Mergi la conţinutul principal

Încă patru primari vor participa din partea UNPR la alegerile locale din 2012

"Astfel, Ioan Boer, primar PSD în comuna Ip din judeţul Sălaj, Augustin Chifor, primar PSD al comunei Poiana Blenchii - Sălaj, Marius Borzan, primar PIN în comuna Românaşi - Sălaj, au semnat miercuri, 17 august 2011, o declaraţie comună prin care anunţă că vor candida din partea Uniunii Naţionale pentru Progresul României la alegerile din anul 2012. De asemenea, Ion Voica, primar al localităţii gorjene Săcelu, ales din partea Forţei Democrate, va candida anul viitor din partea UNPR", se precizează într-un comunicat al UNPR.
Potrivit comunicatului, "cei patru primari consideră că UNPR este singurul partid care oferă garanţia seriozităţii, a competenţei şi a responsabilităţii". "În plus, ei cred cu tărie în proiectele promovate de Uniunea Naţională pentru Progresul României, pe care le consideră extrem de importante pentru România şi pentru români. De asemenea, cei patru primari îi apreciază în mod deosebit pe liderii partidului, şi în special pe Gabriel Oprea, Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu, considerând că aceştia fac politică pentru oameni şi pentru interesul naţional", se conchide în comunicat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro