Mergi la conţinutul principal

Încă un tractor agricol sustras din Franţa, găsit la Brăila

Poliţiştii brăileni au depistat pe raza judeţului nostru, în comuna Ciocile, un alt tractor marca "John Deere", suspectat că ar fi furat tot din Franţa. Asta după ce, în urmă cu câteva zile, oamenii legii au descoperit alte patru tractoare, de aceeaşi marcă, în comunele Dudeşti şi Ciocile. Lucrători din cadrul Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru, sub coordonarea comenzii Poliţiei oraşului Însurăţei, au continuat cercetările şi, în noaptea de 21 spre 22 septembrie, a fost oprit în trafic, pe raza comunei Ciocile, un tractor agricol marca John Deere, condus de un bărbat din localitatea Ciocile. După cum ne-a informat purtătorul de cuvânt al Poliţiei brăilene, insp. Jenel Şogor, în urma controlului s-a constatat că tractorul nu este înmatriculat, iar în urma solicitării documentelor de provenienţă, cel depistat a prezentat o factură emisă cu data de 10 februarie, având rubricile completate necorespunzător. "Utilajul agricol a fost preluat de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale care, efectuând verificări în cadrul RAR Brăila, au constatat că are numărul de identificare falsificat. Tractorul a fost indisponibilizat în custodia IPJ Brăila, urmând a se efectua cercetări cu privire la stabilirea identităţii şi provenienţei sale, cât şi cu privire la persoana care l-a sustras şi comercializat pe raza judeţului Brăila", a declarat sursa citată.
Reamintim că, în ziua de 21 septembrie, mai mulţi brăileni suspectaţi că ar face parte dintr-o reţea specializată în furtul de utilaje agricole din ţările europene au fost luaţi de sus de mascaţi. Poliţiştii au efectuat şapte descinderi imobiliare în comunele Dudeşti şi Ciocile, ocazie cu care au găsit patru tractoare "John Deere" care se pare că au fost furate din Franţa. Indivizii săltaţi din pat de oamenii legii sunt suspectaţi că ar fi membri ai reţelei care se ocupă cu furtul şi transportul utilajelor agricole din spaţiul european şi comercializarea lor în România. Cele patru tractoare au fost duse la RAR Brăila pentru verificări. Poliţiştii brăileni au reuşit să destructureze o parte din reţeaua de hoţi de tractoare, însă cercetările continuă pentru identificarea altor membri ai grupării.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro