Mergi la conţinutul principal

În ring cu ei, în ring cu noi

Totul a început cu nerespectarea legii privind creşterea salariilor din educaţie, lege pe care, anul trecut, când erau în opoziţie, ambele partide au votat-o cu ambele mâini. Ajunse la putere, au constatat că nu sunt bani şi, în loc să spună tranşant care sunt posibilităţile, au tot bălmăjit-o şi ameţit-o punând în situaţii din ce în ce mai jenante părinţi, profesori şi copii. Au încercat apoi ceva timid, cu reducerea numărului de ore, revizuirea programei şcolare, a rămas oricum ca-n tren. Rezultatul: ne-a împărţit în două tabere. Pe de o parte suntem noi, contribuabilii, părinţi sau nu, exasperaţi de numărul mare de ore, de complexitatea materiei, de oboseala cronică a copiilor, de sumele pe care le plătim lunar la buget, la urma urmei ca şi pe o investiţie în viitor, dar pe care, se pare, nu prea ne-o mai recuperăm. De cealaltă parte sunt ei, profesorii, nemulţumiţi de salarii, de dotări, îngrijoraţi că îşi pot pierde locul de muncă. Nici acum lucrurile nu sunt clare şi probabil va mai trece timp până când cineva va avea curajul să ia taurul de coarne şi să facă cu adevărat ordine în sistemul de învăţământ.
A urmat marea deconspirare a megasalariilor din sistemul bugetar, a megapensiilor şi a veniturilor uluitoare obţinute de unii prin cumularea salariului cu pensia. Săptămâni la rând am stat muţi în faţa televizoarelor, mirându-ne de cât de multe zerouri poate să aibă în coadă o chenzină de la stat, de luxul din diverse instituţii, de extravanganţele pe care unii bugetari şi le permiteau, de zecile de sporuri. Iar patima cu care se expunea subiectul a reuşit să ne împartă iar în două cete: noi, truditorii la patron, care încasăm fără comentarii una după alta loviturile crizei (şomaj, diminuare de salariu, renunţarea la anumite drepturi, impunerea unor taxe şi impozite noi) şi ei, lefegiii la stat, mâncătorii de bani. Marea greşeală, cred eu, nu a fost deconspirarea acestor abuzuri, ci faptul că, din dorinţa de a obţine capital de imagine sau poate din incompetenţă, deconspiratorii au băgat, iniţial, în aceeaşi oală toţi bugetarii, transformându-i cumva în paria societăţii. Deranjaţi de modul în care s-a expus problema, bugetarii nedreptăţiţi nu au avut altă soluţie decât să se răscoale. Iar premierul a înţeles că a greşit şi a încercat să o dreagă printr-un proiect de lege a salarizării unice în sectorul de stat.
Bună treabă, am zis noi, cei din privat. Cei din sistem însă, măcinaţi de orgolii, îl contestă. Aşa că, în loc să liniştească spiritele, proiectul de lege nu a făcut altceva decât să dezvolte un alt front, cel în care luptă acum bugetarii împotriva bugetarilor. Cei cu salarii mari îşi văd periclitate veniturile, anumite facilităţi şi reneagă legea. Iar celor cu salarii mici, indiferent de echivalarea propusă, tot nu li se pare suficient de mult şi iar o reneagă. Eşti tu primadonă la operă sau actor de renume, dar importanţa ta în câmpul muncii nu e esenţială, ca a unui profesor, de exemplu. Eşti tu medic, dar nu ai cum să te compari cu nu ştiu ce organ de control sau specialist din minister etc. Cam aşa pun ei între ei, bugetarii, problema. Iar pentru noi, cei din afara sistemului, atâta infatuare nu face altceva decât să ne sporească antipatia.
Nu ştiu ce se va alege până la urmă de această lege. Cert este însă că până nu se va rezolva conflictul din sistemul bugetar şi nu se va stabili clar o scară a valorilor, corectă şi coerentă, nici noi, cei din sistemul privat, nu avem cum să ne găsim liniştea. Pentru că, dacă agricultorul, cizmarul, croitorul fac grevă, bugetarul găseşte fără probleme toate aceste produse din import. În schimb, noi suntem complet dependenţi de ei, fie că e vorba de educaţie, sănătate, justiţie etc. Noi înţelegem lucrul ăsta, dar, din păcate, ei nu vor să conştientizeze că fără taxele şi impozitele noastre, indiferent ce ar obţine de la guvern, nu vor fi resurse pentru satisfacerea "drepturilor" câştigate.
Iar dacă acest conflict va continua, singurii vinovaţi sunt cei de la putere, care din interes, din incompetenţă sau din nepăsare nu pot sau nu vor să găsească soluţii. Fie ele şi de criză.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro