Mergi la conţinutul principal

Înainte de UE, se destramă Marea Britanie

Şeful Guvernului din Irlanda de Nord, Martin McGuinness, a cerut vineri organizarea unui referendum pentru unificarea Irlandei, după referendumul din Marea Britanie, în urma căruia Londra va ieşi din UE.
Majoritatea alegătorilor din Irlanda de Nord au votat pentru rămânerea în UE, arată rezultatele.
În condiţiile în care regiunea are graniţă cu Republica Irlanda, nu este clar deocamdată cum va evolua relaţia dintre cele două zone în urma deciziei istorice de la urne, de joi. Unii politicieni au speculat că ar putea fi introduse zone de control al paşapoartelor.
Irlanda de Nord primeşte fonduri considerabile din partea UE, pentru a finanţa procese menite să susţină procesul de pace din regiune.
Partidele nord-irlandeze au făcut campanie pentru rămânerea în UE.
De cealaltă parte, premierul Scoţiei, Sturgeon, a subliniat că „este inacceptabil din punct de vedere al democraţiei" ca Scoţia să fie scoasă din UE împotriva „voinţei sale".
„Posibilitatea unui al doilea referendum trebuie să fie pe masă şi este pe masă", a declarat premierul scoţian.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro