Mergi la conţinutul principal

Încăierare în stradă între 4 tineri, pe strada Pietăţii. Unul ar fi fost lovit cu cuţitul

* marţi dimineaţă, poliţiştii au intervenit în forţă pentru a-i linişti pe câţiva tineri care s-au luat la ceartă şi chiar la bătaie * un brăilean a ajuns la spital, fiind atacat se pare cu cuţitul, potrivit unor surse

 

 

Scandal în cartier Hipodrom, între patru tineri. Unul a ajuns la spital, fiind se pare atacat cu un cuţit. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi fac anchetă.

Potrivit poliţiştilor, la data de 19 mai, la ora 7.35, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Pietăţii există un conflict între mai multe persoane. La faţa locului poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică au identificat 4 persoane , cu vârste între 23 şi 32 de ani , unul dintre tineri fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind agresionat.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt.

 

Un alt incident a fost consemnat vineri,  15.05.2020, orele 21.00, când un brăilean de 47 de ani a sesizat prin apel 112 faptul că, în timp ce se afla staționat într-un autoturism, pe Calea Călărașilor, în dreptul Parcului Caporalul Mușat, a fost agresionat de către mai multe persoane necunoscute. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe și se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt.      

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro