Mergi la conţinutul principal

În rejudecare, tot cu condamnare. Profesorul Purcărea, 2 ani şi 8 luni închisoare

unul dintre inculpaţii din dosarul “Mită la Inspectoratul Şcolar Brăila”, faţă de care instanţa a dispus rejudecarea, a primit o pedeapsă mai mare la Tribunalul Brăila • în decembrie, magistraţii l-au condamnat pe inculpatul Petre Purcărea, pentru complicitate la dare de mită, la pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare, cu suspendare • în cauză s-a formulat apel, dosarul fiind acum la Curtea de Apel Galaţi •

 

Unul dintre profesorii judecaţi în dosarul “Mită la Inspectoratul Şcolar Brăila”, Petre Purcărea, faţă de care s-a dispus rejudecarea, nu a reuşit să scape de condamnare. Magistraţii Tribunalului Brăila i-au aplicat acestuia o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare, cu suspendare, faţă de 2 ani şi 2 luni închisoare cât primise în 2018, când s-a dat prima condamnare în dosar. În urma rejudecării, sentinţa inculpatului Purcărea s-a dat în decembrie 2019, însă în cauză s-a formulat apel, dosarul fiind acum înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi.

Condamnă pe inculpatul Purcărea Petre la o pedeapsă principală de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile, printre care dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, pentru complicitate la comiterea infracţiunii de dare de mită, faptă săvârşită în perioada 02.09 - 05.09.2014. Condamnă pe inculpatul Purcărea Petre la o pedeapsă principală de 2 ani şi 2 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile. Dispune contopirea pedepselor principale aplicate de 2 ani şi 2 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare, inculpatul Purcărea Petre urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 2 luni închisoare la care se va adăuga un spor de pedeapsă de 6 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, în total va executa o pedeapsă principală rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani”, este soluţia Tribunalului Brăila din data de 4 decembrie 2019.

După cum au stabilit magistraţii, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Petre Purcărea trebuie să se supună unor măsuri de supraveghere Instanţa impune inculpatului Purcărea să frecventeze 1 program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune Brăila sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În plus, după cum au decis judecătorii, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii sau la Direcţia de Gospodărire Comunală din Cadrul Primăriei Constanţa, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciul de probaţiune Constanţa. Tribunalul Brăila a dispus achitarea inculpatului Petre Purcărea pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. Soluţia putea fi atacată cu apel.

 

Dosarul “Mită la Inspectoratul Şcolar Brăila”

 

Profesorii cercetaţi în dosarul “Mită la Inspectoratul şcolar Judeţean Brăila” au fost achitaţi, în mare parte, fostul inspector şcolar general Iulian Danielescu fiind şi el găsit nevinovat. Alături de Danielescu au fost achitaţi şi profesorii: Mocanu Ştefania Mădălina, Aldea Carmen Lăcrămioara, Picuş Veronica şi Plopeanu Petrică, precum şi Constantin Ciprian Mândreanu, consilier juridic al IŞJ, şi Dumitru Dragoş - Mircea, consilier în cadul Ministerului Educaţiei. La începutul lunii ianuarie 2019, judecătorii Curţii de Apel (CA) Galaţi au dat sentinţa finală în acest dosar. Magistraţii instanţei superioare au admis în parte apelurile declarate de procurorii DNA Galaţi şi de inculpatul Purcărea Petre, în cazul acestuia din urmă fiind dispusă rejudecarea. Instanţa superioară a menţinut pedeapsa cu suspendare faţă de Adrian Simion, fost inspector de limba română.

Reamintim că, în 2015, procurorii anticorupţie au trimis în judecată opt cadre didactice, un jurist şi un elev, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, instigare la abuz, luare de mită şi uz de fals. Cei mai mulţi dintre profesorii acuzaţi de fapte grave au fost achitaţi.

Dosarul în cauză a vizat mai multe fapte de luare de mită şi abuz în serviciu pentru favorizarea unei candidate la un concurs pentru postul de profesor documentarist, dar şi intervenţia în cazul mai multor elevi pentru motivarea absenţelor.  Printre cei acuzaţi era chiar Iulian Danielescu, inspector şcolar general în perioada respectivă, acuzat de abuz în serviciu. În lista acuzaţilor mai erau şi alte nume importante din învăţământul brăilean: Adrian Simion, fost inspector de limba română, acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi instigare la abuz în serviciu; Veronica Picuş, inspector la disciplina Informatică, acuzată de abuz în serviciu; Constantin Ciprian Mândreanu, consilier juridic al IŞJ (abuz în serviciu); Petrică Plopeanu, profesor de limba română la Liceul Teoretic “Panait Cerna” (abuz în serviciu); Carmen Lăcrămioara Aldea, profesor de limba română la Liceul Pedagogic “D.P. Perpessicius” (abuz în serviciu); Mădălina Ştefania Mocanu, profesor de limba engleză la Liceul de Arte “Hariclea Darclee” (abuz în serviciu). În vizorul procurorilor DNA au mai fost şi Dragoş-Mircea Dumitru, consilier superior în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale (instigare la abuz în serviciu) şi Petre Purcărea, profesor pensionar din Constanţa (instigare la abuz în serviciu, complicitate la luare şi dare de mită), dar şi Bianca B., elevă la Liceul Teoretic “Nicolae Iorga” Brăila (uz de fals). După doi ani de înfăţişări în faţa instanţei de judecată, Tribunalul Brăila a dat sentinţa în data de 18 mai 2018. Cu mici excepţii, magistraţii primei instanţe au dispus achitare pe linie faţă de profesorii acuzaţi, soluţia fiind menţinută şi la instanţa superioară.

Adrian Simion a scăpat de acuzaţiile de abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu, însă a primit 2 ani şi 10 luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, iar Petre Purcărea a primit 2 ani şi 2 luni de închisoare cu suspendare. În cazul elevei Andrada Bianca B., judecătorii au renunţat la pedeapsă şi au înlocuit-o cu un avertisment.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro