Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

«West Clinique» angajează medici. Salariul, circa 2.000 euro lunar

• psihologia clinică este una dintre disciplinele pentru care conducerea clinicii private intenţionează să intre în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, fapt pentru care a depus deja documentaţia • clinica se va extinde şi în judeţ, mai exact în comuna Dudeşti, unde va fi amenajat un centru medical • spitalul privat a intrat în linie dreaptă şi a început numărătoarea inversă până la deschiderea lui

 

Clinica privată brăileană “West Clinique” continuă şi în acest an să se dezvolte. Noul cabinet de medicină de familie din cartierul Vidin va fi funcţional începând cu această lună, încep lucrările de amenajare al ambulatorului din cadrul spitalului privat de pe Şoseaua Buzăului, noi discipline medicale vor intra cât de curând în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi se fac angajări de medici. La acestea, se mai adaugă alte câteva noutăţi, în special pentru locuitorii din judeţ, căci “West Clinique” îşi va deschide un centru medical în comuna Dudeşti, ce va deservi inclusiv localităţile învecinate. Dar să le luăm pe rând.

Cabinetul de medicină de familie din cartierul Vidin este funcţional, iar medicul care activează în cadrul acestuia este dr. Adriana Baicu. Programul este de luni până vineri. Managerul Maranda Enciu ia în considerare să introducă o a doua disciplină, pe contratură, şi programul să fie extins de luni până duminică. Bineînţeles, după alte câteva lucrări de modernizare, care presupun timp.

Centrul medical ce se va deschide în comuna Dudeşti va avea următoarele discipline: diabet şi nutriţie, ORL, chirurgie, oftalmologie, plus un ecograf şi o sală de tratament. Medicii vor avea gărzi de câte 12 ore pe zi, programul fiind de luni până duminică. Spaţiul pus la dispoziţie de către primărie se află chiar în vecinătatea instituţiei. Pacienţii vor putea veni la acest centru pentru tratamente perfuzabile, pentru injecţii, dar şi pentru tratamente de mică chirurgie. În centrul de recoltare, îşi vor putea face analizele de sânge. Diabeticii vor primi pansamente gratuite, în cadrul tratamentelor inovative. Toate cabinetele vor fi dotate cu echipamente medicale noi şi vor exista inclusiv o sală de aşteptare/recepţie, grupuri sanitare şi vestiare. Medicii care vor activa în cadrul centrului sunt angajaţii “West Clinique”, medici de care locuitorii din zona respectivă au foarte mare nevoie. Practic, centrul va deservi localităţile Dudeşti, Tătaru, Roşiori, Bărăganul, Ciocile, Dudescu, Zăvoaia, Scărlăteşti, Vultureni şi altele. “Până în toamnă, sperăm să fie funcţional acest centru medical de la Dudeşti. Luăm în considerare, pe viitor, deschiderea unui alt centru multidisciplinar într-o altă localitate din judeţ. Momentan, am luat decizia, cel mai probabil în 2019 vom începe amenajarea lui”, ne-a precizat managerul Maranda Enciu.

Spitalul privat cu ambulator integrat construit pe Şoseaua Buzăului este aproape de a-şi deschide porţile. În câteva săptămâni, ambulatorul va fi amenajat. Aici, vor exista doctori specializaţi în chirurgie generală şi estetică - intervenţii minim invazive -, de medicină internă, cardiologi şi ginecologi. Tot în cadrul acestui spital, se va face spitalizarea continuă a pacienţilor suferinzi de diabet. Suprafaţa totală a construcţiei are 2.400 metri pătraţi, cu parcare proprie, amplasată în vecinătatea Parcului Monument. “Ne vom axa pe intervenţii în chirurgia generală şi chirurgia oncologică, vom avea medici cu înaltă specializare, studii avansate în chirurgia oncologică şi robotică”, a declarat Enciu. Dr. Ştefan Tucă este unul dintre medicii “West Clinique” care va activa în cadrul acestui spital privat. Doctorul s-a specializat în intervenţii pentru varice în Italia. Este medic primar în chirurgie generală/laparoscopie şi are o vastă experienţă în flebologie (ramură a medicinii care se ocupă cu studiul sistemului venos - n.r.), chirurgie laparoscopică avansată, chirurgie bariatrică, herniologie şi chirurgie oncologică. Dovada că dr. Tucă este un profesionist stă în adresabilitatea din ce în ce mai mare din partea pacienţilor. Acelaşi lucru putem afirma şi despre dr. Gabriel Mitroi, medic primar obstretică-ginecologie, cu aptitudini în chirurgia (oncologică) ginecologică, uroginecologie şi în chirurgia laparoscopică. Ambii medici vin de la Bucureşti, pentru a trata pacienţi brăileni şi locuitori ai judeţelor învecinate.

 

Noi discipline în contract cu CJAS

Psihologia clinică este una dintre disciplinele medicale ale clinicii care va intra în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Asta înseamnă gratuitate pentru pacienţi, în baza biletului de trimitere şi a cardului de sănătate. “Medicina internă este deja în contract cu Casa, am depus documentaţia şi pentru psihologia clinică, pentru că pacienţii de la ORL şi diabet au nevoie de ajutor din partea unui psiholog pentru a înţelege mai bine perioada prin care trec şi ce schimbări îi aşteaptă în viaţa de zi cu zi. Vreau să mai anunţ că vom avea şi abonamente pentru intervenţii chirurgicale de ambulator, iar în scurt timp vom decide valoarea acestora”, a precizat managerul “West Clinique”.

Şi cum o clinică nu se poate extinde fără a avea medici, echipa medicală se măreşte. “West Clinique” angajează medic specialist oftalmolog şi medic specialist cardiolog, iar salariul oferit este 2.000 euro net.

Întrebată dacă îşi face griji că medicii vor migra acum din sistemul medical privat în cel public, datorită creşterilor salariale, Maranda Enciu a răspuns “Nu”. “Aici, la clinică, medicii au avut tot timpul salarii mari, pot spune că, acum, sistemul public s-a apropiat cu remuneraţia de ceea ce oferim noi doctorilor noştri. Iar pentru personalul medical cu studii medii, am pregătit creşteri salariale de la 1 mai. Bineînţeles că avem în vedere fidelizarea angajaţilor cu diverse bonusuri şi cursuri de perfecţionare. În «West Clinique» avem stabilitate, majoritatea medicilor sunt angajaţi cu contracte de muncă şi alţi câţiva sunt colaboratori”, a conchis managerul clinicii private brăilene.




Categorie articol: 

Comentarii