrie Artistică. Totodată, soprana a ţinut să sublinieze că prezenţa atâtor artişti străini subliniază importanţa evenimentului şi a muzicii.

La eveniment au mai participat Veronica Dobrin, directoarea Teatrului "Maria Filotii" şi Maria Puşcaciu, directorul Centrului de Creaţie.
Joi, 6 august, la ora 18:30, va avea loc "Parisina D'Este" de Gaetano Donizetti; vineri, 7 august, la ora 18, conferinţa susţinută de doctorul în muzeologie Stephan Poen, "Mariana Nicolesco şi vocalitatea în baroc şi clasic la comemorarea lui Haendel şi Haydn" şi un recital al tinerilor aritşti, iar duminică, începând cu orele 17, Concertul Master Class.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro