Mergi la conţinutul principal

«Ordonanţa traseiştilor» provoacă un val de nemulţumiri în rândul ONG-urilor

Mai multe ONG-uri protestează împotriva faptului că, recent, Camera Deputaţilor a adoptat tacit "Ordonanţa traseiştilor", deşi aceasta a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională a României (CCR). Mai exact Expert Forum (EFOR), Centrul Român de Politici Europene (CRPE) şi Freedom House România (organizaţii ce derulează proiectul Iniţiativa pentru Justiţie Curată - IJC) au lansat un comunicat de presă pentru a semnala gravitatea situaţiei, în contextul în care Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului (cameră decizională în privinţa acestei legi), este "unul dintre principalii beneficiari ai migraţiei politice". "Organizaţiile semnatare îşi exprimă indignarea pentru modul în care Camera Deputaţilor, sub conducerea preşedintelui Valeriu Zgonea, nesocoteşte o decizie a Curţii Constituţionale privind Ordonanţa de Urgenţă 55/2014 (a migraţiei politice a aleşilor locali) prin amânarea unei decizii până la data limită, invocarea de motive implauzibile pentru neîntocmirea raportului în comisia de specialitate şi, în consecinţă, aprobarea tacită a actului normativ. În acest mod continuă decredibilizarea Parlamentului României: cu justificarea ridicolă "n-am avut timp să-mi fac tema", Camera Deputaţilor adoptă tacit o OUG declarată neconstituţională de CCR, ceea ce este inacceptabil, indiferent de complicaţiile procedurale invocate. Reamintim publicului că decizia Curţii Constituţionale obligă Parlamentul să respingă ordonanţa şi să clarifice situaţia, ceea ce în cazul consilierilor locali şi judeţeni migratori (în număr de aproape 4.800) înseamnă pierderea automată a mandatelor. Primarii (552) de asemenea îşi vor pierde mandatul - dacă nu cumva Parlamentul ia decizia impopulară de a elimina definitiv din lege sancţiunea pentru migraţie, fără limită de timp", se arată în comunicatul emis de ONG-uri.

Semnal de alarmă în privinţa unei posibile tergiversări a situaţiei în aşteptarea noilor alegeri locale din 2016

Cele trei ONG-uri au mai atras atenţia asupra faptului că partidele majoritare în Parlament ar putea încerca o tergiversare a lucrurilor tocmai pentru a-şi menţine avantajul conferit de "Ordonanţa traseiştilor" şi la viitoarele alegeri din 2016. "Cei doi şefi ai Camerelor - Valeriu Zgonea şi Călin Popescu Tăriceanu - decidenţi-cheie pe agenda de lucru a Parlamentului, se află moralmente în conflict de interese deoarece, prin partidele lor, sunt principalii beneficiari ai migraţiei politice locale: PSD a racolat prin OUG 55/2014 un număr de 436 din cei 552 primari care au migrat; iar dl. Tăriceanu, preşedinte al Senatului, şi-a înfiinţat de facto structuri locale de partid cu ajutorul OUG, trecând de la zero la 34 de primari. Ne temem că, după cum au mers lucrurile până acum, dl. Tăriceanu va bloca adoptarea unei soluţii în Senat, care este cameră decizională, tergiversând lucrurile în aşteptarea noilor alegeri locale din 2016. (...) Solicităm stabilirea urgentă a unui calendar rapid pentru discutarea şi adoptarea unei decizii referitoare la OUG 55/2014 în Senat, care să înlăture eventualele suspiciuni că preşedintele acestei camere, dl. Tăriceanu, ar putea perpetua dezordinea constituţională produsă de Ordonanţă din interes de partid", se încheie documentul.
Reamintim că, la nivelul judeţului Brăila există 4 primari de UAT-uri, 5 consilieri municipali şi 9 consilieri judeţeni care au decis să îşi schimbe culoarea politică în baza OUG 55.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro