Mergi la conţinutul principal

În municipiu şi în judeţ, hoţi de biciclete cu duiumul

• un bărbat din Lanurile a rămas fără bicicletă după ce a “parcat-o” în faţa unui cafe-bar • un bătrân de 77 de ani a păţit acelaşi lucru, după ce şi-a lăsat bicicleta lângă un magazin alimentar de pe Calea Galaţi

 

Brăileni din municipiu şi din mediul rural lăsaţi fără biciclete ziua-n amiza mare.

Potrivit purtătorului de ucvânt al IPJ Brăila, sinsp. Laura Dan, în ziua de duminică, 26 noiembrie 2017, poliţiştii Postului de Poliţie Comunal Viziru au fost sesizaţi de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Lanurile, care a reclamat faptul că i-a fost furată bicicleta din faţa unui cafe-bar din localitate. Păgubitul nu bănuia pe nimeni în acel moment, însă poliţiştii a reuşit, în aceeaşi zi, să-i găsească pe hoţi.

“În urma verificărilor efectuate, au fost identificaţi doi localnici, ambii în vârstă de 36 de ani, bănuiţi de comiterea faptei, unul dintre aceştia fiind depistat de poliţişti deplasându-se cu bicicleta în cauză pe o stradă mărginaşă a localităţii (!). Prejudiciul a fost recuperat şi restituit persoanei păgubite, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt, precizează sinsp. Laura Dan. A doua zi, a mai fost prins un hoţ de biciclete. 

Astfel, în ziua de luni, 27 noiembrie 2017, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale - Poliţia Municipiului Brăila l-au identificat pe un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Vădeni, bănuit că, în ziua de 23 noiembrie, în jurul orei 10:45, i-ar fi sustras bicicleta unui brăilean de 77 de ani, pe care acesta o lăsase nesupravegheată lângă un magazin alimentar de pe Calea Galaţi, din municipiu. Bicicleta a fost recuperată de poliţişti, iar bărbatul pus pe căpătuială are acum dosar penal pentru furt. Cercetările în ambele dosare penale continuă.         

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro