Mergi la conţinutul principal

Împreună să îi redăm speranţa!

Carmen Amalia Donose, în vârstă de 12 ani, fetiţa bolnavă de leucemie pentru care ziarul Obiectiv a făcut în 2005 o campanie umanitară, este din nou pe patul de spital, deoarece boala cu care a fost diagnosticată când avea numai şase ani, a recidivat anul trecut. Cheltuielile pentru tratamentul cu citostatice dar şi pentru îngrijirea specială a fetiţei depăşesc lunar suma de 25 milioane lei, cu mult peste posibilităţile familiei Donose.

Nimănui nu-i place să întindă mâna, dar această mână e întinsă pentru speranţă! Cine doreşte să o ajute pe Amalia în lupta cu boala cumplită de care suferă o poate face donând o sumă cât de mică, la orice sucursală a BRD Societe General, în conturile deschise pe numele Donose Ionica: RON- RO34BRDE090SV18610460900; EURO- RO28606400900.

În plus, echipa cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei" a decis să relanseze campania de strângere de fonduri pentru Carmen Amalia. Aşadar, în afara celor două conturi, puteţi face donaţii, zilnic, de luni până vineri, şi la sediul ziarului nostru, între orele 9.30 şi 16.30. Un redactor va fi la dispoziţia dumneavoastră. Puteţi dona orice sumă, numele şi suma donată fiind publicate în ediţia din ziua următoare.

Ieri, preşedintele Fundaţiei "Fiii Brăilei", Sergiu Diacomatu, a donat pentru Amalia suma de 1.000 euro. "Ne-a atras atenţia cazul social. Este normal să încercăm să ajutăm, în limita posibilităţilor, fiecare dintre noi, pentru că sunt atâţia oameni care au nevoie de sprijinul nostru. Trebuie să fim tot timpul sensibili şi cu inima deschisă către cei din jur, care au nevoie de noi. Este important să dăm în fiecare clipă dovadă de solidaritate, pentru că numai astfel putem răzbi şi ne putem face toţi viaţa frumoasă. Mai ales când este vorba de o persoană tânără, de un copil, care are tot viitorul în faţă, şi care ne-a dat o lecţie de supravieţuire tuturor, nouă ca popor, care uităm tot timpul să mai luptăm, ne împăcăm cu soarta, suntem fatalişti", a spus Sergiu Diacomatu.

De asemenea, la sediul redacţiei s-a mai primit ieri o donaţie de 100 lei, din partea lui Constantin Enescu, la care se mai adaugă suma de 100 lei, donată de un cititor care a vrut să-şi păstreze anonimatul. Până în prezent, la sediul redacţiei am strâns suma de 8.000 lei şi 1.060 euro, la care se adaugă 2.110 lei donaţi în timpul celor două concerte de caritate.

Tot ieri, Amalia a fost la Brăila împreună cu părinţii, pentru a obţine paşaportul ce-i va fi necesar pentru a ajunge la clinica de specialitate din Torino, ca urmare a demersurilor deputatului PSD Cristian Rizea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro