Mergi la conţinutul principal

Încă un pas spre asfaltarea «Străzii nimănui»

• consilierii judeţeni au aprobat, vineri, trecerea în proprietatea  municipipalităţii a unui teren de 6.200 mp, astfel încât o stradă unde locuiesc 15 familii să poată fi asfaltată • este vorba despre un „apendice” la Calea Galaţi, de aproximativ 100 m lungime, situat la marginea cartierului Vidin • demersul vine ca urmare a insistenţelor unui locatar al străzii, Ionel Anghel(foto), care timp de 8 ani a mers în audienţe la Primărie şi CJ Brăila, unde a trecut prin zeci de proceduri birocratice, până când cineva a luat măcar în calcul doleanţele sale

 

Membrii CJ Brăila au decis, vineri, să răspundă pozitiv cererii recente a municipalităţii de preluare a unui teren de 6.200 mp situat la marginea cartierului Vidin, astfel încât să poată asfalta o stradă din zonă. Mai exact, este vorba despre un drum de 100 m lungime, poziţionat la o distanţă considerabilă de capătul autobuzului 2, spre ieşirea din oraş, dar care aduce mai mult cu uliţa unui sat decât cu strada unui oraş, pentru că nu este nici asfaltat şi nici iluminat corespunzător. Porţiunea respectivă figurează, în acte, ca o continuare pentru Calea Galaţi, dar face parte dintr-un teren de 6.200 mp, care până acum se afla în proprietatea judeţului.

Interesant de precizat este că decizia consilierilor municipali şi judeţeni vine ca urmare a demersului lui Ionel Anghel (46 ani), un locatar al străzii respective, care s-a hotărât să îi streseze timp de aproximativ 8 ani pe cei din administraţia brăileană, până când i-au dat curs solicitărilor. După cum le-a povestit redactorilor „Obiectiv - Vocea Brăilei” la începutul lunii septembrie, acesta s-a plâns în nenumărate rânduri autorităţilor că pe strada respectivă locuiesc 15 familii, care plătesc taxe şi impozite, prin urmare ar trebui să beneficieze de condiţii normale de trai. Anghel a cerut asfaltarea străzii, includerea ei pe harta municipiului, racordarea stâlpilor existenţi la reţeaua electrică şi includerea zonei în agenda operatorilor care fac deszăpezirea iarna.

După cum a afirmat brăileanul, autorităţile locale au încercat, iniţial, să „arunce mâţa” dintr-o curte în alta. Primăria Brăila a afirmat că terenul aparţine judeţului, iar Consiliul Judeţean l-a informat că este al municipiului. Astfel, omul a fost nevoit să facă solicitări după solicitări atât către Primărie, cât şi către CJ Brăila. Ba mai mult, a mers la Cadastru pentru a dovedi că terenul aparţine judeţului. Odată clarificată această chestiune, autorităţile l-au îndrumat să facă alte solicitări, astfel încât să poată demara procedurile pentru a rezolva cumva asfaltarea străzii.

CLM Brăila a solicitat terenul în luna august

După toate insistenţele lui Ionel Anghel, municipalitatea a aprobat în şedinţa ordinară a CLM din luna august un proiect de hotărâre prin care a solicitat terenul de 6.200 mp de la Consiliul Judeţean. Astfel, vineri, membrii CJ Brăila au aprobat propunerea de trecere a terenului în domeniul public al municipiului Brăila şi administrarea Consiliului Local Municipal, pentru construirea drumului de acces către locuinţele din zonă.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate, cu 28 de voturi „pentru”. De la şedinţă au absentat motivat consilierii judeţeni PNL Vasile Cortez, Adrian Vacu, Alexandru Dănăilă şi Vasile Broască.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro