Mergi la conţinutul principal

«Tancrad» deszăpezeşte drumurile din judeţ cu 2,5 milioane de lei

S-a circulat şi se circulă în condiţii de iarnă pe toate drumurile din judeţul Brăila, iar în lipsa temutului viscol, cu care, de regulă, se "remarcă" zona noastră, primele ninsori nu au creat probleme pe niciuna dintre arterele de circulaţie.
"Tancrad" Galaţi a pus în funcţiune zeci de utilaje pe drumurile judeţene şi rezultatul s-a văzut: maşinile circulă în siguranţă, ce-i drept în condiţii de iarnă blândă, cu strat de zăpadă de puţin peste 20 de centimetri.
"Este bine, firma care a câştigat licitaţia are utilajele pe traseu, pe cei 604 kilometri de drum din judeţ pentru care avem contract. Am verificat toate drumurile, spre şi dinspre Şuţeşti, Grădiştea, Ciocile...Se circulă în condiţii de iarnă, dar bine", ne-a declarat Viorel Mortu, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Brăila.

Drumurile cu risc de înzăpezire, monitorizate

Din aceeaşi sursă am mai aflat că "Tancrad" Galaţi s-a prezentat la licitaţia de la Brăila tocmai fiindcă s-a făcut o achiziţie publică pentru doi ani, fapt ce ar putea duce la o amortizare optimă a cheltuielilor.
În judeţ se acţionează şi cu alte tipuri de utilaje, pentru desfundarea drumurilor comunale sau a acelora spre cătune, însă au fost puţine astfel de situaţii.
Drumul Brăila - Măraşu, de 65 de kilometri, reabilitat în proporţie de 50%, încă în lucru în cealaltă jumătate, care în alţi ani a creat probleme, fiind singurul ce face legătura cu populaţia Insulei Mari a Brăilei, este circulabil, autorităţile locale intervenind cu un utilaj.
"S-a circulat bine, chiar fără probleme, a nins potolit, n-am avut vânt, viscol, stratul de zăpadă este de 10- 12 centimetri, am folosit utilajul din dotarea primăriei, chiar nu sunt probleme, ne rugăm să fie numai aşa", ne-a declarat Nicolae Niţescu, primarul comunei Măraşu.
Autorităţile sunt cu ochii pe toate drumurile din Brăila, cu predilecţie pe acelea unde în anii trecuţi s-au înregistrat probleme: DN 2B, (Brăila- Buzău), DN 22 (Brăila- Rm. Sărat), Digul Brăila- Galaţi (DN 22B), dar şi DJ 212 A (Viziru- Constanţa) şi DE 584-587 (Brăila- Slobozia). Meteorologii anunţă, pentru zilele următoare, precipitaţii mixte slabe şi averizează în privinţa formării poleiului pe carosabil.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro