O ştire de ultimă oră nu face decât să confirme faptul că starea de spirit remarcată la nivelul central al PSD-ului s-a propagat şi în teritoriu. Demisia lui Viorel Balcan din PSD marchează un moment de cotitură. Motivul declarat este unul cât se poate de clar: Gheorghe Bunea Stancu. Nu mai e niciun dubiu că acest personaj caragialesc face obiectul dezacordului multor altora din PSD Brăila. Ţinuţi până acum cu înjurătura, plicul şi biciul, pesediştii brăileni vor descoperi, peste nu mai mult de un an şi ceva, că e mai rentabil să primeşti mai puţini bani de la un om cu capul pe umeri decât sume mari de la un zavragiu. Avem deja conturate şi câteva polarizări, sugerate foarte subtil: Doru Damian, îngropat de viu cu buldozerul stăncian, Viorel Balcan, adeptul unei politici cu un minim de rezon, Sorin Boşneag, un fan al sănătăţii mintale etc. De cealaltă parte, profilându-se ca un viitor caz bun pentru studiu, se află Aurel Simionescu. Nici cu toată apa din Dunăre acest om nu se va mai curăţa de noroiul în care l-a târât Stancu. Mai rămâne să-l vedem adus de ceafă pe platoul din faţa Primăriei şi obligat să citească de pe o hârtie mototolită, plină de greşeli gramaticale, ca un adevărat profesor universitar ce este.
Gheorghe Bunea Stancu a plecat de la ideea unui nimic şi a ajuns la un nimic. Încercările lui de a amuza o ţară întreagă s-au soldat cu un fâs prelung şi urât mirositor. Gata, trenul a plecat şi uşile sunt încuiate. Teritoriul unde Stancu poate să urineze, pentru a-şi marca prezenţa virilă, a fost trasat: doar aici, în Brăila. De acum, să te ţii alergătură cu valizele de lovele pe la toate uşile de la Bucureşti. Pentru că banii câştigaţi prin influenţă politică nu se pot păstra decât tot prin politică. Altfel, vor fi "redistribuiţi" către alte cercuri de interese. Instrumentarul de reconversie e simplu: dosare babane, care se coc în tihnă şi care aşteaptă doar un semn ca să-şi producă efectele.
Să spun că indivizii care ne conduc n-au învăţat nimic din istorie ar fi prea mult. Asta ar presupune faptul că, măcar o dată, au înţeles că a existat viaţă şi înainte de ei şi va mai exista şi după. Şi n-ar trebui să se mire când, pe neaşteptate, scăpând înţelegerii creieraşului lor, străzile se umplu de oameni, iar istoria pe care n-o cunosc pictează prezentul cu graţioase jeturi de sânge ce descriu ample volute prin aerul îngreunat de pofta unei mari răzbunări.
