Mergi la conţinutul principal

«Prin refacerea Centrului vechi şi a Falezei Dunării putem recupera identitatea Brăilei»

Pentru Cătălin Boboc, candidatul PNL la Primăria Brăila, una dintre marile provocări ar fi ca, în câţiva ani, să se vorbească despre Brăila cu admiraţie, cu dragoste, aşa cum se întâmpla în perioada interbelică. "Brăila este al doilea oraş din ţară, după Bucureşti, ca dimensiune a zonei vechi încă existente, iar recuperarea identităţii locale ar trebui să înceapă cu modernizarea şi extinderea Falezei Dunării şi cu refacerea Centrului Vechi al oraşului", spune candidatul PNL la Primăria Brăila.
Potrivit viziunii sale, Faleza Dunării şi zona de promenadă trebuie extinse, de la trecere Bac Stânca (fostul magazin PIC), până în zona portului Brăilei, ceea ce ar duce la o dublare a lungimii falezei de astăzi. Pe lângă un superb loc de promenadă, în această zonă s-ar putea desfăşura evenimente culturale, sportive, artistice. Proiectul presupune amenajarea taluzului, a treptelor de acces şi realizarea unor noi căi de acces, precum şi refacerea falezei intermediare. La toate aceastea se adaugă amenajarea peisagistică pentru toate zonele verzi, plus montarea de mobilier urban, adaptarea iluminatului la specificul zonei şi lucrări de amenajare a cheiului, astfel încât la Brăila să poată acosta vapoare de croazieră.
Pentru toate aceste demersuri există bani europeni, spune Cătălin Boboc. Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, Axa Prioritară 5, Planul de intervenţie 5.1- Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural permite realizarea din fonduri nerambursabile a acestui ambiţios şi realizabil proiect de modernizare şi extindere a Falezei Dunării.
Banii europeni permit inclusiv crearea infrastructurii de agrement în zone cu potenţial turistic, pentru atragerea de investiţii private ulterioare şi pot fi folosiţi pentru amenajarea obiectivelor turistice naturale de utilitate publică, cum este Faleza Dunării, precum si pentru amenajarea drumurilor de acces, a spaţiilor verzi, refacerea iluminatului public, dar şi activităţi de marketing şi promovare turistică. De asemenea, se pot încheia acorduri de principiu cu investitorii privaţi, care vor furniza ulterior servicii turistice complementare acestor investiţii: vor amenaja terase, spaţii de agrement, vor oferi servicii turistice. Cătălin Boboc spune că pe faleză se impune crearea unei zone moderne, în care să poată fi organizate evenimente culturale, artistice, sportive şi unde să fie amenajat un amfiteatru în aer liber, dotat cu o scenă bine echipată, pe care să se poată desfăşura manifestări dintre cele mai diverse.

Centrul vechi poate stârni interesul turiştilor

Ca majoritatea brăilenilor, Cătălin Boboc crede în Brăila turistică, dezvoltată în jurul Centrului vechi, care ascunde o sumedenie de comori arhitectonice, dar şi o sumedenie de poveşti. La iniţiativa colegului său liberal Alexandru Dănăilă şi cu sprijinul unor voluntari, în vara anului trecut a fost demerat procesul de inventariere a clădirilor din Centrul istoric al Brăilei. Se ştie acum clar cui aparţine fiecare imobil de pe Strada Regală, cine locuieşte în el şi dacă proprietarii au sau nu capacitatea financiară să investească pentru refacerea clădirilor.
Se lucrează acum la stabilirea cotelor de cofinanţare în cazul imobilelor deţinute de proprietari privaţi. Proiectul de refacere a zonei va fi suportat tot din fonduri ale Uniunii Europene, care pot fi atrase prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, Planul de intervenţie 5.1- Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural, care permite consolidarea şi reabilitarea clădirilor, restaurarea şi remodelarea faţadelor, înlocuirea instalaţiilor electrice, montarea de echipamente pentru climatizare, siguranţă la foc şi antiefracţie. La toate acestea se adaugă posibilitatea de a atrage fonduri pentru promovarea turistică a acestui important obiectiv care este Centrul vechi, a menţionat Cătălin Boboc, care a precizat că pentru proprietarii ce nu dispun de venituri conform legii, municipalitatea va suporta integral consolidarea şi renovarea clădirilor.
După refacerea zonei, urmează ca locuinţele care sunt proprietatea municipiului şi în care astăzi sunt chiriaşi, să fie eliberate, iar aceştia să fie mutaţi în alte spaţii corespunzătoare. "Mă gândesc la o reconversie a întregului ansamblu Piaţa Traian - strada Mihai Eminescu - Centrul vechi, care să reprezinte un punct de atracţie pentru turişti, dar şi pentru brăileni. În spaţiile primăriei se pot amenaja cafenele culturale, zone de expoziţii, spaţii dedicate evenimentelor culturale. Vom elabora un regulament şi pentru terasele din zonă, astfel ca acestea să aibă un aspect plăcut şi unitar. Centrul vechi, astăzi insuficient exploatat, poate deveni în câţiva ani un loc despre care să se vorbească şi care să însemne, în egală măsură, pentru brăileni, mândria de a aparţine acestui loc, dar şi locuri de muncă şi prosperitate pentru oameni", a mai spus sursa citată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro