Mergi la conţinutul principal

În prima oră de muncă, a nenorocit o femeie şi a distrus trei maşini

Sentinţă în cazul accidentului rutier petrecut în august 2014 pe Şoseaua Râmnicu Sărat, soldat cu rănirea gravă a unei persoane şi avarierea a trei autoturisme.
Recidivistul brăilean Mihăiţă-Costel Dănilă, în vârstă de 24 de ani, a fost condamnat, zilele trecute, la o pedeapsă rezultantă de 3 ani, 9 luni şi 10 zile de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis. Sentinţa nu este definitivă, pentru că părţile au declarat apel, iar procesul s-a mutat la Curtea de Apel Galaţi. În ziua de 6 august 2014 (sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului), Dănilă a condus un autoturism Volkswagen Golf pe Şoseaua Râmnicu Sărat, deşi nu avea permis de conducere, provocând un grav accident de circulaţie în urma căruia o femeie a fost rănită, fiindu-i necesare 105-110 zile de îngrijiri medicale. Pe parcursul urmăririi penale, Maria B., victima accidentului rutier, a solicitat daune morale şi materiale record. Recidivistul Dănilă pare să fi fost urmărit de ghinion: se angajase la spălătorie de o oră şi jumătate (!), se afla în perioada de probă, iar prima maşină pe care o spălase a fost distrusă în accidentul rutier provocat chiar de el.
În ziua de 6 august 2014, în jurul orei 14:30, precizează procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care s-au ocupat de caz, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul IPJ Brăila au fost sesizaţi în legătură cu producerea unui accident de circulaţie pe Şoseaua Râmnicu Sărat, în dreptul imobilului cu numărul 27, soldat cu avarierea mai multor autoturisme şi vătămarea corporală gravă a unei persoane. Sosiţi la faţa locului, poliţiştii au identificat pe sensul de mers către strada Comuna din Paris nu unul, ci trei autoturisme avariate: un Volkswagen Golf, un BMW şi un Opel Astra. Procurorul de caz precizează: "Din primele verificări, s-a stabilit că la volanul autoturismului VW Golf s-a aflat inculpatul Dănilă Mihăiţă-Costel, care nu poseda permis de conducere şi care, având intenţia de a parca autoturismul din incinta spălătoriei de pe Şoseaua Râmnicu Sărat, a efectuat manevra de mers înapoi, pătrunzând pe sensul de mers dinspre strada Basarab Vodă către Comuna din Paris, find tamponat de autoturismul BMW şi proiectat în autoturismul Opel Astra, acesta aflându-se staţionat".
Toţi cei implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Singura persoană rănită în accident a fost Maria B., pasager pe scaunul din dreapta faţă a autoturismului BMW care se deplasa regulamentar. Potrivit raportului medico-legal, femeia rănită în accidentul de pe Şoseaua Râmnicu Sărat a avut nevoie de 105-110 zile de îngrijiri medicale. În plus, în urma accidentului rutier medicii care au consultat victima au constatat că aceasta are "o scădere accentuată a vederii" la ambii ochi. Până la finalizarea urmăririi penale, Maria B. suferise deja o intervenţie chirurgicală la ochiul stâng.
Potrivit anchetatorilor, în ziua respectivă, şoferul de drept al autoturismului VW lăsase maşina în incinta spălătoriei situate pe Şoseaua Râmnicu Sărat, cu cheile în contact şi se dusese la un magazin din apropiere. După 20 de minute, acesta a observat, stupefiat, accidentul provocat de angajatul spălătoriei, Mihăiţă-Costel Dănilă, care încercase să scoată autoturismul în stradă, fără a-i cere acordul. Dănilă nici măcar nu avea permis, darămite experienţă în condus. Tânărul cu antecedente penale se afla în prima lui zi de muncă la spălătorie (începuse lucrul în jurul orei 13:00), era în perioada de probă, iar autoturismul pe care l-a avariat în accidentul rutier era primul pe care-l spălase.
Dănilă a spus că regretă ceea ce s-a întâmplat în acea zi, afirmând, totodată, că i-ar fi alunecat piciorul pe pedala de acceleraţie, pătrunzând apoi pe banda a II-a a sensului de mers către Comuna din Paris, unde a lovit autoturismul BMW ce venea dinspre B-dul Dorobanţilor. Oamenii legii l-au indicat drept unic răspunzător pentru ceea ce s-a întâmplat pe 6 iunie 2014.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro