Mergi la conţinutul principal

Încă un lot de terenuri transferat către CNAIR pentru lucrările de la pod

* consilierii municipali au aprobat, în ședința ordinară din luna mai, transferul în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a unor terenuri în suprafață de 5.881 mp * nu este primul transfer de acest gen care se realizează pentru relocarea utilităților și buna desfășurare a lucrărilor din zona podului

 

Membrii CLM Brăila au aprobat, recent, transferul unei suprafețe consistente de teren ce aparținea municipalității din zona podului suspendat peste Dunăre, către Compania Națională de Adminisrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Mai precis, consilierii și-au exprimat acordul cu privire la trecerea acestor terenuri, care sunt afectate de obiectivul de investiții ”Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila”, din proprietatea publică a Municipiului Brăila, în proprietatea publică a Statului Român și administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin CNAIR SA. Este vorba despre zece terenuri intravilane, de diferite dimensiuni, care totalizează 5.881 mp, toate poziționate în apropierea podului.

După cum reiese din documentația atașată hotărârii de CLM, până în prezent sunt 33 de terenuri care au fost afectate de lucrările de la podul suspendat peste Dunăre, o parte transferate deja cu alte ocazii de către Primăria Brăila în administrarea CNAIR. Concret, terenuri în suprafață totală de 10.499 mp, unde se încadrează și cei 5.881 mp al căror transfer a primit recent undă verde.

Potrivit Legii 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică: bunurile imobile, proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care sunt afectate de lucrările de utilitate publică trec, în condițiile legii, în proprietatea publică a statului și în administrarea reprezentanților expropriatorilor în termen de 30 de zile de la înștiințarea unității administrativ-teritoriale.

Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi, fără niciun fel de dezbatere în cadrul ședinței din 29 mai.

După cum v-am mai informat, lucrările la drumurile de legătură cu podul peste Dunăre au început să „ia viteză”, aspect remarcat și de Ministrul Transportului, Cătălin Drulă. Într-o postare făcută zilele trecute pe rețelele de socializare, Drulă a anunțat că sunt șanse reale ca odată cu finalizarea podului să fie gata și drumurile care îl conectează cu infrastructura rutieră, astfel că nu mai există pericolul ca acesta să rămână pe post de „muzeu” după ce va fi gata.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro